De după Nanao s-a ivit o fată îmbrăcată într-un sarafan.

— E mama mea, a spus Nanao.

— Mama.. ta?

— Da. Mama mea adevărată. Ţi-am mai zis şi înainte. Am fost despărţiţi când eram copil.

— Aa.. aha. .

Fata i-a aruncat lui Nami o privire depreciativă.

— Şi... ce face mama ta adevărată acolo?

— Mă aşteaptă pe mine.

Auzindu-i cuvintele, Nami a ştiut în acel moment că valurile de gânduri şi sentimente pe care le avea ajunseseră la el.

Fata în sarafan să fi fost oare prietena lui Nanao? De parcă ar fi vrut să

arate asta, şi-a pus mâna pe braţul lui şi a spus cu o voce dulceagă:

— Auzi, mi s-a făcut foame. Mergem să mâncăm ceva?

— Mergem după ce termin cu asta.

— Nu vreau! a început ea să se smiorcăie. Mă plictisesc la tragerea la ţintă. Hai să mâncăm nişte takoyaki8 în loc de asta!

— Îmi pare rău, dar nu te duci tu înainte să mănânci?

— Nu vreau! Vreau să mergem împreună! Dacă mănânc singură tot, mă îngraş!

— Atunci lasă-mi şi mie jumătate. Vin imediat ce termin.

— Chiar? Vii repede?

— Da, vin. Promit.

— OK, atunci te aştept în faţa tarabei cu takoyaki. Dar să vii repede!

Nanao a petrecut-o cu privirea, apoi s-a întors din nou către Nami. Din locul în care se afla, erau cam cinci metri până unde stătea ea. Între ei se formase o coadă de vreo zece oameni.

De parcă ar fi vrut ca vorbele lui să ajungă la ea, Nanao a deschis gura şi a rostit tare şi clar:

— Mamă, aşteaptă acolo până ajung la rând, te rog.

Nami a dat din cap, nevenindu-i să creadă. Lacrimile îi curgeau şiroaie pe obraji. Nanao crescuse şi era un om bun.

Coada se micşora încet-încet. Cu fiecare pas cu care înainta, Nanao dădea din cap, uitându-se la ea. „Încă puţin, mamă. Uite, m-am mai apropiat un pas, mamă. Imediat îmi vine rândul, mamă.”

8 Mâncare japoneză dintr-un aluat asemănător celui de clătite, în care sunt amestecate bucăţele de caracatiţă, ghimbir murat şi ceapă verde. Amestecul se prăjeşte în forme sferice, iar bilele astfel formate se servesc cu un sos special, fulgi de peşte, pudră de alge şi maioneză. (N. tr.)

58

În faţa lui Nanao era un tătic tânăr. Ţinând de mână o fetiţă aflată în primele clase, aştepta, la fel ca Nanao, să ajungă la rând.

— Tata, uite biscuiţi în formă de animale! îl tot ruga ea.

— Am priceput. Îţi iau.

— O sută de yeni, a întins mâna bărbatul.

Tăticul i-a pus bărbatului în palmă moneda de o sută de yeni pe care o avea pregătită.

— Fix o sută. Mulţumesc.

Bărbatul a aruncat moneda în coşuleţul de pe stand. I-a dat tăticului puşca lungă de vreo şaptezeci de centimetri care aştepta de partea cealaltă a mesei. — Hai, tati!

Tăticul a afişat un zâmbet larg.

— Uită-te bine. Tata o să nimerească dintr-o singură lovitură.

Şi-a potrivit pe umăr puşca primită. A ţintit pachetul de biscuiţi în formă de animale.

Una.. două.. trei secunde mai târziu, a apăsat pe trăgaci.

Nimerit!

— Tati, eşti grozav!

— Nu-i aşa?

Lângă tatăl şi fiica care se bucurau că primiseră premiul, bărbatul se pregătea pentru următorul client. A desfăcut puşca şi a pus înăuntru un dop de plută pe care l-a scos din buzunar.

— O sută de yeni.

Luând moneda de la Nanao, bărbatul i-a înmânat puşca şi s-a tras un pas în spate.

Nanao nu a ezitat deloc. Nici măcar nu şi-a potrivit puşca pe umăr, cum făcuseră ceilalţi clienţi. S-a întors spre Nami şi nici n-a îndreptat bine ţeava puştii spre ea, că a şi tras.

Dopul de plută s-a lovit cu un pocnet scurt de umărul drept al lui Nami.

Trupul ei a fost cuprins de un tremur puternic. Tălpile i-au rămas bine lipite de pământ, dar partea de sus a corpului s-a rotit, parcă descriind un cerc. Ca şi cum ar fi fost tras de ceva, corpul i s-a prăbuşit spre stânga.

Poc! Lovindu-se cu capul de colţul unei poliţe, Nami a alunecat de pe picioare şi a căzut pe spate. Bum! Din cauza loviturii, premiul întâi, pisicuţa maneki-neko din metal, s-a răsturnat, căzându-i lui Nami pe frunte.

— Lovitură perfectă!

Bărbatul a lovit gongul.