Tes cargaisons de bois,
de houille et de cadavres2
PAUL VERLAINE
Se duc pe Dunăre la vale
Caiace-n roz şi-n alb vopsite...
Se duc pe Dunăre la vale
Coşciuguri albe, plutitoare
Pe negrul apelor murdare...
Departe-n zare, neclintite,
Pădurile de sălcii par
Castele negre feudale
Ce-şi spală-n apele murdare
Tristeţea zidului murdar.
Se duc pe Dunăre la vale,
Grăbiţi şi fără de popas,
Pescarii trişti ce poartă-n glas
Tăcerea albelor spitale...
Se duc pe Dunăre la vale ―
Ca şirul de cocori pribegi
Pe-ntinsul fără de hotare ―
Se duc pe Dunăre la vale
Coşciuguri albe plutitoare
Pe negrul apelor murdare...
Şi tot pe apa care poartă
Noroiul omenirii-ntregi,
Sub sărutările solare,
Pluteşte şi-o... chitară spartă.
CREPUSCUL LA TOMIS
Pe mare-n asfinţit...
Şi vântul
Îmi poartă barca pe cărarea
Pe care soarele şi marea
Se-mbrăţişează cu pământul!...
Din larg,
Ca nişte mici fragmente
Desprinse din albastrul infinit,
Înamoratele sirene
Apar cu gesturi indecente
Şi-n cinstea mea încep să-noate
Pe spate,
Cu câte-un far aprins sub gene,
Ce-mi luminează-n asfinţit
Temutul semn de întrebare
Cu care marea m-a-nfrăţit...
Iar eu ―
Pornit în căutarea
Frumosului din suflet
Şi din rime ―
Un vagabond pe care marea
M-a scos de păr, din adâncime
