— A. . ăăă..
— Poftim. Probabil că vă e greu.. în fiecare zi..
— . .ei, nu chiar în fiecare zi.. probabil cam o dată la trei zile.. a mormăit Nami, întinzând mâna după cafeaua care i se oferea.
49
Băiatul nu avea brăţări de metal doar la mână, ci purta tot felul de inele pe degete, avea şi lanţuri la gât şi nişte piercinguri pe faţă. Ridicându-şi privirea spre faţa lui, Nami a avut senzaţia că-l ştie de undeva. Ah! Desigur!
— Nanao?
— Poftim?
— Nu eşti . . Nanao?
— Mă cheamă Tomoya.
— Ah, îmi cer scuze. Te-am confundat.
Nami a luat cafeaua, iar uşa din faţa ei s-a închis, trântindu-se.
Desigur, n-avea cum să fie Nanao. Arăta altfel şi avea şi altă vârstă. În primul rând, Nanao n-ar fi avut ce să caute acolo. Nanao se afla acum într-o casă a unor bogătaşi necunoscuţi. Ah, Nanao! Oare ce mai făcea? Îl hrăneau bine? Noua lui familie oare nu-l persecuta? Oare nu cumva, persecutat fiind, fugise şi, neavând unde să se ducă, rătăcea noaptea prin oraş?
În noaptea aceea, zărind un băiat care semăna cu Nanao, Nami l-a strigat: „Nanao? Eşti Nanao, nu-i aşa? Oare tu eşti Nanao? Da, sigur tu eşti!
Răspunde! Nanao!” Băiatul i-a întors spatele şi a dat să fugă, dar Nami l-a apucat de umăr şi l-a forţat să se întoarcă.
Nanao care se uita spre ea acum purta ochelari cu ramă metalică.
O privea pe Nami îngrijorat.
— E totul în regulă?
— Nanao!
— Nu mă cheamă Nanao.
— Ce?!
— Gemeaţi tare în somn, probabil aţi avut un vis urât.
— Un vis?
Încercând să-şi mişte trupul greu, Nami şi-a dat seama că era la bibliotecă.
După o noapte în care umblase bezmetică în căutarea lui Nanao, Nami adormise buştean în colţul ei de la bibliotecă.
— Îmi pare rău, dar e ora închiderii.
— Da, am înţeles.
Băiatul i-a deschis uşa.
Nami a aplecat uşor din cap şi a dat să iasă, dar în momentul acela băiatul a întrebat-o brusc:
— Căutaţi pe cineva?
Nami s-a întors spre el. Băiatul a continuat să vorbească încet.
— Omul acela e important pentru dumneavoastră?
Nami a încuviinţat din cap.
50
— Da.
— Nu vă faceţi griji. O să-l puteţi întâlni.
Ce voia să spună?
— Pot să-l.. întâlnesc?
— Puteţi.
— Cum?
— Nu trebuie s-o faceţi. Îl purtaţi în suflet. E destul.
