— Cere acestui colectiv iertare...
— Iertaţi-mă!
— Mai tare!
— Iertaţi-mă!
— Mai tare!
— IERTAŢI-MĂĂĂ! urla plutonierul.
Privirile mi-au alunecat pe chipul subofiţerului: ochii lui erau goi, priveau înainte fără să vadă.
Merg singur prin pulberea şantierului ca pe un sol lunar. Departe, foarte departe se vede linia teilor şi plopilor care mărginesc bulevardul. E august şi frunzele au început să capete deja culoarea aurului. Au fost aduşi aici gata crescuţi. Sînt ancoraţi cu sîrmă de pămîntul acesta, ca şi cînd cineva s-ar teme că într-o noapte or să fugă înapoi în ţinuturile lor natale. Cînd suflă vîntul se zbat în corzi. Oh, Doamne, nu am văzut imagine mai tristă!
— Tovarăşe locotenent, vă cheamă comandantul!
Mă duc la baracă. Urc treptele de fier şi bat la uşă.
— Intră!
Deschid uşa. Comandantul stă aşezat la birou, lîngă uşă. Stă şi fumează. Alături, pe scaune, inginerul şef, colonelul Drumeza, şi maiorul Bureţa. Fumează şi ei.
— Să trăiţi, tovarăşe colonel! M-am prezentat la ordin!
— Ia loc!
Un moment nu spune nimeni nimic. O muscă bîzîie pe geamul barăcii.
— Tovarăşe locotenent, ai plutonul în şantier?
— Da, tovarăşe colonel.
— Îi predai urgent plutonul lui Hădărean Mihai... ştii, plutonierul, şi te prezinţi la unitate. Începînd de mîine eşti numit şef al cadrelor.
— Am înţeles, tovarăşe colonel!
Răspund automat, din obişnuinţă. Şi deodată, brusc, realizez adevăratele dimensiuni ale acestei schimbări. De cînd s-a înfiinţat unitatea au trecut prin funcţia de „şef de cadre” cîţiva ofiţeri: la început căpitanul Culişniuc, apoi căpitanul Popescu. Nici el nu a stat mult în funcţie şi a fost înlocuit cu locotenentul-major Gheorghiu. Apoi comandantul s-a declarat nemulţumit de activitatea acestuia şi l-a eliberat din funcţie.
Mă ridic în picioare:
— Şef al cadrelor, tovarăşe colonel?...
Cei trei se privesc cu subînţeles:
— Ăsta e mai tîmpit ca toţi ăilalţi la un loc! spune Drumeza îngrijorat.
Ăpoi izbucneşte:
— Da, băi, colega! Şef al cadrelor! Da’ ce credeai: doică, ţîrcovnic?
— Nu, nu aşa! spune calm Mihail. Stai jos, tovarăşe locotenent! Uite, hai să te lămurim. Pora, noi ne confruntăm cu nişte probleme grave. N-avem oameni să ne acoperim funcţiile...
— Adică avem, dar sînt proşti, bă! Proşti! E căpitan şi nu ştie, dracu’, nici cum îl cheamă! Cum să dai o funcţie de şef de cadre pe mîna lu’ Popescu? Spune tu! sare Drumeza. Partidul încurajează oamenii inteligenţi!
— Pora, tu ce funcţii ai mai avut pînă acum? intervine şeful de stat-major.
— Comandant de pluton...
— Ei, acu’ o să fii promovat! Funcţie de căpitan! De maior! Ce zici?
— ...
— Pora, intervine comandantul, comitetul de partid s-a orientat către tine şi să ştii că propunerea a aparţinut comitetului de partid. La urma urmei, tu ştii că în armată funcţiile nu se aleg. Se numesc! Să ştii că noi te urmărim de multă vreme. Partidul,
tovarăşe locotenent, ştie tot! Aşadar, ai fost numit în această funcţie! Numirea ţi-a venit ieri!
— ...
— Nu te bucuri, bă, ţîşneşte Drumeza în picioare, ce stai dracu’ pleoştit aşa de parcă eşti un raclor?
— Am înţeles! Mă bucur!
— E bine dacă te bucuri, spune comandantul privindu-mă circumspect. Dar fii atent!... Să nu crezi că o să-ţi fie uşor. De fapt... nici nu ştiu dacă avem dosarele cadrelor...
— Sînt cîteva, spune Bureţa, le ţine desistul...
— Bine! Pora, tu eşti băiat deştept... Situaţia este foarte delicată... Partidul are nevoie de minţi ceva mai isteţe...
