ta

drept

condescendență

(adică

o

politețe

disprețuitoare, de sus în jos), ceea ce și este, iar superiorii se vor simți ofensați, deși, uneori, fără a fi dispuși s-o recunoască. Trebuie să-ți schimbi stilul și felul de a vorbi, în funcție de persoana cu care ai de-a face. Aceasta nu înseamnă să minți, ci să „joci”, ceea ce este o artă, nu un talent înnăscut. Însușește-ți această artă și să știi că

adevărul cuprins în ea se regăsește în numeroase și variate forme de cultură prezente la „curtea” contemporană: niciodată să nu presupui că principiile și criteriile tale comportamentale și de evaluare sunt universale. Nu numai că reprezintă o dovadă de inabilitate să crezi contrariul, ci te și pune în dezavantaj.

p

j

Este un lucru înțelept să fii politicos; prin urmare, mojicia este oprostie. A-ți face dușmani din pricina unei impoliteți încăpățânate și fără

rost este un act la fel de nebunesc ca și cel de a-ți da foc la propria casă.

Căci politețea seamănă cu jetoanele [de la joc]: este o monedă în chipmărturisit falsă, cu care ar fi o prostie să te arăți avar. Când se va folosi deea, înțeleptul va fi darnic. […] Ceara, o substanță de felul ei tare șisfărâmicioasă, poate fi înmuiată cu puțină căldură, astfel încât să ia formape care dorești să i-o dai. Tot așa, fiind politicos și prietenos, îi faci și peoameni maleabili și serviabili, cu toate că sunt în stare să se aratemorocănoși și răuvoitori. Prin urmare, politețea este pentru fireaomenească ceea ce este căldura pentru ceară.

Arthur Schopenhauer, 1788–1860

Nu fi niciodată aducătorul veștilor proaste. Regele îl trimite la moarte pe mesagerul sosit cu vești rele: este un „clișeu”, dar ceva adevăr tot cuprinde. Trebuie să faci tot ce îți stă în putință, să minți și să înșeli dacă nu se poate altfel, numai să te asiguri că sarcina de a da o asemenea știre îi revine altui coleg. Nu aduce decât vești bune și superiorii se vor bucura să te vadă.

Nu te împrieteni din proprie inițiativă cu superiorul și nuintra în intimitatea sa. El nu are nevoie de un prieten subaltern, ci de un subaltern, pur și simplu. Nu îl aborda niciodată în mod familiar sau neprotocolar și nu te comporta ca și cum ați fi în relații amicale – prerogativa aceasta îi aparține numai lui. Dacă el decide să

te trateze ca prieten, răspunde-i cu o prietenie precaută. Altminteri ia-o în direcția cealaltă și subliniază distanța care vă separă.

Nu-ți critica niciodată în mod direct superiorii. Acest lucru ar trebui să fie de la sine înțeles, însă există situații frecvente în care o anumită critică este necesară – situații când a nu spune nimic sau a te abține să dai un sfat înseamnă a te expune unui alt gen de riscuri.

Trebuie, deci, să înveți să-ți prezinți opiniile critice și sugestiile în forma cea mai indirectă și mai politicoasă cu putință. Gândește-te de două-trei ori înainte și exprimă-te ocolit și cu menajamente.

Alege calea subtilității și a delicateței.

Abține-te de la a solicita favoruri superiorilor. Nimic nu îi irită

mai tare decât să fie puși în postura de a ți le refuza, ceea ce le provoacă un sentiment de culpabilitate de care te vor acuza tot pe tine. Cere hatâruri cât mai rar și deprinde-te să simți când se cuvine să te oprești. Decât să le cerșești, mai bine câștigă-le, astfel ca

„regele” locului să ți le acorde în chip de recompensă meritată, de bunăvoie și, ia seama la un aspect încă și mai important: nu solicita niciodată favoruri în numele altuia, mai ales al unui prieten.

Nu face niciodată glume pe seama înfățișării sau gustuluicuiva. Spiritul vioi și umorul constituie calități esențiale pentru un bun curtean, ba există uneori împrejurări când este binevenită și flecăreala, dar evită orice glumă la adresa înfățișării ori gustului –

două domenii deosebit de sensibile, mai ales dacă este vorba despre superiorii săi. Abține-te de la asemenea „poante” chiar și în absența persoanelor vizate. Nu ai face decât să-ți sapi singur groapa.

Nu-ți asuma rolul cinicului curții. Exprimă-ți admirația pentru munca bine făcută a altora. Dacă îi critici mereu pe toți egalii și subordonații, o parte a reproșurilor se va răsfrânge și asupra ta, însoțindu-te, ca un nor cenușiu, oriunde te duci. Oamenii vor murmura nemulțumiți la fiecare comentariu cinic pe care îl emiți și se vor simți iritați. Dând glas aprecierilor admirative rostite cu modestie, atragi atenția, indirect, asupra propriilor tale realizări.

Talentul de a ne manifesta uimirea și lauda ca și când le-am împărtăși cu adevărat reprezintă un dar prețios și rar, însă cu atât mai valoros.

