Nu aveau destui poliţişti ca să-i plaseze şi la spatele edificiului, pe unde reuşi să fugă
majoritatea studenţilor. Mirosul acru şi iute al gazului ajunse pînă la Rudolph, care stătea cu ochii înălţaţi spre locul unde poza soţiei sale continua să atîrne sfidător. În sfîrşit, la fereastră apăru un poliţist care smulse fotografia şi o trase înăuntru.
Totul se termină repede. Doar vreo douăzeci fură arestaţi. Trei studenţi sîngerau, iar un băiat fu scos afară ţinîndu-şi ochii acoperiţi cu palmele. Un poliţist informă că băiatul nu vedea, dar spera că e o stare temporară. Quentin McGovern nu se afla printre arestaţi.
Dorlacker apăru, însoţit de cei doi profesori, cu ochii lăcrimînd. Rudolph se apropie de ei.
— Vă simţiţi bine? întrebă el.
Dorlacker îşi miji ochii ca să vadă cine îi vorbea şi cînd se lămuri răspunse:
— Nu vorbesc cu dumneata, Jordache. Mîine voi face o declaraţie presei şi dacă vrei să afli ce cred despre dumneata, cumpără un exemplar al propriului ziar şi citeşte-l.
Se urcă în maşina cuiva şi plecă.
— Haide, du-mă acasă, îi zise Rudolph lui Scanlon.
În timp ce se îndepărtau de universitate, mai multe ambulanţe îi depăşiră cu sirenele urlînd.
Apoi, un autobuz al şcolii trecu pe lîngă ei, cu cei arestaţi înăuntru.
— Scanlon, zise Rudolph, începînd din seara aceasta nu mai sînt primar la Whitby, nu-i aşa?
Scanlon tăcu mult timp. Conducea încruntat şi sufla greu ca un bătrîn, la fiecare cotitură.
— Nu, domnule Jordache, răspunse el în cele din urmă. Nu cred că mai sînteţi.
484
Capitolul 7
1968
I
De astă dată, cînd coborî la Kennedy nu venise nimeni să-l întîmpine. Purta ochelari cu lentile întunecate şi se mişca oarecum nesigur. Nu îl anunţase pe Rudolph că va sosi deoarece din scrisorile primite de la Gretchen înţelesese că fratele său întîmpinase destule necazuri pentru a nu-l împovăra şi cu grijile sale. În perioada de iarnă muncise ca de obicei, ca să-şi pună la punct nava pentru sezonul următor şi în timp ce lucra o parîmă plesnise şi îl şfichiuise peste obraz. A doua zi începuse să aibă ameţeli şi să perceapă imagini duble. Răbdase şi nu spusese nimic pentru a nu le provoca îngrijorări lui Kate şi lui Wesley. Îi scrisese domnului Goodhart rugîndu-l să-i recomande un bun specialist de ochi şi cînd primise răspunsul îi spusese lui Kate că pleca la New York să
rezolve, în sfîrşit, problema divorţului. Kate se ţinea de capul lui să o ia de nevastă, iar Thomas nu îi putea imputa insistenţele: femeia era gravidă şi urma să nască în octombrie, iar acum erau deja în aprilie.
Kate îl obligase să-şi cumpere un costum nou cu care să ţină piept oricărui avocat sau portar.
Pe deasupra îmbrăcase scurta marinarului norvegian mort, care încă era în bună stare, aşa că nu avea rost să irosească bani pentru a-şi cumpăra una nouă.
Un avion cu turişti care se înapoiau din vacanţa petrecută la munte aterizase cu puţin timp înaintea avionului său şi sala de bagaje era plină de schiuri şi cu femei şi bărbaţi gălăgioşi, bronzaţi, plesnind de sănătate, îmbrăcaţi fantezist, iar mulţi dintre ei, beţi. În timp ce îşi căuta bagajele, Thomas se străduia să-şi înăbuşe sentimentele antiamericane.
Luă o maşină, deşi costa scump, căci nu se simţea în stare să urce şi să se dea jos din autobuzul aeroportului, apoi să caute un taxi la New York. „La Hotel Paramount”, îi zise el şoferului şi, lăsîndu-se comod pe spate, închise ochii.
După îndeplinirea formalităţilor la hotel, urcă în camera sa, care era mică şi întunecoasă, apoi telefonă medicului. Ar fi dorit să meargă imediat la el, dar asistenta sa îl lămuri că doctorul nu îl putea primi decît a doua zi dimineaţă, după orele unsprezece. Se dezbrăcă şi se vîrî în aşternut. La New York era doar ora şase, dar la Nisa – de unde luase avionul, acum era unsprezece noaptea. Îşi simţea trupul frînt ca după o veghe de patruzeci şt opt de ore.
— Retina e parţial desprinsă, zise medicul care îl consultase cu grijă şi minuţie. Examenul fusese dureros. Cred că trebuie să se ocupe un chirurg de cazul dumitale, conchise el.
Thomas dădu din cap şi întrebă:..
— Cît o să mă coste? Sînt un om care munceşte şi nu îmi pot permite să plătesc preţuri de Park Avenue.
— Înţeleg, zise medicul. Îi voi explica doctorului Halliwell. Asistenta are telefonul dumneavoastră?
— Da.
485
— O să vă sune şi o să vă spună cînd să vă duceţi la spital. Veţi fi pe mîini bune. Zîmbi încurajator. Ochii săi erau mari, limpezi şi evident, fără leziuni sau defecte.
Părăsi spitalul după trei săptămîni, palid, tras la faţă. Medicul îl prevenise să nu facă mişcări bruşte şi să evite eforturile o bucata de timp.
Pierduse vreo şapte-opt kilograme. Gulerul cămăşii îi juca larg în jurul gîtului iar hainele atîrnau pe el. Dar nu mai vedea dublu şi nici ameţeli nu mai avea cînd îşi sucea capul. Toată treaba îl costase ceva mai mult de o mie două sute de dolari.
Se înapoie la Hotel Paramount, reţinu o camera şi îi telefona fratelui său. Îi răspunse chiar Rudolph.
— Rudy? Ce mai faci? îl luă direct Thomas.
— Cine-i acolo?
— Tom.
— Tom! Unde eşti?
— Aici la New York, la Hotel Paramount. Pot sa te vad curînd?
