— Lasă-mă să vin cu tine, Harry.
Porniră amândoi înapoi spre salonul 301. Holul se întindea în faţa lor şi dispărea în lumina pâlpâitoare. Probabil o fereastră, prin care soarele de toamnă la apus pătrundea direct. Trecură de asistente îmbrăcate într-un alb fantomatic şi pacienţi în cămăşi de spital care se mişcau către lumină
cu târşâitul lor de morţi vii. Ieri, el şi Rakel stătuseră îmbrăţişaţi în patul lor mare, cu salteaua un pic prea moale, iar acum ea se afla aici, pe tărâmul comei, printre fantome şi spirite. Trebuia să-l sune pe Oleg.
Trebuia să găsească o cale de a-i spune. Trebuia să bea ceva. Harry nu ştia de unde îi venise acest gând, însă iată-l, ca şi cum cineva îl strigase, îl pronunţase direct în urechea lui. Gândul trebuia amuţit imediat, rapid.
— De ce ai fost medicul lui Penelope Rasch? Nu a fost pacientă aici.
— Pentru că a avut nevoie de o transfuzie de sânge, răspunse Steffens.
Şi sunt hematolog şi managerul băncii. Dar fac gărzi şi la Urgenţe.
— Managerul băncii?
Steffens se uită la Harry. Probabil înţelese că mintea acestuia avea nevoie de o distragere, de o scurtă pauză de la tot ce se abătuse dintr-odată asupra lui.
— Sucursala locală a băncii de sânge. Probabil că ar trebui să mă
numesc managerul băilor, pentru că am preluat controlul asupra vechilor băi pentru tratarea reumatismului care funcţionau la subsol. O numim baia de sânge. Nu încerca să-mi spui că noi, hematologii, nu avem simţul
218
umorului.
— Hmm! Deci de aceea ai pomenit de cumpărarea şi vânzarea de sânge.
— Poftim?
— Ai spus că de aceea ai putut folosi imaginile de la locul faptei, de pe casa scărilor lui Penelope Rasch, ca să calculezi cât sânge pierduse.
Ochiometric.
— Ai o memorie bună.
— Ea cum se simte?
— Ah, Penelope Rasch se recuperează fizic. Dar va avea nevoie de ajutor din partea unui psiholog. Să ajungă faţă în faţă cu un vampir…
— Vampirist.
— …e un semn nefast, ştii.
— Un semn nefast?
— Oh, da. A fost prezis şi descris în Vechiul Testament.
— Vampiristul?
Steffens schiţă un zâmbet subţire.
— Pilde 30:14: Un neam ai cărui dinţi sunt ca săbiile şi ai cărui colţi sunt cuţite, ca să mănânce pe cei sărmani de pe pământ şi pe cei săraci dintre oameni4. Am ajuns!
Steffens ţinu uşa deschisă şi Harry păşi înăuntru. În noapte. Dincolo de perdeaua trasă, soarele strălucea cu putere, dar singura lumină din încăpere era linia verde pâlpâitoare ce ţopăia pe un ecran negru, din nou şi din nou. Harry îşi coborî privirea la faţa ei. Părea atât de liniştită! Şi departe, plutind într-un spaţiu întunecos unde el nu o putea ajunge. Se aşeză pe scaunul de lângă pat şi aşteptă până ce auzi uşa închizându-se.
Apoi o luă de mână şi îşi lipi faţa de aşternuturi.
— Acum nu mai sunt departe, iubita, şopti el. Nu mai sunt departe.
Truls Berntsen mutase panourile în open space, astfel încât colţul pe care îl împărţea cu Anders Wyller să fie complet ascuns vederii. Motiv pentru care era sâcâit că singura persoană care îl putea vedea, Wyller, era atât de-al naibii de curios în legătură cu toate, mai ales cu cine discuta el la telefon. Însă acum curiosul se afla pe urmele unui salon de tatuaje şi 4 Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2015 (N. t.).
219
piercinguri, pentru că primiseră un pont că importa accesorii pentru vampiri, printre ele fiind şi danturi de metal cu canini ascuţiţi. Truls plănuise să profite la maximum de pauză. Tocmai descărcase ultimul episod al sezonului 2 din serialul Lege şi fărădelege şi lăsase volumul atât de scăzut, încât doar el putea auzi. Din acest motiv, cu siguranţă nu fu deloc încântat când telefonul începu să licărească şi să bâzâie ca un vibrator pe birou în vreme ce cânta I’m Not a Girl a lui Britney Spears, de care Truls, din raţiuni ce nu erau în întregime clare, era foarte mândru.
Cuvintele, cum că ea încă nu era pe deplin femeie, sugerau vag o fată sub vârsta consimţământului, iar Truls spera că nu de aceea avea cântecul setat ca ton de apel. Sau acesta era motivul? Britney Spears în acea uniformă de şcolăriţă – era pervers că se masturba cu gândul la ea? OK, era pervers. Însă ce-l îngrijora mai mult pe Truls era numărul de pe ecran, vag familiar. Departamentul Trezorerie? Afaceri Interne? Vreun contact vechi şi dubios pentru care făcuse o treabă clandestină? Cineva căruia îi datora bani sau vreo favoare? Nu era Mona Daa. Cel mai probabil era un apel de serviciu, ceea ce însemna că avea ceva de făcut. În orice caz, ajunse la concluzia că e un apel de pe urma căruia nu avea nimic de câştigat dacă răspundea. Băgă telefonul într-un sertar şi se concentră la Vic Mackey şi colegii săi din echipa STRIKE. Îl adora pe Vic, iar Lege şi fărădelege era singurul serial poliţist care dezvăluia cum gândeau ei în realitate. După care, dintr-odată, îşi dădu seama de ce numărul i se păruse familiar. Smuci de sertar şi înhăţă telefonul.
— Agent-şef Berntsen.
Trecură două secunde înainte să audă ceva la celălalt capăt, făcându-l să-şi închipuie că ea închisese deja. Însă vocea era acolo, în urechea lui, moale şi ademenitoare.
— Bună, Truls, sunt Ulla.
— Ulla…?
— Ulla Bellman.
