— Pute lumea de proşti, bă! Ne ducem dracului!
— Tovarăşe Drumeza, nu mă întrerupe! Aşadar, Pora, informarea de partid la noi lasă mult de dorit. M-ai înţeles? ...
— Da!
— Foarte bine! Fumezi? Ia o ţigară! Hai, mă, ia două! ...
Iau o ţigară şi mi-o aprind.
— Partidul, continuă comandantul, trebuie să-şi strîngă rîndurile în apropierea Congresului al XIV-lea. El îşi cunoaşte foarte bine prietenii, dar nu-şi ştie duşmanii! Pentru că sînt duşmani de-ai partidului! Acţionează...
— Chiar în acest şantier!...
— Am înţeles! răspund automat.
— Foarte bine! Trebuie să fim vigilenţi! Acum te duci, dai plutonul în primire şi îţi iei funcţia... de la căpitanul Popescu...
— Am înţeles! Permiteţi să plec?
— La revedere şi spor la treabă!
— Mulţumesc.
Ies afară şi trag adînc aer în piept. Arunc ţigara Kent şi o strivesc cu piciorul. Scot un „Carpaţi” şi mi-l aprind. Necunoscute sînt căile Domnului!
Deschid uşa „biroului cadre”: o cameră mare, o masă plină de praf, păianjeni pe pereţi şi geamuri sparte. La masă, două scaune. Pe unul din ele stă căpitanul Popescu.
— Bine-ai venit, Pora! Te aşteptam...
— Salut! Am venit... să iau în primire!
— N-ai ce lua! Nici măcar cheie nu e la uşă...
Căpitanul zîmbeşte trist. Nu înţeleg.
— Bine, dar... m-a trimis la tine! Ce trebuie să fac?
— Să pîrăşti comandantului şi lu’ Drumeza tot ce poţi! Să-i spionezi pe băieţi... să-i tragi de limbă...
— ?!
— Poţi să începi cu mine! Cu ce ţi-am spus acum!
Căpitanul rîde strîmb...
— Ei?... Care mai e treaba? Merge, merge?
Drumeza se învîrte în jurul meu ca un cocoş. Comandantul, posomorît, fumează. Stau în picioare în poziţia drepţi.
— Tovarăşe colonel... Aş vrea... să mă întorc la pluton!
— De ce?
— ...
— Lăsaţi, tovarăşe locotenent... Staţi jos... Am trimis la Pantelimon după dosarul dumneavoastră. Am vorbit la telefon şi cu tovarăşul comandant deacolo... şi cu secretarul de partid...
Simt un frison.
— Ei, ce mai zic comandanţii de plutoane, subofiţerii, ofiţerii?...
— O duc rău, tovarăşe colonel! Sînt hingheriţi... obosiţi... Nu şi-au mai văzut casa, copiii... Banii sînt puţini...
— Lasă, domnule, asta! Ce, noi o ducem bine? Ia uite, dom’le, ce ne spune el!
— ...
Se lasă o tăcere grea. Cei trei, şeful de stat major, Drumeza şi comandantul, par sincer dezamăgiţi.
— Bine, tovarăşe Pora! E, dacă numai asta ai să ne raportezi, de mîine te apuci de lucru,
— Am înţeles!
— Spor la treabă!
— Să trăiţi!
Ies din baracă stăpînit de un sentiment confuz. Mă îndrept către poartă. Deodată mă aud strigat.
