în căsătorie de un om pe care-l întâlnisem pentru prima oară.

— Şi chiar te mulţumeşti cu mine?

— Nu e clar?

Răsuflarea lui mi-a ajuns în faţă. Avea un miros dulceag de la prăjitura pe care o mâncase mai devreme. S-a uitat drept în ochii mei şi mi-a spus:

— Nu te am decât pe tine.

„Nu te am decât pe tine.” Şi eu simţeam la fel. Din clipa în care privirile ni se întâlniseră pentru prima oară, am ştiut că nu mai era altcineva în afară

de el. Am făcut o plecăciune uşoară cu capul.

— Da.

— Ah, ce bine!

Jack a oftat adânc. Apoi a întins mâna după cutiile de lapte lăsate de Noboru, a rupt delicat folia transparentă în care era învelit paiul de băut şi mi-a înfăşurat-o pe degetul inelar de la mâna stângă, legând-o bine.

— În loc de inel.

Ne-am băut împreună laptele pe aşternutul pregătit de mama. L-am băut cu frunţile lipite şi râzând pe înfundate. Barba moale a lui Jack mi-a 70

atins de mai multe ori obrajii şi, de fiecare dată când s-a întâmplat asta, laptele a fost gata să explodeze. Nu-mi imaginasem nici o secundă

dimineaţă, când plecasem de-acasă, că avea să mi se întâmple aşa ceva. Oare de-acum înainte aveam să beau lapte cu Jack aici, de nenumărate ori?

Încă nu-mi venea să cred. Dar, chiar dacă era incredibil, era adevărat.

Pe inelarul meu stâng strălucea ceva „în loc de inel”.

Dintr-odată mi-am adus aminte de tata. Oare ce faţă ar fi făcut dacă i-aş

fi spus că eu, care nu avusesem prin preajmă nici o fiinţă pe care s-o pot numi „iubit”, mă căsătorisem pe neaşteptate? Sigur ar fi rămas cu gura căscată de mirare. Uluit, poate că ar fi vărsat nişte lacrimi de fericire. Dacă

până acum îi făcusem numai probleme, în sfârşit puteam să-i ofer ceva care să-l liniştească.

M-am uitat la ceasul deşteptător şi am văzut că imediat avea să se facă

zece. Trecuse aproape o jumătate de zi de când fusesem dată afară. Sigur îi trecuseră nervii până acum.

— Jack, ce zici, vii cu mine până acasă?

Cu paiul în gură, Jack părea complet nedumerit.

— Unde?

— Acasă. La mine acasă.

— Tu ai casă?

— Acasă. Adică e casa tatălui meu.

— Tată? Tu ai tată?

— Da. Nu am mamă, dar am un tată. Aş vrea să i te prezint. Chiar dacă

e aşa târziu deja. Însă, dacă nu mă întorc acasă măcar o dată, tata va fi foarte îngrijorat. Şi dacă tot merg, vino şi tu cu mine.

— Ce.. ce spui tu acolo? Aşa ceva nu se poate!

— De ce?

— De ce? Fiindcă nu se poate. Nu se poate.

— Măcar să-i dăm vestea despre căsătorie. Doar să-i spunem că

urmează să ne căsătorim.

— Nu vorbi despre asta aşa de uşor! S-a decis forţat, nu? s-a întristat Jack. — Deci nicicum nu se poate?

— Nu. Nicicum. Îmi pare rău.

— Am înţeles. Păcat. Mă duc singură atunci. Mă întorc mâine-dimineaţă.

M-am târât pe saltea şi am băgat mâna în gaura din hârtia uşii.

— Când ţi-am zis că nu se poate, nu se poate!!!

71

Dintr-odată, cu o forţă de neînchipuit, Jack m-a prins de gleznă şi a început să mă tragă înapoi.

— Hei, stai! Ce faci? Doar mă duc până acasă să-i spun tatălui meu şi vin înapoi. Mâine mă întorc aici.

— Nu pleca, te rog!

— Dacă eşti aşa de supărat, bine, mă întorc în seara asta.

— Sigur?

— Sigur.

— Sigur te întorci?

— Mă întorc.

— Simt că nu o sa mai vii înapoi.