Când acesta a zărit-o, s-a năpustit spre ea cu toată puterea. Ţintind spre faţa ei, a aruncat doza pe care o ţinea în mână.
— Haide! Haide!
— Hai, Nana!
— Haide! Haide!
— Mai repede, Nana!
Doza goală azvârlită de Nunotarō a căzut la picioarele lui Nami, rostogolindu-se.
Nunotarō a fost înşfăcat de poliţişti.
Chiar şi aşa, încerca să o lovească cu ceva.
Nu cu doze goale. Cu aer. Nunotarō a apucat aerul şi l-a aruncat de câteva ori spre Nami.
Nami s-a ferit de fiecare dată. S-a aplecat, s-a ghemuit, a sărit.
Şi apoi a luat-o din nou la fugă.
— Haide! Haide!
— Hai, Nana!
— Haide! Haide!
— Mai repede, Nana!
Aaah..
Dintr-odată, Nami s-a oprit, şi-a luat faţa în mâini şi s-a prăbuşit plângând.
— Mai repede, Nana!
33
— Mai repede, Nana!
— Mai repede, Nana!
Aaah..
Deci asta era..
În clipa aceea, Nami a înţeles.
Deci asta însemna acel „Haide!” pe care i-l spuneau toţi. A înţeles în sfârşit adevăratul sens al lui „Mai repede!”. Întotdeauna crezuse că voia să
însemne „Aleargă mai repede!”. Dar nu era aşa. Ce-i spuneau ei era: „Lasă-te lovită mai repede!” „Nana, lasă-te nimerită mai repede şi vino aici!” De la bun început. Mereu.
Deci asta era..
Când Nami şi-a ridicat privirea, ca şi când i-ar fi răspuns întrebărilor, vocile copiilor s-au auzit mai tare ca niciodată.
Ecoul lor puternic atingând cerul verii era un cântec de încurajare pentru Nami.
Haide, haide
Hai, Nana
Haide, haide
Mai repede, Nana
Mai repede, mai repede
Lasă-te nimerită mai repede
Vino aici
Când te nimereşte, se termină
Când te nimereşte, se termină
Se termină.
Din ziua aceea, Nana s-a schimbat.
