EU DE ACUM: Şşşşt. Încetează! Eşti doar puţin captiv într-un moment.

Acel moment se va schimba.

EU DE ATUNCI: Andrea o să mă părăsească.

EU DE ACUM: Nu. N-o va face. O să se căsătorească cu tine.

EU DE ATUNCI: Ha! De parcă s-ar lega cineva de un ciudat inutil ca mine. Ar face-o cineva?

EU DE ACUM: Da. Şi iată, faci progrese. Mergi la magazin acum şi nu ai atacuri de panică. Nu mai simţi greutatea aia tot timpul.

EU DE ATUNCI: Ba da.

EU DE ACUM: Nu. A fost ziua aia de săptămâna trecută când eram –

erai – afară, la soare, mergeai prin parc şi ai simţit uşurare. Un moment în care nu te gândeai.

EU DE ATUNCI: De fapt, da. Da. E adevărat. Am mai avut unul azi-dimineaţă. Stăteam în pat, pur şi simplu întrebându-mă dacă mai avem cereale. Şi asta a fost. A fost un lucru normal şi a durat mai mult de un minut.

Doar am stat acolo, gândindu-mă la micul dejun.

77

EU DE ACUM: Vezi? Deci ştii că lucrurile nu vor fi mereu la fel. Vreau să

spun că lucrurile care s-au întâmplat azi nu au mai fost la fel ca până acum.

EU DE ATUNCI: Dar încă e atât de intens.

EU DE ACUM: Şi va fi mereu. Întotdeauna vei simţi lucrurile mai intens.

Iar depresia s-ar putea să fie mereu acolo, aşteptând următoarea cădere. Dar te aşteaptă şi atât de multă viaţă! Ce te-a învăţat depresia e că o zi poate fi o dilatare lungă şi intensă a timpului.

EU DE ATUNCI: O, Doamne, da!

EU DE ACUM: Ei bine, atunci nu-ţi face griji cu privire la trecerea timpului. O zi poate fi infinită.

EU DE ATUNCI: „Închis şi într-o coajă de nucă m-aş putea socoti rege al nemărginirii.”38

EU DE ACUM: Hamlet? Impresionant. Am uitat toate acele replici până

acum. A trecut mult timp de la facultate încoace.

EU DE ATUNCI: Încep să te cred.

EU DE ACUM: Mulţumesc.

EU DE ATUNCI: Vreau să spun, posibilitatea că ai exista. Posibilitatea că eu aş putea exista timp de mai mult de o decadă în viitor. Şi că m-aş putea simţi mult mai bine.

EU DE ACUM: E adevărat. Exişti. Şi ai o familie a ta. Ai o viaţă. Nu e perfectă. Nicio viaţă de om nu e. Dar e a ta.

EU DE ATUNCI: Vreau dovezi.

EU DE ACUM: Nu pot. Nu există o maşină a timpului.

EU DE ATUNCI: Nu, nu există. Presupun că pot doar să sper.

EU DE ACUM: Da. Ai încredere.

EU DE ATUNCI: O să încerc.

EU DE ACUM: Deja ai făcut-o.

38 Hamlet, prinţ al Danemarcei, trad. de Leon Leviţchi şi Dan Duţescu, în Opere complete, vol. 5, William Shakespeare, Ed. Univers, Bucureşti, 1986 (n. red.).

78

4

Viaţa

„Şi chiar dacă inima fi-va-ţi frântă, aşa frânt tot să trăieşti”

LORD BYRON, Pelerinajul lui Childe Harold39

Lumea

Lumea e concepută într-o manieră care ajunge din ce în ce mai mult să

ne deprime. Fericirea nu e benefică pentru economie. Dacă am fi fost fericiţi cu ceea ce aveam deja, de ce am fi avut nevoie de mai mult? Cum vinzi o cremă antiîmbătrânire? Faci pe cineva să se îngrijoreze cu privire la îmbătrânire. Cum îi determini pe oameni să voteze cu un anumit partid politic? Îi faci să se îngrijoreze cu privire la imigrare. Cum îi determini să-şi facă asigurare? Îi faci să se îngrijoreze cu privire la orice. Cum îi determini să-şi facă operaţii estetice? Le evidenţiezi defectele fizice. Cum îi determini să se uite la o emisiune TV? Inducându-le ideea că ar rata ceva. Cum îi determini să-şi cumpere un smartphone? Dându-le impresia că rămân în urmă. A fi calm a devenit un soi de act revoluţionar. A fi fericit cu existenţa ta neîmbunătăţită. A te simţi confortabil cu propriul tău sine uman, dezordonat, nu e prielnic pentru afaceri.

Şi, cu toate astea, nu avem o altă lume în care să trăim. Şi, de fapt, când ne uităm cu adevărat îndeaproape, lumea lucrurilor şi a reclamelor nu înseamnă viaţă. Viaţa e reprezentată de alte lucruri. Viaţa e ceea ce rămâne când dai la o parte toate porcăriile alea sau, cel puţin, când le ignori o vreme.

Viaţa e atunci când oamenii te iubesc. Nimeni nu va alege vreodată să

trăiască pentru un iPhone. Oamenii care te caută pe iPhone sunt ceea ce contează.

Şi, odată ce începem să ne revenim şi să trăim din nou, o facem cu alţi ochi. Lucrurile devin mai clare, iar noi devenim conştienţi de lucrurile pe care nu le vedeam înainte.

39 Byron, Opere, Poezia I, trad. Aurel Covaci, Univers, Bucureşti, 1985 (n. red.).

79

Norii ciupercă

Niciodată nu prevăzusem dubla lovitură a anxietăţii şi a depresiei înainte ca ele să mă lovească fatal la vârsta de douăzeci şi patru de ani. Dar ar fi trebuit s-o fac. Toate semnalele de alarmă erau acolo. Momentele de disperare de pe vremea când eram adolescent. Permanentele griji cu privire la orice. Şi, în special, cred că multe semne s-au arătat în perioada în care eram student la Universitatea Hull. Totuşi, problema cu semnalele de alarmă

e aceea că nu am trăit decât trecutul, nu şi viitorul, şi e greu să ştii că se va întâmpla ceva ce nu s-a întâmplat încă.