Thomas mai puse o hîrtie de o sută alături de cealaltă. Barmanul privi în jur şi cele două
bancnote dispărură instantaneu. Luă un pahar şi începu să-l lustruiască de zor, vorbind în şoaptă –
497
fără să-l privească pe Thomas – deși cu larma dezlănţuită de orchestră nu exista pericolul să audă
cineva ce discutau.
— La spate, unde les toilettes, zise barmanul printre dinţi, este un escalier o scară, la pivniţă. Le plongeur, băiatul care spală vase doarme acolo, cînd obosit după lucru. Poa' găseşte acolo dans la cave. Individul cheamă Danovic. Sale type! Fă attention, la el prieteni.
Thomas privi femeia care tocmai îşi scosese un ciorap şi se ocupa acum de jartiera de la celălalt picior. Apoi, tot prefăcîndu-se ca îl interesa spectacolul, se îndreptă încet spre indicatorul luminos din fundul sălii pe care scria ” toilettes- telephone”. Toată lumea era absorbită să o privească
pe femeia prinsă în conul reflectorului şi Thomas era convins ca nimeni nu l-a observat cînd trecu pe sub bolta cu însemnele luminoase. Depăşi mirosul caracteristic al closetelor şi văzu scara care ducea jos, la subsol. Coborî repede şi se opri la capătul treptelor, în faţa unei uşi şubrede din furnir, luminată de un bec anemic. Din spatele uşii, peste vacarmul provocat de orchestră, se auzeau ţipetele isterice ale unei femei care se ruga de cineva să o lase în pace. Ţipetele se opriră brusc ca întrerupte de palma cuiva care astupase gura femeii. Thomas încercă clanţa, dar uşa era încuiată. Se trase un pas înapoi şi se lansă cu toată greutatea asupra uşii care cedă şi se deschise larg. Jean întinsă pe patul spălătorului de vase se zbătea să se ridice. Părul răvăşit i se revărsa pe faţă, iar puloverul era sfîşiat de la umăr. Bărbatul în costum de gabardină, Danovic, stătea în picioare lîngă
ea, cu faţa spre cel care năvălise în încăpere. Un bec la capătul unui fir ce atîrna din tavan arunca o lumină slabă. Thomas văzu un morman de sticle de vin, goale, o masă de lucru cu tot felul de scule de tîmplărie răspîndite pe ea.
— Tom, ţipă Jean, scoate-mă de aici! Spaima îi alungase beţia, ori nu fusese atît de beată cît crezuse Pinky. Vru să se ridice, dar bărbatul o împinse înapoi cu brutalitate, neluîndu-şi ochii de la Thomas.
— Ce vrei? Danovic vorbea englezeşte cu puternic accent străin. Lat în umeri, avea cam acelaşi gabarit ca Thomas. Pe unul din obraji se întindea o cicatrice urîtă, consecinţa unei tăieturi făcute de o lamă de cuţit sau de un brici.
— Am venit să o duc acasă pe doamna, răspunse Thomas.
— O duc eu acasă pe doamna cînd o să poftesc. Fous- moi le camp, Sammy, zise Danovic.
Puse palma pe faţa victimei, care încerca iar să se ridice, şi o împinse din nou cu brutalitate, trîntind-o la loc, pe pat.
Sus, orchestra îşi înteţise larma, o dată cu lepădarea a încă unei piese din lenjeria intimă a femeii care se despuia. Thomas făcu un pas spre pat.
— Nu vreau scandal, doamna vine cu mine, zise Thomas.
— Dacă vrei să o iei, vino aici, Sammy. Întinse mîna brusc şi apucă un ciocan masiv de tîmplărie de pe masa cu unelte, pe care îl ridică ameninţător.
O, Iisuse, Falconetti pretutindeni! gîndi Thomas.
— Te rog, te rog, Tom, hohotea Jean.
— Ai cinci secunde s-o ştergi! Danovic se apropie agitînd ameninţător ciocanul, gata să
lovească.
Thomas era conştient că trebuia cu orice preţ să evite ciocanul, mai ales să nu fie lovit la cap.
Dacă îl atingea la cap, chiar şi razant, pentru el însemna sfîrşitul. „O.K.! O.K!” zise el împăciuitor, 498
întinzînd palmele în faţa şi tragîndu-se un pas înapoi. În secunda următoare însă se aruncă şi îl placă
la picioare pe adversar, dar chiar în aceeaşi clipă o durere ascuţită îi sfirtecă umărul, acolo unde fusese lovit. Thomas se năpustise cu toată forţa, iar capul său se înfipse ca un berbec în abdomenul barbatului în timp ce cu braţele îi înlănţui genunchii şi îl răsturnă. Capul ticălosului se lovise, probabil, de ceva dur, căci o fracţiune de secundă nu reacţionă, răgaz de care profită Thomas ca să
se ridice. Danovic lansă din nou ciocanul, iar Thomas primi lovitura în cotul drept pe care îl împinsese înainte ca să-şi protejeze capul. Întinse mîna ca fulgerul şi se luptă să-i smulgă unealta ucigaşă, în timp ce cu cealaltă îi ţintuise capul de podea, vîrîndu-i degetele în ochi. Nu izbuti şi simţi o durere ascuţită la genunchi, unde primise încă o lovitură. Thomas înşfacă mîna şi i-o răsuci cu brutalitate, iar Danovic scăpă ciocanul care alunecă la cîţiva metri pe podeaua de ciment.
