SĂ NU DAI ÎN CINE NU TREBUIE
ARGUMENT
Oamenii sunt foarte diferiți și nu trebuie să crezi că reacțiile lor ar fi identice. Unii dintre cei pe care îi înșeli ori îi manipulezi nu se vor lăsa până când nu se vor răzbuna. Sunt lupi în piele de oaie.
Alege-ți cu grijă victimele și adversarii; nu comite greșeala de a jigni sau de a încerca să induci în eroare pe cine nu trebuie.
ADVERSARI, FRAIERI ȘI VICTIME –
Tipologie preliminară
În cursul ascensiunii tale spre putere, vei întâlni tot felul de adversari, fraieri și victime. Forma supremă pe care o îmbracă arta conducerii este capacitatea de a deosebi lupii de oi, vulpile de iepuri, acvilele de ulii. Dacă separi corect aceste categorii, vei avea succes fără să faci prea mult rău nici uneia. Pe de altă parte, în cazul în care te comporți orbește cu oricine îți iese în cale, te așteaptă o viață plină de supărări și de necazuri, chiar presupunând că ai reuși să supraviețuiești. Este de o importanță vitală să recunoști aceste tipuri și să-ți adaptezi conduita la persoana cu care ai de-a face la un moment dat. Iată cinci asemenea tipuri – cele mai periculoase și mai dificile – așa cum au fost ele definite de-a lungul timpului, de către marii specialiști în materie.
Atunci când te întâlnești cu un om al sabiei, scoate sabia, nu recitaversuri unuia care nu este poet.
Maxima budistă clasică, citată în Tunetul din cer, Thomas Cleary, 1993
Orgoliosul arogant. Deși la început poate să-și ascundă orgoliul atât de lesne de ofensat, acest om este foarte primejdios. Orice i se pare că îl vexează, îl va determina să se răzbune cu o violență
copleșitoare. Degeaba îți spui: „Dar nu era decât o vorbă acolo, la beție.” Nu contează. Reacția lui exagerată nu are nimic normal, așa că nu pierde timp încercând să o înțelegi. Dacă ți se întâmplă să
simți că cineva are un asemenea gen de sensibilitate, ia-o la goană, indiferent ce avantaj cauți să obții de la această persoană, renunță și fugi – nu merită să riști.
Timidul veșnic nesigur de sine. Seamănă destul de mult cu orgoliosul, dar este mai puțin violent și mai greu de reperat. Se simte vulnerabil, se îndoiește de valoarea sa și dacă are impresia că
este înșelat sau atacat, ţi-o „coace” pe tăcute. Te va lovi ușurel, dar neîncetat, și nu îți vei da seama de asta decât prea târziu. O dată ce i-ai făcut vreun rău, dispari din apropierea lui o bună bucată de vreme. Nu te pune cu el – te va ronțăi încetul cu încetul până când nu va mai rămâne nimic din tine.
Domnul Suspiciune. Este o altă variantă a tipurilor de mai sus –
un posibil „tătuc” Stalin. Nu vede decât ceea ce vrea să vadă (de obicei, tot ce poate fi mai rău) în semenii săi și își închipuie că este înconjurat de dușmani. De fapt, Domnul Suspiciune este cel mai puțin periculos dintre aceste trei tipuri: având o natură cu adevărat dezechilibrată, se lasă înșelat destul de lesne – Stalin însuși era indus în eroare mai tot timpul. Exploatează-i suspiciunile ca să-l întorci împotriva adversarilor tăi. Ferește-te însă să-i atragi tu însuți vreo bănuială.
Șarpele care nu uită. Dacă îl lovești sau îl înșeli, nu își va manifesta resentimentele. El calculează și așteaptă. Când crede că a venit momentul propice, va întoarce foaia și se va răzbuna cu o ferocitate rece și bine plănuită. Îl poți recunoaște după acest fel de a fi al său: calculat, viclean, fără furie în tot ce întreprinde. De regulă, pare glacial. Nu își exteriorizează emoțiile. Fii de două ori mai atent decât acest Șarpe: sau îl zdrobești cu totul, sau iei măsuri ca să-l îndepărtezi definitiv.
