De vrei să-i ştii pe nume toţi morţii ce-mi hrănesc
Cu trupul lor pământul grădinii,
Şi de porţi
Şi tu ca alţii-n suflet respectul pentru morţi,
Opreşte-te la poartă şi bate de trei ori...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Bine-ai venit!
Priveşte ce tei bătrâni umbresc
Pe cei culcaţi sub stratul de iarbă şi de flori!...
Şi ce miros de viaţă!...
Şi teii, ce parfum
De sânuri decoltate împrăştie pe-alee ―
Or, tu cunoşti parfumuri de carne de femeie.
Nu?
Parc-ai fi în parcul vreunui castel regesc
În care se serbează orgiile de seară ―
Cei morţi sunt înăuntru, iar vii sunt pe-afară!...
Pe câţi grăbiţi ca tine nu i-a oprit din drum
Grădina mea!...
Priveşte-i aleile de-aproape ―
Nisipu-i praf de aur, şi-n frunzele de tei
Verzi stofe de mătase s-ascund ca şi sub pleoape,
Nu flori, ci ochi...
Priveşte-i...
Nu sunt şi ochii Ei?...
. . . . . . . . . . . .
Şi-acum mai pleci?
Răspunde-mi, sărman cercetător
De frumuseţi bizare şi armonii smintite ―
Tu, ce bătuşi în viaţă la poarta tuturor
Şi nu-ntâlnişi în cale decât porţi zăvorâte!...
Iar cântăreţul care plângea, strângând la sân
Chitara cu trei strune, răspunde:
― Nu...
Rămân!...
ROMANŢA NOASTRĂ
Sur ton beau tapis de pussière rose,
De poussière grise, de poussière blonde,
O! route, rois ou pauvres, fous ou fiancès,
Cueilleurs de baisers ou cueilleurs de roses,
