În maşină, Thomas se lăsă pe spate, epuizat. Jean, în haina ei albă, se ghemuise într-un colţ.
Mirosurile care se îmbibaseră în el şi pe care le emana – acreala sudorii sale împletindu-se cu mirosul sîngelui lui Danovic şi al atmosferei stătute din beci – i se păreau insuportabile lui însuşi şi îi provocau greaţă. De aceea nu îi putea reproşa lui Jean că se ţinea departe de el.
Leşină sau adormi, nu îşi dădea seama ce se petrecea cu el, dar cînd deschise ochii realiză că
se îndreptau spre portul Antibes. Jean plîngea în hohote nestăpînite, înghesuită în colţul ei, dar Thomas nu mai avea motive să se îngrijoreze în privinţa ei în seara aceasta.
Cînd ajunseră la locul unde era ancorată Clothilde, Thomas rîse scurt, pe înfundate. Jean se opri brusc din plîns şi, surprinsă, îl întrebă:
— De ce rîzi, Tom?
— Rîd pentru că mi-am amintit de recomandările medicului de la New York care m-a operat la ochi. Mi-a spus să evit, o bucată de timp, mişcările bruşte şi eforturile obositoare. Aş fi vrut să-i văd figura în noaptea asta!
Se chinui să iasă singur din maşină, plăti şoferului şi urcă, şchiopătînd, pasarela în urma lui Jean. Simţi că îl apucă ameţeala din nou şi era cît pe-aci să cadă în apă.
— Să te ajut pînă la cabina ta? se oferi Jean, cînd ajunseră pe punte. Thomas făcu un gest negativ cu mîna.
— Tu du-te la tine. Spune-i soţului că ai venit acasă şi îndrugă-i ce poveste vrei în legătură
cu noaptea asta.
Jean se lipi de el şi îl sărută pe gură.
— Jur că n-o să mai pun strop de băutură în gură cît voi mai trăi, zise ea.
— Dacă-i aşa, e bine, înseamnă că nu am irosit timpul în noaptea asta, răspunse el. Apoi îi mîngîie obrazul de copil, ca să îndulcească sensul cuvintelor rostite. O privi cum se duce spre cabina principală, apoi coborî, chinuindu-se, la el. Kate îl aştepta cu lumina aprinsă şi scoase o exclamaţie înăbuşită cînd văzu halul în care se afla.
— Sst! o potoli el.
— Ce s-a întîmplat? întrebă ea în şoaptă.
— Ceva nemaipomenit! răspunse el. Am reuşit să nu omor un om. Apoi se prăbuşi pe cuşetă. Acum îmbracă-te şi du-te după doctor, mai izbuti să spună.
Închise ochii, dar auzi – ca prin vis – cum Kate se îmbrăca. Înainte ca ea să fi părăsit cabina, Thomas adormi.
500
Se sculă devreme. Îl trezi zgomotul apei care curgea pe punte. Dwyer şi Wesley o spălau acum, dimineaţa, pentru că în noaptea precedentă se înapoiaseră tîrziu şi nu avuseseră timpul necesar.
Thomas avea genunchiul bandajat şi, de cîte ori îşi mişca umărul drept, se crispa de durere.
Ar fi putut să se sfirşească mai rău, se consola el. Medicul îl asigurase că nu avea oase frînte, dar genunchiul era schilodit rău şi poate că fuseseră afectate cartilagiile, opinase doctorul. Kate trebăluia deja la bucătărie, pregătind micul dejun. Thomas stătea singur, întins în cuşetă şi rememora numeroasele prilejuri din viaţa sa cînd se trezise dimineaţa cu trupul frînt şi plin de vînătăi. Coborî din pat ajutîndu-se cu cotul braţului neatins şi se duse la oglinda minusculă din cabină, sprijinindu-se pe piciorul sănătos. În focul încăierării nu îşi dăduse seama, dar acum realiza că, atunci cînd îşi trîntise adversarul, el insuşi se buşise cu capul de podeaua dură de ciment: nasul i se umflase, buzele şi le simţea groase, iar pe frunte şi obraji se vedeau tăieturi şi alte răni. Medicul dezinfectase şi curăţase rănile de pe faţă şi, în comparaţie cu restul trupului, putea spune că îşi simţea capul bine.
Era gol; pete negre şi vinete îi marcau trupul. Acum ar trebui să mă vadă Schultzy, îşi zicea Thomas, în timp ce se chinuia să-şi tragă pantalonii. Îi trebuiră cinci minute ca să şi-i pună, dar cămaşa nu reuşi să o îmbrace. O luă în mînă şi, mai mult ţopăind într-un picior, se duse la bucătărie.
Cafeaua era deja pregătită, iar Kate tocmai storcea nişte portocale. După ce medicul o asigurase că
bărbatul ei nu avea răni serioase, se liniştise şi îşi reluase treburile în ritmul ei obişnuit. Apoi, înainte de a se culca, Thomas îi povestise tot ce se întîmplase.
— Nu vrei să pupi faţa asta minunată a mirelui tău? glumi Thomas. Kate îl sărută cu dragoste şi îl ajută să-şi pună cămaşa. Thomas însă nu suflă un cuvînt despre cît de mult suferea ori de cîte ori îşi mişca umărul.
— Au aflat ce s-a întîmplat? o întrebă el.
— Nu le-am spus nimic lui Wesley şi Bunny, iar ceilalţi încă nu au apărut, răspunse Kate.
— O să le spunem că m-am încăierat cu un beţiv în faţă la Le Cameo, zise Thomas. Asta ca să fie învăţătură de minte cui o vrea să se îmbete în oraş în noaptea nunţii sale.
Kate dădu din cap şi zise:
— Wesley a fost deja în apă, cu masca. Elicea de la babord e ruptă, îi lipseşte o bucată din pală. După cît se pare şi arborele s-a îndoit.
— Dacă reuşim să plecăm într-o săptămînă ne putem socoti norocoşi, socoti Thomas. Ei bine, mă duc să mă întind la soare, pe punte.
Kate urcă treptele, pe punte, ducînd tava cu sucul de portocale şi cafeaua. Thomas o urma încet. Cînd îl văzu, Dwyer exclamă:
— Dumnezeule, Tom! Ce ai păţit? Iar Wesley spuse doar:
— Tată!
— O să vă spun cînd om fi adunaţi toţi. Nu vreau să-mi bat gura de două ori, zise Thomas.
Sosi Rudolph cu Enid şi Thomas citi pe chipul lui că Jean îi mărturisise tot adevărul, sau aproape tot adevărul. Enid remarcă:
— Unchiule Tom, ce caraghios arăţi azi!
— Da, iubiţica mea, ai dreptate, răspunse Thomas.
501
