— Într-un cămin din nordul ţării, zise Rudolph, clătinîndu-şî din nou paharul din mînă. De fapt nu-i chiar un cămin, mai degrabă o clinică de dezalcoolizare care a obţinut rezultate remarcabile în activitate. După prima ei cură nu s-a atins de băutură aproape şase luni. Nu mi se permite să mă duc s-o văd – teoria unui blestemat de medic – dar aflu veşti de la şeful clinicii, care 487
mi-a spus că o duce bine. Bău puţin whisky, înghiţi greşit şi tuşi. Poate că ar trebui să mă tratez şi eu, zise zîmbind cînd îi trecu accesul de tuse. Acum, schimbă el vorba, după ce ţi-ai vindecat ochiul, ce planuri ai?
— Trebuie să divorţez şi poate că mă ajuţi, Rudy.
— Avocatul pe care ţi l-am trimis mi-a spus că nu e nici o problemă în privinţa asta. Ar fi trebuit să rezolvi situaţia chiar de atunci.
— N-am avut timp, voiam să plec din ţară cît mai repede posibil, împreună cu Wesley. La New York ar fi trebuit să prezint motivele mele de divorţ, iar eu nu voiam ca Wesley să afle că
maică-sa e curvă. Şi chiar dacă obţineam divorţul, la New York procesul ar fi durat prea mult. Aş fi fost obligat să-mi pierd timpul pe aici, irosind cea mai bună perioadă a sezonului şi nu îmi puteam permite luxul acesta. Acum trebuie să divorţez pînă în octombrie cel tîrziu.
— De ce?
— Păi... să vezi... trăiesc cu o femeie, o englezoaică, o fată minunată. E gravidă şi o să
nască în octombrie.
— Am înţeles, zise Rudolph. Felicitări. Creşte tribul Jordache-ilor. Poate că un pic de sînge englezesc îi va prii.
— Nu vreau să o văd pe Teresa, zise Thomas. Mi-e teamă că nu mă stăpînesc şi nu ştiu ce-s în stare să-i fac. Chiar şi după ce a trecut atîta timp. Dacă tu sau altcineva aţi putea-o convinge să se ducă la Reno sau în vreun alt loc asemănător...
Rudolph puse jos paharul.
— Sigur, zise el hotărît, te ajut bucuros. Se auzi zgomot la uşă. Aha, a sosit Enid, zise el şi strigă: Vino, fetiţo! Enid intră alergînd, dar se opri brusc cînd văzu că în cameră, împreună cu tatăl său se afla un străin. Rudolph o luă în braţe, o sărută şi-i zise: Spune-i „Hello”! unchiului Thomas.
Locuieşte pe o barcă.
Trei dimineţi mai tîrziu Rudolph îi dădu întîlnire lui Thomas, la ora prînzului, la PJ.
Moriarty, pe Third Avenue. Aici, atmosfera era sobră, simplă, iar Thomas nu avea de ce să nu se simtă bine sau să i se pară că Rudolph îşi dădea aere. Se afla la bar, cu un pahar în faţă, cînd apăru Rudolph.
— Ei bine, zise acesta aşezîndu-se alături, doamna e în drum spre Nevada.
— Glumeşti? Lui Thomas nu îi venea să creadă.
— Am dus-o chiar eu la aeroport şi am aşteptat pînă cînd avionul şi-a luat zborul.
— Cristoase, Rudy, tu faci miracole! exclamă Thomas.
— Nici nu a fost prea greu, răspunse Rudolph. Comandă un martini ca să şteargă efectele unei întregi dimineţi petrecute cu Teresa. Zice că se gîndeşte să se recăsătorească. Rudolph minţea, dar convingător. A fost destul de înţeleaptă să nu îşi poarte numele nepătat (cum spunea ea) prin sălile de judecată din New York.
— Te-a tapat de bani? Thomas îşi cunoştea nevasta.
— Nu, minţi iar Rudolph. Pretinde că îşi poate permite cheltuielile de călătorie, că scoate destui bani.
— Nu prea seamănă cu firea ei, zise Thomas bănuitor.
488
— Poate că viaţa a mai domolit-o. Martini-ul susţinea aplombul lui Rudolph. Se tîrguise, se tocmise, ba se şi certase două zile cu ea pînă cînd femeia acceptase să i se plătească drumul dus-întors, clasa întîi, hotelul la Reno pe timp de şase săptămîni, plus cinci sute de dolari pe săptămînă
pentru ceea ce pretindea ea că va constitui „pierderile în afaceri”. Rudolph îi dăduse avans jumătate din sumă, restul urmînd să i-l completeze la întoarcere cînd îi va prezenta documentele care să
ateste desfacerea oficială a căsătoriei.
Un prînz bogat, stropit cu conţinutul a două sticle de vin, îl făcu sentimental pe Thomas. Nu mai contenea să-şi exprime recunoştinţa şi totodată regretul că nu-şi dăduse seama în toţi anii care trecuseră ce tip grozav era fratele său. Cînd ajunse la coniac, spuse:
— Ascultă, deunăzi spuneai că poate o să călătoreşti cînd revine soţia ta de la clinică. Iahtul meu e liber în primele două săptămîni ale lui iunie şi n-o să angajez nici un charter. Le păstrez pentru tine şi nevastă-ta. Veniţi pe iahtul meu, o să fiţi oaspeţii mei şi o să facem o croazieră pe cinste. Adu-o şi pe Gretchen, dacă poate veni. Trebuie s-o cunoaşteţi pe Kate. Iisuse! Pînă atunci divorţul va fi definitiv şi o să asistaţi şi la cununie. Haide, Rudy, nu mă refuza, nu vreau să aud!
— Depinde de Jean, răspunse Rudolph. Cum o să se simtă...
— Pentru ea va fi minunat, îl asigură Thomas. N-o să existe nici o sticlă de băutură pe iaht.
Trebuie să vii!
— Bine, acceptă Rudolph, deci la 1 iunie. Poate că ne va prinde bine şi mie şi ei să părăsim ţara asta un timp.
Thomas insistă să plătească el masa.
— Măcar atîta să fac şi eu, zise el. Sărbătoresc două evenimente importante: într-o singură
lună mi-am recăpătat ochiul şi am scăpat de nevastă.
II
Primarul îşi pusese o eşarfă, mireasa îmbrăcase o rochie de culoarea albăstrelelor şi nu părea gravidă. Enid, care purta mănuşi albe, o ţinea de mînă pe mama sa şi privea cu sprincenele încruntate la joaca misterioasă a oamenilor aceştia maturi, desfăşurată într-o limbă necunoscută ei.
Thomas, bronzat şi sănătos în mod evident, recîştigase kilogramele pierdute şi ceafa i se revărsa din nou peste gulerul cămăşii albe. Wesley — un băiat înalt, chipeş, de cincisprezece ani, cu mînecile hainei deja prea scurte, cu faţa puternic bronzată şi părul blond decolorat de soarele Mediteranei –
