— Te iubeşte foarte mult, nu-i aşa?

Bărbatul a luat telecomanda şi a deschis televizorul.

— A, e emisiunea aceea cu întrebări şi răspunsuri, deci trebuie să fie joi.

A tras mai aproape două pernuţe, şi-a oprit el una, iar pe cealaltă mi-a pus-o sub bărbie. A început să se uite la emisiune, nedezlipindu-şi privirea de ecran. Când prezentatorul punea o întrebare, răspundea mai repede decât oricare dintre concurenţi.

— Uesugi Kenshin9!

— . .Corect! Grozav!

— Sunt bun la istorie.

M-am uitat în bibliotecă şi am văzut că toate cărţile de acolo erau romane istorice.

— Prefectura Yamaguchi!

— Iar ai nimerit! Fantastic!

O vreme, întrebările l-au absorbit cu totul. Când au venit reclamele, l-am întrebat pentru prima oară cum îl chema.

— Jack, s-a prezentat el.

Oricum l-ai fi privit, avea totuşi figură de asiatic.

— Nu râde, te rog.

— Nu râd. Mama ta ţi-a pus numele ăsta?

— Fiul mamei mele mi l-a pus, a răspuns Jack. Îl cheamă Noboru. E elev în şcoala primară. Cred că e prin clasa a treia. Probabil că acum face baie.

— Fratele tău mai mic?

— Nu-i ceva chiar aşa grozav, s-a strâmbat el. Mai demult era drăgălaş.

Acum se poartă şi vorbeşte agresiv, să-ţi spun drept. Îmi dă ordine, vorbeşte de sus.

— Şi fratele tău mai mic ţi-a pus ţie numele?

9 Nobil japonez din secolul al XVI-lea. (N. tr.)

67

— Păi de aia ţi-am zis că nu e fratele meu mai mic. Noboru e cel care m-a descoperit. Jack e numele personajului principal dintr-un anime care-l fascina pe Noboru când era la grădiniţă. Nu că nu-mi place, dar mi-aş fi dorit pe cât posibil ca mama să fi fost cea care să-mi dea numele.

— Cum adică? Mama nu e mama ta adevărată?

— Mama e mama.

În acel moment, am auzit un sunet de paşi. Erau paşi de picioare goale, care nu purtau nici papuci, nici şosete, ci lipăiau repede pe coridor.

— A venit! E aici! a spus Jack.

Uşa glisantă a camerei a fost trasă într-o parte, şi în acelaşi moment a răsunat un ţipăt ascuţit.

— Uaaa! Uaaaaaa! Uaaaaaaa!

Două picioare subţiri, arse de soare, s-au îndreptat direct spre tatami şi o faţă de aceeaşi culoare cu picioarele s-a uitat la mine de jos în sus.

— Chiar ai găsit-o!

— El e Noboru, mi-a şoptit Jack.

— Mama! Mama! a strigat Noboru întorcându-se spre coridor.

— Daa, a venit răspunsul de undeva de departe.

— Vino repede!

Imediat am zărit picioarele încălţate cu şosete albe în pragul uşii.

— Uite! a arătat Noboru spre mine.

— Ştiu, i-a răspuns mama.

Avea o voce surprinzător de groasă.

— Ce? Cum de ştii?

— Păi i-am dat ceai şi prăjituri.

— Nu cred! De ce ai făcut aşa ceva fără să întrebi?

— Dar tu făceai baie, nu?

— De ce nu mi-ai spus imediat?! Voiam să-i dau eu prăjitura! Nu trebuie să fii tu tot timpul cea care face asta. Nu e corect!

— Ei, haide. Ce zici, de mâine le dai tu prăjitura? Le dai şi ceai, şi apă, le faci şi de mâncare? Le întinzi aşternutul, le schimbi nisipul din litieră şi le faci baie?

— Da, le fac.

— Numai minciuni! Cu Jack n-a fost la fel? Ai zis că faci tu totul şi, până

la urmă, toate au căzut pe mine.

— De data asta fac eu! De mâine, fac eu totul! Tu nu mai faci nimic.

— Da, da.