Thomas se aruncă şi reuşi să apuce ciocanul, în timp ce îşi ţintuia adversarul la pămînt cu genunchii.
După o clipă, amîndoi erau din nou în picioare, faţă-n faţă, dar Thomas de-abia se putea mişca din cauza genunchiului beteag, iar umărul drept, amorţit după lovitura primită, îl obligă să treacă în mîna stîngă ciocanul. Peste toată zarva stîrnită de orchestra de jaz, peste gîfiitul său zgomotos, Thomas auzea – înăbuşite şi venind parcă de foarte departe – ţipetele isterice ale lui Jean.
Danovic ştia că duşmanul său e rănit şi se strădui să-l învăluie, apoi se aruncă asupra lui.
Thomas se roti pe piciorul zdravăn şi îl lovi fără milă deasupra cotului, iar braţul iugoslavului căzu neputincios. Dar acesta încercă şă-şi folosească braţul sănătos şi atunci Thomas îl lovi în tîmplă. Nu îl nimeri cum trebuia, dar lovitura fu suficient de puternică pentru a-l doborî. Se aruncă asupra lui, îl ţintui cu genunchii de podea şi ridică ciocanul. Danovic încercă să-şi protejeze capul cu braţul, iar Thomas îl lovi de trei ori în braţ, apoi metodic la umăr, la cot şi la încheietura mîinii şi totul se sfîrşi: braţele lui Danovic atîrnau fără vlagă de-a lungul trupului. Thomas ridică ciocanul să-i dea lovitura de graţie, dar se opri. Ochii ticălosului, larg deschişi, exprimau groaza de moarte, sîngele îi şiroia de la tîmplă înscriind o pată mare, întunecată pe chipul lui palid.
— Te rog, urla înspăimîntat Danovic, te rog, nu mă omorî. Glasul său deveni strident.
Thomas continua să stea călare pe pieptul iugoslavului. Răsufla greu iar braţul său stîng, înarmat cu ciocanul, se agita ameninţător. Dacă existase vreodată pe lume un nemernic care meritase, fără îndoială, moartea, acesta era Danovic. Dar şi Falconetti îşi meritase soarta! Lasă pe altcineva să săvârşească treaba asta, îşi zise el, şi – inversînd ciocanul - lovi cu coada, din toate puterile, gura căscată a victimei doborîte şi simţi cum i se fărîmiţau incisivii. Nu era în stare să-l ucidă, dar nu se sfia să-l schilodească.
— Ajută-mă, o chemă el pe Jean care şedea îngrozită pe marginea patului, protejîndu-şi pieptul cu braţele, şi răsufla greu de parcă ea fusese cea care se luptase.
Jean se ridică încet, şovăind, se apropie de el şi, apucîndu-l de subsuori, se chinui să-l ajute.
Thomas se ridică anevoie şi era cît pe-aci să cadă cînd păşi peste trupul doborît, care zvîcni, cutremurîndu-se. Era ameţit, avea impresia că încăperea se învârtea în jurul lui, dar putea judeca limpede. Văzu haina albă de in a lui Jean aruncată pe speteaza unicului scaun din încăpere şi-i spuse:
„Pune haina pe tine.” Nu putea traversa sala clubului de noapte cu puloverul sfîşiat la umăr; dar nici el nu era sigur că se va putea ţine pe picioare. Ca să se poată urni şi să facă un pas măcar trebuia să
tragă cu amîndouă mîinile de piciorul anchilozat, la fiecare treaptă urcată. Îl abandonară pe Danovic pe podea, cu ciocanul înfipt în gura din care se scurgea sîngele.
499
Trecură pe sub arcada luminoasă ce indica „ toilettes” şi „ telephone” în clipa cînd altă femeie începea să facă streap- tease. La La Porte Rose distracţia continua nonstop. Din fericire în salon era întuneric, cu excepţia conului de lumină fixat pe artista îmbrăcată în haine negre de călărie, cu fustă, melon şi cizme, şi cu o cravaşă în mînă. Thomas se sprijinea cu nădejde de Jean şi reuşea să nu şchiopăteze vizibil. Tocmai păşiseră pragul şi ieşiseră afară cînd unul din cei trei indivizi dubioşi, aşezaţi cu faţa la masa de la intrare, îi observă şi, sărind în picioare, strigă: „ Allo! Vous la, les Americains! Arretez! Pas şi vite! ”
Dar ei ieşiseră deja şi, cum-necum, continuară să meargă. Un taxi apăru şi îl opriră. Jean se chinui să-l urce pe Thomas înăuntru, apoi intră şi ea în grabă şi maşina pornise deja spre Antibes cînd individul care strigase după ei se ivi pe trotuar, căutîndu-i din ochi.
