Nu era nimeni în oraş care să nu-l cunoască. Desigur, şi Nami ştia de existenţa lui. Nunotarō era un bătrân care aduna gunoaie. De dimineaţă
până seara, cu un sac mare de plastic în spate, silueta lui umblând prin oraş
era parcă o parte din peisajul acestuia. Unii spuneau că nu avea casă. Alţii, că
5 Mâncare japoneză din orez modelat în formă triunghiulară sau sferică, de obicei învelit în foaie de alge şi având în interior diverse umpluturi, de regulă acre (de exemplu, prună
japoneză murată) sau sărate (peşte, icre, alge marine etc.). (N. tr.) 29
de fapt ar fi fost moştenitorul unui teren foarte mare. Se mai zicea despre el că ar fi omorât un copil sau că toţi banii adunaţi din reciclarea gunoaielor îi dona la UNICEF.
Cu Nami a început să vorbească într-o zi, când ea stătea ca de obicei pe bancă şi bea un suc.
— Hei, fetiţo! a bătut-o el pe umăr.
Întorcându-se, Nami l-a văzut în spatele ei.
— Când termini de băut, dă-mi-o mie.
Prea uluită ca să spună ceva, Nami doar a încuviinţat din cap. Când îi spusese „Dă-mi-o mie”, Nunotarō se referise la doza de suc de portocale pe care Nami o ţinea în mână. Icnind, Nunotarō a lăsat de pe umăr sacul lângă
bancă şi s-a aşezat turceşte pe iarbă. Cu mâneca murdară, şi-a şters sudoarea de pe frunte şi a scos din buzunarul cămăşii o ţigară de foi, pe care şi-a aprins-o.
Sacul transparent îi era plin pe jumătate cu doze goale. Întâlnind privirea lui Nami, a spus cumva ruşinat:
— Încă n-am apucat să-l umplu. De-acum încolo.
— Da, sigur, i-a răspuns Nami cu politeţe.
Şi-atunci, Nunotarō a început să râdă. Dinţii lui negri şi sparţi îi păreau atârnaţi în gură.
Pentru că o aştepta, Nami s-a grăbit să termine de băut sucul. Luând cu mâna murdară doza goală, Nunotarō i-a mulţumit.
Din ziua aceea, ori de câte ori mergea la munte, Nami lua cu ea o doză
de suc. Nunotarō uneori apărea, alteori nu. În zilele în care el nu venea, Nami lăsa doza goală pe bancă după ce termina de băut, şi apoi cobora în oraş. Dacă revenea a doua zi, nu o mai găsea acolo.
Când nu avea bani ca să-şi cumpere suc, aducea doar o doză goală.
Inima începea să-i bată cu putere în clipa în care îi dădea lui Nunotarō
dozele goale de alcool sau de la tot felul de conserve adunate din gunoiul din casă. O făceau să se simtă aşa dinţii negri şi sparţi pe care Nunotarō îi dezvelea de fiecare dată când, primind doza, îi mulţumea.
Şi în ziua aceea Nami chiulise de la şcoală şi se dusese la munte. Nu adusese cu ea nici o doză goală. Nu avusese bani să-şi cumpere suc şi nici acasă nu găsise nimic prin gunoi. Pe drum, se uitase peste tot, căutând vreuna care să se fi rostogolit din întâmplare pe undeva. Se gândise că o să
găsească măcar una pe undeva, dar, oricât căutase, nu dăduse peste nimic.
Nici în coşurile de gunoi din parc, nici prin şanţuri, nici în coşurile de lângă
automatele de băuturi. După vreo oră de scotocit, deşi nu găsise nici o doză, 30
a dat peste o sticluţă goală. Era maronie, cu o etichetă pe care scria
„Vitamine”. A luat-o în mână şi a pornit spre munte.
Nunotarō era lângă bancă. Niciodată nu se aşeza, şi nici acum n-o făcuse, ci stătea pe iarbă, cu picioarele încrucişate, fumând. Sacul de plastic de lângă el era atât de plin, încât părea gata-gata să se răstoarne. Prin oraş
nu mai era nici urmă de doză de aluminiu, fiindcă le strânsese deja Nunotarō
pe toate. Când a observat-o pe Nami că vine, a ridicat mâna şi a salutat-o.
Deja se împrieteniseră.
Nami şi-a plecat capul în semn de salut. Şi apoi a scos sticla pe care o culesese mai devreme. Văzând-o, Nunotarō a rămas înlemnit, o clipă.
— Ce-i asta? a întrebat el şoptit.
— N-am găsit nici o doză.. a răspuns Nami.
Într-o clipită, înfăţişarea lui Nunotarō s-a schimbat. Chipul lui smead s-a învineţit şi şi-a aţintit privirile asupra lui Nami. Uluită de schimbarea aceasta bruscă, Nami a rămas pe loc, împietrită.
— Sticlele mă sfâşie! a urlat el, împroşcând-o cu salivă. Sticlele mă
sfâşie! Mă sfâşie!
Făcând instinctiv un pas în spate, Nami a scăpat sticla pe care o ţinea în mână. Fără să se spargă, aceasta a început să se rostogolească la vale.
Nunotarō a luat-o la fugă după ea, a prins-o şi a aruncat-o spre Nami. Cu un vâjâit, sticla a trecut pe lângă capul ei şi s-a lovit de trunchiul unui copac.
