— Gemeaţi tare în somn, probabil aţi avut un vis urât.

— Un vis?

Încercând să-şi mişte trupul greu, Nami şi-a dat seama că era la bibliotecă.

După o noapte în care umblase bezmetică în căutarea lui Nanao, Nami adormise buştean în colţul ei de la bibliotecă.

— Îmi pare rău, dar e ora închiderii.

— Da, am înţeles.

Băiatul i-a deschis uşa.

Nami a aplecat uşor din cap şi a dat să iasă, dar în momentul acela băiatul a întrebat-o brusc:

— Căutaţi pe cineva?

Nami s-a întors spre el. Băiatul a continuat să vorbească încet.

— Omul acela e important pentru dumneavoastră?

Nami a încuviinţat din cap.

50

— Da.

— Nu vă faceţi griji. O să-l puteţi întâlni.

Ce voia să spună?

— Pot să-l.. întâlnesc?

— Puteţi.

— Cum?

— Nu trebuie s-o faceţi. Îl purtaţi în suflet. E destul.

În suflet?

— Adică e destul că mă gândesc la el?

Băiatul a încuviinţat din cap.

— Da, e destul.

— Şi aşa o să-l pot vedea iar pe Nanao?

— Da, o să puteţi. E suficient doar să-l aşteptaţi.

— Adică să nu-l caut?

Băiatul şi-a dus mâinile la piept.

— Nu e nevoie să-l căutaţi. Pentru că-l aveţi în suflet.

De parcă ar fi văzut ceva acolo, băiatul o privea fix pe Nami între sprâncene.

— Deci, pe cât posibil, să stau într-un loc?

Nami a înghiţit în sec.

Băiatul a început să râdă. Şi apoi i-a mai spus o dată:

— Nu vă faceţi griji. O să-l întâlniţi.

Nami simţea că prinsese curaj. A făcut o plecăciune adâncă în faţa băiatului.

— Mulţumesc! Mă voi strădui.

— Aveţi grijă să nu-l rataţi.

În noaptea aceea, Nami n-a mai rătăcit prin oraş. Aşa cum îi spusese băiatul, s-a aşezat pe banca din piaţă şi a aşteptat încontinuu ca Nanao să

apară. Nu s-a mişcat nici când s-au luat de ea nişte beţivi, nici când o pisică

vagaboandă a urinat pe piciorul ei.

S-au ivit zorile, dar Nanao n-a apărut. S-o fi minţit băiatul? Nu, stai! De fapt, el n-a zis niciodată că Nanao ar veni acolo, în piaţă. Poate că mai erau şi alte locuri chiar mai bune pentru a aştepta reîntâlnirea. Ce-ar fi să afle mai multe despre zona asta? Nami a aşteptat până când ceasul din piaţă a arătat ora zece şi s-a grăbit spre bibliotecă.

De obicei se ducea direct la colţul cu tatami şi se culca, dar de data asta a mers la bărbatul care purta un ecuson pe care scria „Director”.

— Mă scuzaţi.

51

Când o vedeau pe Nami că intră în bibliotecă, tot personalul, inclusiv directorul îşi puneau mască. Singurul care nu făcea asta era băiatul acela.

Nami a întrebat la ce oră venea el la muncă.

— Bibliotecarul cu ochelari cu ramă metalică..

Directorul bibliotecii a înclinat din cap.

— Un băiat tânăr şi înalt.

— Eu sunt singurul bărbat de aici, i-a spus directorul. Avem câţiva angajaţi care poartă ochelari, dar sunt doar femei.