— Proastă zi! exclamă el. Se aşeză pe una din băncile metalice înalte, cu aerul său dintotdeauna că se simţea ca acasă oriunde se afla. Am realizat două scene în dimineaţa asta pînă a început să plouă. La prînz Hazen nu se mai ţinea pe picioare de beat. Richard Hazen era vedeta masculină a filmului. Cum merg treburile pe aici? întrebă el. Sîntem gata de vizionare?
— Aproape, răspunse Gretchen. Regreta că, absorbită de munca ei, nu realizase trecerea timpului; şi-ar fi aranjat un pic părul şi şi-ar fi împrospătat machiajul înainte ca Evans să fi sosit. Ida, se adresă ea colegei, ia în primire ultima secvenţă şi spune-i lui Freddy să o proiecteze după ce termină cu priorităţile.
457
Coborîră pe culoar şi intrară în minuscula sală de proiecţii de la capătul coridorului. Evans o trase discret de braţ.
— Gretchen, șopti el, ai un taior minunat.
Luară loc şi vizionară mai întîi proiecţiile care aveau prioritate - aceeaşi scenă filmată din unghiuri diferite, reluată iarăşi şi iarăşi, cu nădejdea că pînă la urmă se va închega într-un tot armonios care apoi va fi prezentat pe ecranele uriaşe din lumea întreagă. În timp ce privea, Gretchen se gîndea că talentul lui Evans, insolit şi sclipitor, se remarca în fiecare metru de film realizat de el, şi reţinu în memorie locul unde va face prima tăietură din peliculă. Richard Hazen fusese beat încă
înainte de amiază, îşi dădu seama ea. Peste doi ani nimeni nu îi va mai oferi nici un rol.
— Ce crezi? întrebă Evans cînd se aprinseră luminile.
— Cred că poţi întrerupe filmările în fiecare zi la ora unu dacă Hazen nu îşi vede de treabă, răspunse Gretchen.
— Se vede, nu-i aşa? Evans se lăsase comod pe spate şi îşi sprijinise picioarele pe speteaza scaunului din faţă.
— Se vede, confirmă Gretchen.
— O să vorbesc cu agentul lui.
— Mai bine ai vorbi cu barmanul, sugeră Gretchen.
— Băutura e blestemul care îl urmăreşte pe Kinsella. Cînd se îmbată alţii, se plînse Evans.
Se făcu întuneric din nou şi Gretchen revăzu secvenţa la care lucrase toată ziua. Aşa cum apărea ea acum, avea impresia că era şi mai rea decît i se păruse pe moviolă. Dar cînd se termină
proiecţia şi se făcu lumină, Evans zise:
— Straşnic, îmi place!
Gretchen îl cunoştea de doi ani pe Evans. Făcuse deja un film cu el şi ştia că se entuziasma uşor de propria-i operă. În sinea sa Kinsella considera că aroganţa îi stimula eul, iar Gretchem îşi dăduse seama că era primejdios să-l critici în faţă.
— Nu-s sigură, zise ea cu prudenţă. Aş mai migăli un pic.
— Pierdere de timp! Îţi spun că e O.K. Spre deosebire de majoritatea regizorilor, în sala de montaj el devenea nerăbdător şi neglija detaliile.
— Nu ştiu, repetă Gretchen. Am impresia că trenează.
— Este tocmai ceea ce vreau: să treneze! Se împotrivea ca un copil încăpăţînat.
— Toată lumea aia care tot intră şi iese pe uşi, umbrele alea prevestitoare de ceva rău, fără
ca să se întîmple ceva...
— Termină, te rog, nu încerca să mă transformi în Colin Burke, se irită Evans, ridicîndu-se brusc în picioare. Pe mine mă cheamă Evans Kinsella, dacă ai uitat cumva. Şi aşa o să mă cheme totdeauna, te rog să ţii minte.
— O, nu fi copil! încercă Gretchen să-l domolească. Cîteodată încurca cele două poziţii ale ei faţă de Evans.
— Unde-i haina mea? Unde-i nenorocita aia de haină? se răţoi el.
— Ai lăsat-o în sala de montaj. Se înapoiară în sala de montaj.
Evans o lăsă pe Gretchen să care singură cutiile cu pelicula pe care tocmai o vizionaseră şi pe care ea le recuperă de la operator. Evans îşi puse, nervos, impermeabilul. Ida întocmea fişa 458
filmului pe care îi prelucraseră în ziua respectivă. Evans porni hotărît spre ieşire, dar se opri la uşă
şi reveni la Gretchea.
— Voiam să te invit la masă, apoi la un film, zise el zîmbind împăciuitor.
— Îmi pare rău. Vine fratele meu să mă ia ca să petrec weekend-ul la el, zise Gretchen.
Evans arăta acum complet nenorocit; era în stare să-şi modifice starea de spirit de şaizeci de ori pe minut.
— Sînt liber ca pasărea cerului la acest sfirşit de săptămînă, pledă el. Nădăjduiam că... Privi spre Ida dorind parcă să o vadă ieşind din cameră, dar ea continua să se ocupe netulburată de treburile ei.
— Mă înapoiez duminică seară la vremea cinei, răspunse Gretchen.
— Bine, se pare că nu am încotro, acceptă Evans. Transmite-i fratelui tău salutări din partea mea. Şi felicitări...
— Felicitări? Pentru ce? Gretchen era surprinsă.
— Cum, nu i-ai văzut poza în Look? De săptămînă asta. A devenit celebru în toată America.
— A, despre asta-i vorba, se dumiri Gretchen.
