Apa tonică nu o înşelase nici o clipă cu privire la conţinutul paharelor.
— O picătură! ceru ea.
Rudolph şovăi. Dacă ar fi fost numai ei doi, nu ar fi cedat. Dar era şi Gretchen acolo şi se uita la ei, iar el nu îşi putea umili soţia de faţa cu sora sa. Îi dădu paharul şi Jean luă o mică
înghiţitură apoi i-l înapoie.
Dwyer urcă pe punte şi începu să se ocupe de cina care, pe iaht, se desfăşura întotdeauna după un ceremonial anume: aşeză lămpi micuţe de vînt, din alamă strălucitoare, cu lumînări înăuntru, fixîndu-le pe masă cu greutăţi, puse şerveţele din pai împletit drept suport pentru farfurii, o salatieră cu lăptuci natur şi o văzuţă cu flori. Îmbrăcat în pantaloni din ţesătură uşoară, bine călcaţi, se mişca dezinvolt, cu siguranţa omului experimentat. Rudolph îşi dădea seama că toţi trei îşi însuşiseră un anumit stil, elegant, profesionist. Lumînările clipeau la adăpostul sticlei, ca nişte licurici captivi, şi aruncau pete mici de lumină caldă pe masa mare ce sclipea de curăţenie.
Deodată se auzi o lovitură înăbuşită în carcasa navei, urmată de un pîrîit în spate, la pupă.
Iahtul vibră şi se clătină, iar sub punte zdrăngăni ceva, înainte ca Wesley să fi oprit motoarele.
Dwyer alergă şi se înclină peste balustradă, privind în siajul elicei, palid în marea întunecată.
— Blestemat să fie! exclamă el cu năduf. Ne-am lovit de un buştean, îl vezi?
Rudolph distingea în apă o umbră ce plutea în spate, doar cîţiva centimetri deasupra nivelului mării. Thomas veni în fugă, desculţ, gol pînă la brîu, cu puloverul în mînă. Kate se afla imediat în urma lui.
— Ne-am lovit de un buştean, raportă Dwyer, cu una din elice. Sau, poate, cu amîndouă.
— O să ne scufundăm? întrebă Jean speriată. Să o aduc sus pe Enid?
494
— Las-o-n pace, răspunse calm Thomas. Nu ne scufundăm. Îşi trase puloverul, apoi intră în cabina pilotului şi preluă cîrma. Nava se descumpănise puţin şi se legăna în bătaia vîntului şi a uşoarei hule care domnea pe mare. Thomas porni motorul de la babord: funcţiona normal, elicea se învîrtea ritmic, fără probleme. În schimb motorul de la tribord scotea un zgomot metalic, făcînd-o pe Clothilde să se cutremure din cînd în cînd.
— Elicea de la tribord e afectată, diagnostică Thomas. Şi poate şi arborele.
Ochii lui Wesley înotau în lacrimi.
— Îmi pare rău, tăticule, nu l-am văzut, zise el.
— Nu e vina ta, Wes, îl potoli tatăl său bătîndu-l pe umăr. Coboară la sala maşinilor şi vezi care e situaţia. Luăm cumva apă? Opri motorul de la tribord şi îndată iahtul începu să fie purtat de curent. Cadou de nuntă, zise el, dar fără ciudă. Îşi aprinse pipa, o luă pe după umeri pe Kate şi aşteptă înapoierea lui Wesley.
— E uscată, raportă acesta.
— Bătrîna Clothilde e un vas zdravăn, comentă Thomas. Apoi observă paharele din mîinile lui Rudolph şi Gretchen. Continuăm petrecerea? întrebă el.
— Doar un pahar, răspunse Rudolph. Thomas dădu din cap.
— Wesley, ia cîrma, zise el. Ne întoarcem la Antibes. Numai cu motorul de la babord. Fii atent să nu crească turaţia şi ai grijă de nivelul uleiului şi al apei. Dacă presiunea scade ori începe să
se încălzească motorul, opreşte-l imediat.
Rudolph îşi dădea seama că Thomas ar fi preferat să treacă el la cîrmă însă nu voia ca Wesley să se simtă vinovat de accident.
— Ei bine, le zise Thomas în timp ce Wesley pornea motorul şi îndrepta iahtul în direcţia ordonată. Adio, Portofino!
— Nu-ţi face probleme din cauza noastră, îi zise Rudolph. Tu ai grijă de navă.
— În noaptea asta nu mai putem face nimica. Mîine dimineaţă ne punem măştile şi ne lăsăm în apă să aruncăm o privire. Dacă e ceea ce cred, o să trebuiască să aşteptăm primirea unei elice şi poate şi a unui arbore. Atunci o să ridicăm nava pe doc uscat pentru a le monta. M-aş putea duce la Villefranche, dar îmi este mai convenabil la şantierele de la Antibes. Thomas făcu aceste socoteli cu glas tare, în auzul tuturor.
— E-n regulă, zise Jean. Ne-am îndrăgostit de Antibes.
— Eşti o fată de treabă, îi mulţumi Thomas. Apoi către ceilalţi: Ce-ar fi să ne aşezăm la masă?
Cu un singur motor nu puteau naviga decît cu patru noduri. Antibes era cufundat în linişte şi întuneric cînd pătrunseră în port. Nici o sirenă nu le salută sosirea şi nici flori nu mai fură presărate în calea lor.
IV
Un ciocănit uşor, dar insistent îi tulbură somnul şi, buimăcit, în prima clipă îşi zise că Pappy bătea la uşă. Deschise ochii şi se dumiri că se afla în cabina sa de pe Clothilde, cu Kate dormind 495
alături de el. Lărgise cuşeta de jos ca să se poată odihni confortabil împreună. Secţiunea adăugată
putea fi strînsă în timpul zilei ca să aibă loc suficient de mişcare în cabină.
Ciocănitul se auzi din nou.
— Cine-i acolo? întrebă în şoaptă Thomas ca să nu o trezească pe Kate.
— Sînt eu, Pinky Kimball, primi răspunsul.
— O clipă. Thomas se îmbrăcă pe întuneric. Kate dormea profund, doborîtă de oboseala de peste zi.
Desculţ, în pantaloni şi pulover, Thomas deschise cu băgare de seamă uşa şi ieşi pe coridor, unde îl aştepta Pinky. Un damf puternic de băutură îi asaltă nările, dar era prea întuneric ca Thomas să-şi dea seama cît de beat era prietenul său. O luă înainte spre cabina pilotului, trecînd pe lîngă cea unde dormeau Dwyer şi Wesley. Se uită la ceasul de la mînă: acele fosforescente arătau orele două
şi cinsprezece. Pinky se împiedică puţin urcînd scările.
