— Ah, bună, Ulla, tu eşti? Cu ce te pot ajuta?
Truls spera că pare convingător.
Femeia râse scurt.
— Nu ştiu ce să zic despre „ajutor”. Te-am văzut alaltăieri în atriumul de la sediul poliţiei şi mi-am dat seama ce mult a trecut de când n-am mai sporovăit şi noi puţin. Ştii tu, cum făceam odată.
220
De fapt, nu sporovăiseră niciodată, se gândi Truls.
— Ne-am putea întâlni la un moment dat?
— Mda, sigur.
Truls încercă să-şi înăbuşe hohotul de râs ca un geamăt.
— Super! Ce zici de mâine? Copiii vor fi la mama. Am putea merge să
bem sau să mâncăm ceva?
Lui Truls nu-i venea să-şi creadă urechilor. Ulla voia să se întâlnească cu el. Ca să-l interogheze iarăşi în legătură cu Mikael? Nu, cu siguranţă ştia că
în ultima vreme ei nu prea se mai vedeau la faţă. În plus: să bea sau să
mănânce ceva împreună?
— Ar fi minunat! Ai ceva în minte?
— M-am gândit doar că ar fi plăcut să ne întâlnim, chiar n-am mai luat de mult legătura cu cineva din tinereţe.
— Nu, desigur, se arătă Truls de acord. Aşadar, unde?
Ulla râse.
— N-am mai ieşit de ani întregi. Nici nu mai ştiu ce mai e prin Manglerud. Tu tot acolo locuieşti, nu-i aşa?
— Da. Ăăă… Olsen’s e tot acolo, în Bryn.
— Chiar aşa? Bun, atunci. Să zicem acolo. La ora 20?
Truls încuviinţă amorţit, apoi îşi aminti să spună „Da”.
— Şi, Truls?
— Da?
— Te rog să nu-i spui lui Mikael!
Truls tuşi.
— Nu?
— Nu. Deci ne vedem mâine la ora 20.
Rămase uitându-se la telefon după ce ea închise. Oare chiar se întâmplase aievea sau era doar un ecou al visurilor sale cu ochii deschişi care-l bântuiau de la 16–17 ani? Truls simţi o fericire atât de intensă, de parcă pieptul urma să-i explodeze. Şi apoi îl lovi panica. Avea să fie un dezastru. Într-un fel sau altul, evident că avea să fie un dezastru.
Totul era un dezastru.
Era clar că n-avea cum să reziste, era doar o chestiune de timp până
urma să fie alungat din paradis.
— Bere! ceru, uitându-se la tânăra plină de pistrui care stătea lângă
221
masa lui.
Nu purta deloc machiaj, părul era strâns într-o coadă simplă şi îşi suflecase mânecile bluzei albe de parcă se pregătise de-o bătaie. Fata scrise în carnet, ca şi cum se aştepta la o comandă mai lungă, ceea ce-l făcu pe Harry să creadă că e nouă, având în vedere că se aflau la Schrøder’s, unde nouă din zece comenzi se opreau acolo. Fata îşi urâse slujba din primele săptămâni. Glumele vulgare din partea clienţilor de sex masculin sau gelozia prost mascată din partea celor mai mari consumatoare de alcool. Bacşişurile infime, niciun fel de muzică pe care să-şi legene şoldurile în jurul barului, niciun tip mai drăguţ cu care să-şi clătească şi ea ochii, doar beţivani bătrâni şi certăreţi care să fie azvârliţi afară la ora închiderii. Se întreba dacă merită banii ăia în plus, pe lângă
împrumutul pentru studii, ceea ce însemna că-şi putea permite să
locuiască la comun cu alţi studenţi într-o casă dintr-o zonă relativ centrală.
Harry ştia că dacă ea rezista după prima lună fără să-şi dea demisia, lucrurile aveau să se schimbe treptat. Urma să înceapă să râdă la umorul de neînţeles din comentarii şi să înveţe să riposteze pe măsură, în aceeaşi manieră de prost gust. Când femeile aveau să-şi dea seama că ea nu le ameninţa teritoriul, urmau să înceapă să i se confeseze. Iar ea avea să