Fii realist în evaluarea propriei tale persoane. Oglinda este o invenție miraculoasă. Fără ea, câte păcate împotriva frumosului și a bunei cuviințe nu s-ar comite! Ai nevoie de o oglindă și pentru faptele tale. Uneori, te poți baza pe ceea ce îți spun cei din jur, arătându-ți cum te văd și ce cred, dar metoda aceasta nu este cea mai sigură. Oglinda ta trebuie să fii tu însuți: deprinde-te să te privești din afară, cu ochii altora. Oare nu ești prea servil? Nu cumva îți dai prea multă osteneală să-i intri în voie cuiva? Dai impresia că ai fi însetat de atenție, ca și când ai simți că te afli în declin? Observă-te cu luciditate și vei evita o mulțime de gafe.

Stăpânește-ți stările emoționale. Asemenea unui actor pe scenă, trebuie să înveți să plângi sau să râzi la comandă atunci când este cazul. Este necesar să îți ascunzi furia și frustrarea, ca să arăți doar mulțumire și aprobare. Trebuie să devii stăpân absolut pe expresia feței. Nu ai decât să numești „minciună” toate acestea, dar dacă preferi să nu intri în joc și să rămâi sincer, deschis și corect, să

nu te plângi că ești socotit nesuferit și arogant!

Adaptează-te la spiritul vremii tale. Un ușor aer „retro”

conferă un anumit farmec, cu condiția să evoci o perioadă situată cu cel puțin douăzeci de ani în urmă. A adopta stilul de acum zece ani este ridicol – în afară de cazul în care joci rolul bufonului curții. Fii în pas cu timpul în felul de a gândi, chiar dacă epoca de față ți se pare vulgară, prozaică și de prost gust. Nu încerca totuși să o iei înaintea vremii, fiindcă nu te va mai înțelege nimeni. Ar fi preferabil să nu exagerezi, singularizându-te: măcar creează

impresia că trăiești conform spiritului contemporan!

Fă-te agreabil. Este un punct de o importanță capitală. Firea omenească, mereu aceeași, ne îndeamnă să fugim de ceea ce este neplăcut și respingător, în timp ce farmecul și promisiunea unei desfătări ne atrage ca lumina pe molii. Fii această lumină și vei ajunge pe culmi. Cum viața e plină de necazuri, iar bucuriile sunt puține, vei fi indispensabil, ca hrana și apa. Acest sfat poate părea elementar, însă tocmai lucrurile elementare tind să fie trecute cu vederea și subestimate. Sigur că nu toți oamenii sunt la fel: nu oricine este în stare să joace rolul favoritului, pentru că nu toată

lumea a fost înzestrată cu farmec și cu spirit, dar absolut fiecare din noi dispune de capacitatea de a se controla, evidențiindu-și calitățile și ascunzându-și defectele.

Cine cunoaște viața de la curte știe să-și stăpânească gesturile,privirile și expresia chipului; este profund și impenetrabil; își ascundeneplăcerile, le zâmbește dușmanilor, își înăbușă supărarea, își maschează

pasiunile, își calcă pe inimă, vorbește și acționează împotrivasentimentelor proprii.

Jean de La Bruyère, 1645–1696

SCENE DIN VIAȚA DE CURTE: Fapte

exemplare și erori fatale

Scena I

Alexandru cel Mare, cuceritorul bazinului mediteranean și al Orientului Mijlociu până departe, către India, îl avea drept mentor pe marele Aristotel și, în întreaga sa viață, a rămas devotat filosofiei și învățăturilor date de maestrul său. Odată i s-a plâns acestuia că în timpul campaniilor îndelungate, nu avea pe nimeni cu care să

discute filosofie. Aristotel i-a sugerat să-l ia cu ei pe Callisthenes, un fost discipol al său, filosof promițător la rândul lui.

Maestrul îl școlise bine, pregătindu-l și pentru a deveni un bun curtean, dar tânărul își cam râdea de toate acestea. Credea numai în cugetarea pură, în cuvintele simple, lipsite de podoabele retoricii și care să transmită doar adevărul-adevărat. Dacă Alexandru ținea atât de mult să învețe, se gândea el, nu avea cum să nu prețuiască pe un om care obișnuia să spună deschis ceea ce credea. Într-una dintre campaniile cele mai importante, Callisthenes a fost atât de sincer, după obiceiul său, încât Alexandru și-a pierdut răbdarea și a pus să

fie omorât.

Comentariu

La curte, sinceritatea este o nebunie. Să nu comiți niciodată

prostia de a-ți închipui că pe superiorul tău îl interesează criticile pe care i le faci, oricât de îndreptățite ar fi ele.

Scena a II-a

Încă din epoca dinastiei Han, acum două mii de ani, învățații chinezi au alcătuit o serie de scrieri numite Cele douăzeci și una de istorii, o „biografie” oficială a fiecărei dinastii, cuprinzând relatări, date statistice, cifre ale dărilor și veniturilor și cronici de război.