— Gata, s-a terminat! Sîntem liberi!
Unii mai au încă îndoieli:
— O fi adevărat?
Locotenentul-major Rusu îl strînge în braţe pe bătrînul căpitan Vlădoiu:
— Dacă mureai ieri îţi părea rău, înnodaţi-aş mustăţile să ţi le înnod!
Cîţiva încep să strige:
— Jos Tiranul! Jos Tiranul!
Se reped şi smulg de pe pereţi portretele dictatorului şi afişele cu citate din cuvîntările lui.
— Fiţi atenţi! strigă plutonierul Ilovan.
— Taci din gură, scîrbă! se întoarce spre el „machidonul” Ţicu Marin, plutonier, că ne-ai otrăvit pe toţi! Taci din gură, pînă nu ţi le băgăm pe gît! Stai aşa, că vine şi rîndul tău! Ţi-a căzut stăpînul.
Sînt trîntite jos, sparte şi călcate în picioare tablouri şi panou. Apare, în uralele mulţimii, grupa de autotransport:
— ATENŢIUNE! strigă Sălăvăstru. Am visat eu sau a căzut tăticuţu’ lu’ dom’ comandant şi al lui Şoşu?
— N-ai visat... N-ai visat!...
— Atunci de trei ori „huo” pentru porcii care-au murdărit armata!
— HUO!... HUO!... HUO!...
Sălăvăstru rămîne o clipă pe gînduri:
— Mă, copii, ce fel de membri de partid sînteţi voi?
— Nu sîntem!... Nu sîntem!... strigă toţi.
Se deschid uşile şi ieşim pe balcoane. Maşini cu tricolorul pe capotă trec zburînd pe autostradă. Soldaţii au ieşit la porţi şi le fac semne cu mîna! E o explozie de fericire, de bucurie nebună. Oameni în toată firea, căpitani şi plutonieri bătrîni se comportă ca nişte copii: rîd, gesticulează. Căpitanul Oprişan, scăpat ca prin minune, plînge: mîine trebuia să plece la arest. Comandantul a plecat din unitate şi nu se ştie nimic de el. Locotenentul- major Lupeş e dispărut de trei zile — aflu că fratele lui e şeful securităţii judeţului Alba.
— ATENŢIUNE! ... A - TEN - ŢI - U - NEEE!
Se face, brusc, linişte. Colonelul Drumeza, căpitanul Şoşu, maiorul Bureţa, şeful de stat-major, maiorul Stănescu (băgător de seamă la producţie) şi doctorul căpitan Lukacs au apărut între noi. Sînt îmbrăcaţi în mantale şi cu centurile pe ei. Ochii albaştri ai colonelului Drumeza par de oţel. Şi totuşi, ofiţerul parcă are febră:
— Ce e cu porcăria asta, domnilor? Am uitat că sîntem militari? N-am înţeles! Fiţi atenţi!... Ofiţerii să bage imediat toţi militarii în încăperi! Şi să vină jos la adunare toate cadrele...
— Domnilor, începe el după ce ne adunăm, lucrurile într-adevăr sînt grave, dar nu trebuie să ne pierdem capul! Vă anunţ că trebuie să primim ordine!
— Stimaţi tovarăşi, începe Şoşu, eu... nu dau înapoi, am fost secretar de partid. Sînt. Dar vă avertizez să nu vă înfierbîntaţi prea tare. În China mulţi s-au ales cu ţestele găurite pentru asemenea treburi. Ce vreau să vă spun însă este că vom primi ordine! Partidul are încredere în armată! El a respectat întotdeauna cadrele militare. Fiţi vigilenţi, tovarăşi! Vor sosi arme! Să dăm dovadă că sîntem ofiţeri şi subofiţeri... Atît am avut să vă spun!
Ne risipim. Soldaţii au fost băgaţi în camere.
Aşadar vaporul a eşuat şi sînt chemaţi edecarii. Dar sînt nebuni!...
Deodată, umbra unei îndoieli neroade îmi urcă în suflet.
— NU! şoptesc eu. Nu!... Pentru nimic în lume, nu!...
Se aud focuri de armă în oraş. Rafale lungi. Prin umbra serii care s-a lăsat peste străzi, coloane lungi de tancuri trec cu huruit greu de şenile către centru. Ne apropiem fascinaţi de gardul unităţii, cîţiva: eu, Paviliceanu, Radu... Toţi sîntem tanchişti şi, în ciuda mizeriei în care am trăit, în ciuda anilor de muncă pe şantier, în sufletele noastre a rămas, ca prima iubire, la fel de vie pasiunea care ne-a împins odinioară să trecem pragul şcolilor militare. Chemarea se aprinde în noi ca o flacără. Patria în pericol! Patria în pericol! Locul nostru nu e aici, ci în altă parte.
— Pora! Paviliceanu! Radu! Treceţi înapoi de la gard! Treceţi în camere!
Mă apropii de colonelul Drumeza. Departe, în oraş se aude vuietul luptelor.
— Domnule colonel! Vă rog din suflet! Lăsaţi-mă să mă duc.
— Unde, bă, deşteptule?
— Mă urc pe un tanc... sînt tancurile de la regimentul meu, Domnule colonel, nu pot sta aici în timp ce...
— Marş înăuntru, bă, nesimţitule! Fir-aţi ai dracului de dobitocii dracului! Ia uită-te, cine se găsi... Mergi la soldaţi, imediat!
Ne retragem către blocuri. Mulţi dintre noi se privesc semnificativ.
Maiorul Stănescu se apropie în fugă:
— Tovarăşe colonel, am înarmat garda cu ciomege! Cum aţi ordonat.
— Foarte bine. Formaţi patrule care să se plimbe în jurul cazărmilor! Să nu iasă nimeni!
La televizor şi la radio se cere, fără încetare, ajutor. E chemată lumea să apere televiziunea şi radioul. S-a format guvernul provizoriu. Soldaţii, militarii în termen au început să murmure: cer arme. Un caporal ridică tonul:
