— E aici, şopti Mehmet.

— Sigur?

— Da. În hararet.

— Rămâi cu ochii pe el, ajungem în 15 minute!

— Ce ai făcut? întrebă Bjørn Holm, ridicându-şi piciorul de pe ambreiaj când semaforul se făcu verde pe Hausmannsgate.

— Am angajat un civil voluntar ca să supravegheze baia turcească din Sagene, răspunse Harry, uitându-se în oglinda laterală a legendarului Volvo Amazon din 1970 al lui Bjørn Holm.

Alb la origine, vopsit mai apoi în negru, cu o dungă de raliuri în picăţele peste plafon şi portbagaj. Maşina din spate dispăru într-un nor de gaze de eşapament negre.

— Fără să ne întrebi şi pe noi?

Bjørn apăsă claxonul şi depăşi un Audi pe prima bandă.

— Nu facem totul chiar ca la carte, deci nu există niciun motiv pentru care să deveniţi vreunul complice.

— Sunt mai puţine semafoare dacă o iei pe Maridalsveien, interveni Wyller de pe bancheta din spate.

Bjørn schimbă într-o viteză inferioară şi viră la dreapta. Harry simţi apăsarea centurii de siguranţă în trei puncte instalată pe Volvo pentru prima oară, dar care nu putea fi slăbită, aşa că abia te puteai mişca.

— Smith, cum eşti? strigă Harry peste mugetul motorului.

În mod obişnuit n-ar fi adus un consultant extern într-o operaţiune activă ca asta, dar în ultima clipă hotărâse să-l ia şi pe Smith, în caz că

urmau să se trezească într-o situaţie cu luare de ostatici, eventualitate în care abilitatea psihologului de a-l citi pe Valentin s-ar fi putut dovedi utilă.

Aşa cum o citise pe Aurora. Ori pe Harry.

— Un pic de rău de mişcare, dar asta-i tot, răspunse Smith, zâmbind anemic. Ce-i mirosul ăsta?

— Ambreiaj vechi, radiator de căldură şi adrenalină, răspunse Bjørn.

— Ascultaţi aici! interveni Harry. Vom ajunge acolo în două minute,

 268 

deci vă repet: Smith, tu rămâi în maşină. Eu şi Wyller vom intra pe uşa din faţă, Bjørn va păzi uşa din spate. Ai spus că ştii unde e?

— Dap, răspunse Bjørn. Omul tău e încă la post?

Harry aprobă dând din cap şi-şi lipi telefonul de ureche. Opriră în faţa unei clădiri vechi de cărămidă. Harry studiase planul. Era o fostă fabrică ce momentan adăpostea o tipografie, câteva birouri, un studio de înregistrări şi hamamul, şi mai avea o singură uşă în afară de cea principală.

— Toată lumea pregătită? întrebă Harry, răsuflând uşurat după ce-şi desfăcu centura de siguranţă. Îl vrem în viaţă. Dar dacă nu-i posibil…

Ridică privirea către ferestrele sclipitoare situate de ambele părţi ale intrării principale, în vreme ce îl auzea pe Bjørn recitând pe un ton coborât:

— Poliţia, stai că trag, apoi trag în nemernic! Poliţia, stai că trag, apoi…

— Să-i dăm bătaie! rosti Harry.

Coborâră din maşină, trecură trotuarul şi se despărţiră în faţa uşii din faţă.

Harry şi Wyller urcară cele trei trepte şi trecură apoi de o uşă grea.

Holurile din interior miroseau a amoniac şi a cerneală tipografică. Două uşi aveau plăcuţe aurii strălucitoare cu un scris plin de detalii: firme mici de avocatură, pline de optimism, care nu-şi permiteau chiria din centrul oraşului. Pe cea de-a treia uşă se afla un semn anonim pe care scria CAGALOGLU HAMAM, atât de anonim, încât dădea impresia că nici nu-şi doresc clienţi care nu ştiau unde se află.

