— Poftim?
— El folosea Old Spice.
— Desigur. Pentru că obişnuiaţi să fiţi atât de apropiaţi. Ţi-e dor de el, biată…
— Îl folosesc pentru a-mi reaminti permanent toate lucrurile importante pe care le-am învăţat de la el.
Nora clipi.
— Să te bărbiereşti?
Mona râse şi-şi ridică paharul.
— Să nu renunţ niciodată. Niciodată.
Nora îşi înclină capul şi o privi serioasă.
— Eşti neliniştită, Mona. Care-i motivul? Şi de ce nu ai profitat de chestia aia cu Skøyen? Adică, tu deţii practic crimele vampiristului.
— Pentru că am un peşte mai baban de prins.
Mona îşi luă mâinile de pe masă când se apropie ospătarul.
— Aşa sper şi eu, replică Nora, uitându-se la micul file demn de milă pe care ospătarul îl aşeză în faţa prietenei sale.
Mona îl încercă uşor cu furculiţa.
— Şi sunt neliniştită pentru că probabil sunt urmărită.
— Ce vrei să zici?
— Nu-ţi pot spune, Nora. Nimănui. Pentru că e o înţelegere şi, din ce ştiu eu, s-ar putea să fim şi-n clipa asta ascultate.
— Ascultate? Glumeşti! Iar eu tocmai spuneam că Harry Hole ar putea…
Nora îşi acoperi gura cu palma.
Mona zâmbi.
— E greu de crezut că va fi folosit împotriva ta. E posibil să mă aflu în faţa a ceea ce-ar putea fi lovitura secolului în materie de reportaj de crimă. De fapt, din toate timpurile.
— Trebuie să-mi spui şi mie!
Mona clătină din cap cu fermitate.
— Ce-ţi pot spune este că am primit un pistol.
Se bătu cu mâna peste geantă.
226
— Mona, acum chiar mă sperii! Şi dacă vor auzi că ai un pistol?
— Chiar vreau să audă. Aşa vor şti că nu se pot pune cu mine.
Nora scoase un oftat ce dădea de înţeles că renunţă.
— Dar de ce trebuie să o faci de una singură, dacă e periculos?
— Pentru că aşa va deveni o legendă în presă, draga mea Nora!
Mona afişă un rânjet uriaş şi-şi ridică paharul.
— Dacă va merge aşa cum ar trebui, voi plăti eu prânzul data viitoare.
Şi, cu campionat sau fără, vom avea şi şampanie.
— Scuze c-am întârziat! zise Harry în timp ce închidea în urma sa uşa de la Tattoos & Piercings.
— Aruncăm o privire la oferte, zâmbi Anders Wyller, care stătea în spatele unei mese şi răsfoia un catalog lângă un tip crăcănat ce purta o şapcă a clubului de fotbal Vålerenga şi un tricou negru cu Hüsker Dü, afişând totodată o barbă despre care Harry era sigur că începuse să-i crească dinainte ca hipsterii mereu sincronizaţi să înceteze să şi le radă
pe-ale lor.
— Nu mă lăsaţi să vă întrerup! rosti Harry, oprindu-se la uşă.
— Cum spuneam, reluă bărbosul, arătând către catalog, astea sunt doar un soi de podoabe, nu le poţi băga în gură. Iar dinţii nu sunt nici ei ascuţiţi, în afară de canini.
