Ce se răsfaţă-n plasa de inele
Şi de brăţări lichide,
Ce dispar
Pe poarta larg deschisă lângă far!...
Adio, port...
Adio, cuib de veselie trecătoare...
Adio, cabareturi...
Adio, dansatoare...
Adio, ciocnet de pahare...
Adio, tot ce-a fost...
Adio!...
De-acum, pornim...
Pornim din nou...
Pornim!...
Şi-n urma noastră, marea
Îşi împleteşte respirarea
Cu al sirenelor ecou ―
Eternul nostru semn de întrebare!...Iar mai târziu
Sărmanul port
Abia-şi mai lămureşte-n zare
Conturul alb,
Ca şi-un cavou
Din care morţii-ncep să-nvie!...
Şi bricul nostru-i primul mort
Care-a-nviat,
Înveşmântat
În alb,
De sus şi până jos,
Ca şi Cristos!...
Suntem departe ―
Da... departe!...
Şi vântul mării ne sărută
Pe frunte,
Pe obraji,
Pe gură...
Şi parcă ne cunoaşte, vântul ―
Cu nevăzutele lui braţe ne-arată drumul
Şi ne-nvaţă
Să ne ferim de sfatul zării,
Căci zarea-i veşnic prefăcută...
