Îmi iau rămas-bun şi fac drumul înapoi. Pe măsură ce mă apropii de Vitan mă încearcă sentimente contradictorii. Traversez strada şi intru în unitate. Colonelul Drumeza şi căpitanul Şoşu stau şi fumează în faţa porţii:
— De unde vii, sire, mă întreabă Drumeza, că noi ne pregăteam să te dăm dezertor. Alături sînt şi căpitanul Chiriţă, şeful
contabil şi locotenentul-major Popa, un infanterist, şeful biroului gradaţi-soldaţi. Brusc, căpitanul Şoşu mă ia de guler:
— Auzi, bă, dacă nu-ţi tai eu beregata, să nu-mi mai spui mie pe nume!
— Domnule căpitan...
— Nici un domnule, bă! Nici un domnule! Deocamdată sînt tovarăşe căpitan! După aia om mai vedea! Marş la adunare!
În holul blocului este o tăcere mormîntală: cadrele sînt în formaţie. Îl întreb pe Sălăvăstru în şoaptă ce s-a întîmplat:
— O trădare! zice el tare. Ceilalţi tresar şi îi spun să tacă.
— Ce să tăcem, bă, ce să tăcem? sare locotenentul-major Roşoiu. Voi v-aţi dus în birou la comandant să vedeţi tabloul lui Ceauşescu pe masă? Drumeza ne-a interzis să-l scoatem. Sîntem ţinuţi aici. Patru unităţi militare! De ce? Vine Ceauşescu înapoi?
— Poate vine, mă, răspund cîţiva în derîdere. Nu trebuie să-i terminăm Casa?
Apar Drumeza, Bureţa şi căpitanul Lukacs.
— Stimaţi tovarăşi! Eu nu ştiu: au uitat unii că au depus un jurămînt de credinţă? Faţă de partid... faţă de popor?... Mă rog... Am uitat că sîntem militari, ofiţeri sau ce dracu’ mai sîntem?
Se plimbă supărat, cu mîinile la spate, prin faţa noastră. Apoi se întoarce brusc:
— Doamne!... Doamne!... Să vorbim noi de rău pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, care ne-a scos ofiţeri... subofiţeri... ne-a îmbrăcat, ne-a încălţat, ne-a făcut oameni!... Auzi: să punem mîna pe arme să luptăm! Contra cui, bă? Că păşteam şi acuma porcii şi rîneam la vaci dacă...
— Tovarăşi militari, izbucneşte doctorul Lukacs, să nu-şi închipuie nimeni că lucrurile stau aşa simplu! Se vor împărţi la urmă multe „premii”! Atunci se va vedea cu adevărat cine şi-a făcut datoria şi cine nu! O să vedeţi, tovarăşi, că ofiţerii vor fi respectaţi! Vor avea bani şi îmbrăcăminte! Armata va fi bogată! Va fi respectată, nu ca acum! Să fie oprită imediat staţia de radioamplificare, televizoarele şi radiourile! Să-şi vadă fiecare de treaba lui! Puneţi înapoi tablourile date jos!
Ordon să fie scoşi imediat afară soldaţii şi să înceapă imediat
instrucţia de front. Toate cadrele absente să fie raportate direct la ministrul Militaru (cred că aţi auzit de el: mănîncă ofiţeri şi subofiţeri pe pîine!) ca să fie trecute imediat în rezervă! Spor la treabă, tovarăşi! adaugă maiorul Bureţa.
Vrea să ia cuvîntul căpitanul Şoşu, dar izbucnesc brusc fluierături şi strigăte de „Huo, trădătorii! “
Sergentul-major Olteanu iese în faţă:
— Domnule colonel! Termocentrala din Vitan este atacată de terorişti! Noi, toţi cei de la transportul auto, mergem s-o apărăm! Cine vine cu noi să treacă aici!
Cel puţin 30 de cadre trec de partea subofiţerilor. Mă duc la ei. Celelalte cadre se pregătesc să plece la Televiziune.
— Domnule locotenent, sînteţi cel mai mare în grad. Să luaţi comanda! îmi spune sergentul-major Olteanu.
— Lenţ!
— Da.
— Vino cu mine!
Afară, un om înalt şi slab pe care îl legitimez, ne spune:
— Domnilor, termocentrala (e aproape, o ştiţi, doar 300 de metri de unitatea dumneavoastră) este în pericol. Se trage asupra ei! N-avem cu cine s-o apărăm! Muncitorii noştri cad de pe picioare, n-au dormit de două zile! Dacă pică termocentrala pică televiziunea. Comandanţii dumneavoastră zic că nu-i interesează...
— Îi interesează altceva!
— Aveţi arme? întreb eu.
— Avem cîte vreţi, n-avem oameni!
— Muniţii?
— La fel.
Mă întorc la Drumeza:
— Domnule colonel, daţi-ne voie să mergem să apărăm centrala...
— Nu!
— Atunci să ştiţi de noi. Dacă e ceva, trimiteţi pe cineva după noi. Centrala e la 300 de metri de unitate.
— Nu mă interesează! Sînteţi dezertori! îi raportez generalului Bogdan!
— Pora, zice, Lenţ, sîntem 30 de oameni. Un pluton.
Mă întroc spre ei:
— Sînteţi conştienţi că intraţi în luptă?
