a literaţilor. Eram treaz, din moment ce încă mă temeam înfiorător de tare de alcool, şi m-am îndreptat spre o încăpere în care m-am simţit imediat pe din afară, întrucât oameni geniali faimoşi (Zadie Smith, David Baddiel, Graham Swift) păreau să se afle peste tot, cu feţele lor inteligente, simţindu-se în elementul lor pe deplin.

Desigur, niciodată nu e uşor să umbli într-o încăpere plină de oameni.

E momentul acela ciudat în care te găseşti plutind pe acolo, ca o moleculă

singuratică, în timp ce toţi ceilalţi stau în cercurile lor mici şi restrânse, râzând şi discutând.

Am rămas în mijlocul încăperii, uitându-mă după cineva pe care îl ştiam şi din alt motiv decât acela că era faimos, şi nu am putut găsi pe nimeni. Îmi ţineam paharul de apă minerală (mă temeam prea tare de cofeină şi zahăr ca să pot bea altceva) şi am încercat să mă gândesc că

stânjeneala mea mă făcea să fiu un geniu. Până la urma urmei, Keats şi Beethoven şi Charlotte Brontë detestau petrecerile. Dar apoi, am realizat că

erau probabil milioane de negenialoizi care detestau petrecerile, de asemenea.

Preţ de vreo două secunde m-am privit accidental în ochi cu Zadie Smith. Ea s-a întors. Cu siguranţă a crezut că eram un dubios. Regina literaturii mă crede un dubios!

Cu o sută nouăzeci şi unu de ani înainte de petrecerea aceea şi la doar câţiva kilometri distanţă, Keats stătea şi scria o scrisoare către prietenul său, Richard Woodhouse.

„Când mă aflu într-o încăpere cu Oameni”, a scris el, „dacă mă eliberez vreodată de a medita la creaţiile propriei mele minţi, atunci nu sinele meu merge acasă la mine, ci identitatea tuturor celorlalţi din încăpere începe să

mă apese atât de puternic, încât, în scurt timp, sunt anihilat”.

În timp ce stăteam acolo, iar bulele de dioxid de carbon mi se spărgeau în pahar, am simţit un fel de anihilare. Am început să nu mai fiu pe deplin sigur că mă aflam acolo cu adevărat şi am simţit că plutesc. Asta era. O

recidivare. Săptămâni, poate că luni de depresie mă aşteptau.

Respiră, mi-am spus. Doar respiră.

Aveam nevoie de Andrea. Aerul se rarefia. Mă aflam în cerc. Trecusem de linia orizontului. Nu-mi era deloc bine. Eram pierdut în gaura neagră

creată de mine însumi.

Am pus paharul pe o masă şi am ieşit de acolo. Am lăsat la garderobă o haină care, din ce ştiu, ar putea fi tot acolo. Am ieşit în noaptea londoneză şi am alergat scurta distanţă până la cafeneaua în care Andrea, eterna mea salvatoare, mă aştepta.

87

– Ce s-a întâmplat? a întrebat ea. Credeam că stai o oră.

– N-am putut. Trebuia să plec de acolo.

– Ei bine, ai plecat. Cum te simţi?

M-am gândit la asta. Cum mă simţeam? Ca un idiot, evident. Dar, totodată, atacul meu de panică trecuse. Pe timpuri, atacurile de panică nu treceau pur şi simplu. Ele pur şi simplu se transformau în şi mai multe atacuri de panică, doborându-mă, ca pe un duşman, până când depresia venea şi îmi cucerea mintea. Dar nu. Mă simţeam din nou destul de normal.

O persoană normală, alergică la petreceri. Îmi venise să mor la petrecere, dar nu întocmai. Serios, doar voisem să plec de acolo. Dar, cel puţin, măcar am intrat în încăpere. Chiar şi ăsta era un progres. Un an mai târziu, aveam să fiu mai bine, nu doar ca să merg la petrecere, ci şi să călătoresc singur până acolo. Uneori, pe calea anevoioasă şi dură a recuperării, ceea ce pare a fi un eşec poate fi un pas înainte.

#motivesăiubeştiviaţa

Am întrebat câţiva oameni care au experimentat depresia, anxietatea sau gândurile sinucigaşe: „Ce te ajută să mergi mai departe?” Acestea au fost motivele lor să iubească viaţa:

@Matineegirl

Prietenii, familia, acceptarea, împărtăşirea, a şti că, în cele din urmă, câinele negru va pleca. #motivesăiubeştiviaţa

@mannyliz

Pe scurt, copiii mei. Ei nu au cerut să se nască dintr-o mamă care, din când în când, se chinuie să rămână pe linia de plutire.

@groznez

#motivesăiubeştiviaţa Yoga. Nu aş putea rezista fără ea.

@Ginny_Bradwell

#motivesăiubeştiviaţa Să ajungi la concluzia că a fost în regulă să fii bolnav şi că nu existau remedii rapide.

@AlRedboots

Golul pe care l-ai lăsa în urmă ar fi mai mare decât durerea de a fi în viaţă.

#motivesăiubeştiviaţa

88

@LeeJamesHarrison

Să-ţi fie ciudă pe tine însuţi pentru intermitentele zile nasoale faţă de momentele care sunt minunate la o calitate HD, ca rezultat.

@H3llInHighH33ls

Sunt momente şi zile în care se ridică ceaţa. Acelea sunt extraordinare.

#motivesăiubeştiviaţa

@simone_mc

#motivesăiubeştiviaţa pentru mine? Viitorul. Ceea ce nu am văzut până

acum din ţara asta. Să găsesc şi să întâlnesc alte persoane care apreciază

referinţele sentimentale din Star Trek.

@Erastes

#motivesăiubeştiviaţa Zilele încep să fie mai lungi după data de 21

decembrie. Ceva de care să te agăţi în vremurile întunecate.

@PixleTVPi