Şi-am rămas să-mi plimb scheletul pe potecile pustii

Şi pe crucile de piatră să citesc ce-au scris cei vii.

Şi-am citit...

Din depărtare, vântul mi-aducea ecouri

Ne’nţelese, de orchestră

Şi de voci ce cântă-n cor ―

Cei ce-aveau să moară mâine

Beau în cinstea morţilor!...

Vântul mi-aducea ecoul bucuriilor din lume

Iar „regretele eterne” scrise-n josul unui nume

Lăcrimau.

Ducând în albul picăturilor de ploaie

Aurul lipit pe cruce!...

Printre albele cavouri

De sub sălciile ude,

Ce mă cheamă şi se-ndoaie

Să-mi sărute alba frunte,

Rătăcesc de-atâta vreme ―

Paznicul mi-a-nchis cavoul

Şi-am rămas de-atunci afară!...

Unde-i paznicul?

Să vină,

Să mă vadă,

Să mă cheme,

Să-mi deschidă iar cavoul

Şi s-adorm din nou în paza lumânărilor de ceară!...

ROMANŢA MORŢII

Răsună-n poarta veche trei lovituri

Ce par

Trei ne’nţelese vorbe desprinse dintr-un vers...

Răsună-n poarta veche trei lovituri

Ce par

Trei ne’nţelese versuri din noul calendar!...

Pe verdea balustradă a-naltului balcon

Te pleci spre călătorul necunoscut ce bate,

În timp ce două braţe se-nalţă spre balcon

Ca două negre umbre de turnuri crenelate.

Spre verdea balustradă a-naltului balcon

Se-nalţă două braţe;

Iar umbra lor pe zid

Se leagănă ca două chei negre, descântate,

Cu care Vrăjitorii

Şi Parcele

Deschid

Zăvoarele-ncleştate în porţile-ncuiate...

Pe verdea balustradă a-naltului balcon

Te pleci spre călătorul necunoscut ce bate

Şi-ntrebi:

― Cine-i acolo?

De unde vii?