Harry deschise uşa şi intră.

Se trezi într-un pasaj cu vopsea scorojită pe pereţi şi o recepţie simplă, în spatele căreia stătea un bărbat cu umeri laţi şi barbă neagră abia răsărită, care citea o revistă. Dacă Harry n-ar fi ştiut cum stă treaba, ar fi crezut că intrase într-un club de box.

— Poliţia, începu Wyller, înfigându-şi legitimaţia între revistă şi faţa bărbatului. Rămâi complet nemişcat şi nu avertiza pe nimeni! Totul se va termina în vreo două minute.

Harry merse mai departe prin pasaj şi văzu două uşi. Pe una scria VESTIAR, iar pe cealaltă, HAMAM. Intră în băi şi-l auzi pe Wyller urmându-l îndeaproape.

Trei bazine mici erau dispuse în şir. În dreapta lor se aflau separeurile cu mesele pentru masaj. În stânga erau două uşi de sticlă despre care

 269 

Harry presupunea că duc la saună şi la camera cu aburi şi o uşă de lemn simplă care, îşi amintea din planul clădirii, ducea spre vestiar. În bazinul cel mai apropiat se aflau doi bărbaţi care ridicară privirile către el.

Mehmet stătea pe o bancă de lângă perete, prefăcându-se că se uită în telefon. Harry se repezi spre el şi arătă către uşa de sticlă cu semnul de plastic aburit pe care scria HARARET.

— E singur? întrebă încet Harry în vreme ce şi el, şi Wyller îşi scoteau Glockurile.

Auzi în spate pleoscăieli panicate dinspre bazin.

— N-a intrat sau ieşit nimeni de când te-am sunat, şopti Mehmet.

Harry merse la uşă şi încercă să se uite înăuntru, dar nu văzu nimic altceva în afară de un alb imposibil de străpuns. Îi făcu semn lui Wyller să

stea de pază la uşă. Trase aer adânc în piept şi tocmai se pregătea să intre, dar se răzgândi. Zgomotul făcut de încălţări. Pesemne că suspiciunile lui Valentin nu trebuiau stârnite de intrarea cuiva care nu era desculţ. Harry îşi scoase pantofii şi şosetele cu mâna rămasă liberă. După care trase de uşă şi intră. Aburul se răsuci în jurul său. Ca un voal de mireasă. Rakel.

Harry nu voia să ştie de unde venise gândul, aşa că-l alungă imediat. Reuşi să surprindă o siluetă solitară pe banca de lemn din faţa sa înainte ca uşa să se închidă la loc şi el să fie iar învăluit de alb. De alb şi de tăcere. Îşi ţinu răsuflarea şi ascultă respiraţia celuilalt. Oare individul avusese timp să

vadă că nou-venitul era complet îmbrăcat şi avea şi-un pistol? Era speriat?

La fel de speriat ca Aurora când îi văzuse cizmele de cowboy în faţa cabinei de toaletă?

Harry ridică pistolul şi se îndreptă în direcţia în care văzuse silueta. Şi reuşi să distingă forma unui bărbat aşezat pe fondul acela complet alb.

Apăsă trăgaciul până când întâmpină rezistenţă.

— Poliţia! rosti cu glas răguşit. Nu te mişca, sau te împuşc!

Şi-l mai lovi un gând. Că, într-o astfel de situaţie, el ar fi zis „sau te împuşcăm”. Era doar psihologie, care dădea impresia că sunt mai mulţi şi care creştea şansele ca persoana să se predea imediat. De ce spusese „te împuşc”? Iar acum, că mintea sa acceptase o întrebare, mai apărură şi altele: de ce era singur aici, în loc să fie echipa Delta, specializată în astfel de misiuni? De ce-l postase pe Mehmet aici, într-un secret deplin, şi nu le spusese celorlalţi decât după ce-l sunase?