Omul modest, cinstit și adesea prostuț. Da, parcă văd că te lingi pe buze: ce victimă ideală! S-ar putea să greșești. Persoanele aparținând acestui tip sunt mai greu de înșelat decât îți închipui.
Uneori, ca să cazi într-o capcană, e nevoie să ai ceva inteligență și o oarecare imaginație – măcar cât să îți reprezinți momeala. Prostul (cinstit) nici nu o ia în seamă pentru că nu o recunoaște, nu o vede.
Cu el, primejdia nu este că te-ar putea lovi sau că ar vrea să se răzbune, ci că te face să irosești timp, nervi și energie încercând să-l înșeli. Pregătește-ți un mic test pentru victimele pe care le ai în vedere: o anecdotă, o povestire. Dacă reacția este prostească, ei bine, ai de-a face cu un prost, în cazul când ții să mergi mai departe, e pe riscul tău.
ÎNCĂLCĂRILE LEGII
Varianta I
Pe la începutul secolului al XIII-lea, Muhammad, șahul uzbecilor, reușise să-și clădească un imperiu uriaș, care se întindea din vestul Turciei până în sudul Afganistanului de azi. Capitala se afla în marea și prospera cetate a Samarkandului. Șahul dispunea de o armată puternică și bine instruită. Oamenii săi puteau aduna, în câteva zile, două sute de mii de oșteni.
În anul 1219, Muhammad a primit o solie de la un nou conducător al triburilor din răsărit, Genghis Han. Solii îi aduseseră
șahului tot felul de daruri, reprezentând bogățiile din încă micul, dar deja agresivul imperiu al mongolilor. Genghis Han dorea să
redeschidă Drumul Mătăsii către Europa și îi propunea lui Muhammad să împartă profiturile, promițând totodată menținerea păcii între cele două împărății.
Muhammad nu auzise de acest parvenit din est, care, i se părea lui, dădea dovadă de o aroganță fără seamăn, tratând de la egal la egal cu un mare conducător ca șahul uzbec. A ignorat oferta. Hanul a mai făcut o încercare. De data aceasta, a trimis o caravană de o sută de cămile încărcate cu lucrurile cele mai rare și mai frumoase strânse din jefuirea Chinei. Înainte de sosirea caravanei la Samarkand, Inalșik, guvernatorul provinciei vecine cu capitala, a oprit toate darurile pentru el și a pus să fie omorâți toți solii.
Genghis Han era convins că Inalșik acționase fără învoirea Î
șahului. În ciuda acestui fapt, a poruncit să plece o a treia solie la Muhammad,
repetându-i
oferta
și
cerând
pedepsirea
guvernatorului cel lacom. Muhammad a ordonat ca unuia dintre emisari să i se taie capul, iar pe ceilalți doi i-a trimis înapoi cu creștetele rase – o insultă cumplită după codul de onoare mongol.
La aceasta, hanul a răspuns cu un mesaj: „Ai ales războiul. Ce va fi va fi, iar ceea ce va fi nu știe nimeni. Nu știe decât Dumnezeu”. Și-a adunat armata și, în 1220, a atacat provincia lui Inalșik, i-a cucerit capitala și pe guvernator l-a executat, turnându-i argint topit în ochi și în urechi.
În tot cursul anului următor, Genghis Han a organizat scurte campanii de hărțuială împotriva mult mai numeroasei armate a șahului. Această strategie era cu totul nouă în epoca respectivă.
Călăreții mongoli se deplasau cu mare iuțeală și stăpâneau meșteșugul trasului cu arcul din goana calului. Mobilitatea și flexibilitatea lor au reușit să-l deruteze pe Muhammad, care nu mai știa ce intenții sau ce direcție de atac avea dușmanul său. În cele din urmă, Genghis Han a încercuit și apoi a cucerit și Samarkandul.
Șahul a scăpat cu fuga, dar a murit un an mai târziu. Imperiul său, altădată atât de mândru, a fost distrus și dezmembrat. Genghis Han rămăsese singurul stăpân al Samarkandului, Drumului Mătăsii și a celei mai mari părți din continentul asiatic.
Comentariu
