în vocea ei era uşurare sau dezamăgire. Însă apoi îl dusese la un doctor tânăr, care îi găsise pulsul după eforturi îndelungate şi spusese că e neobişnuit de lent. Şi că adesea comoţiile cauzează o accelerare a pulsului. Fusese internat şi petrecuse o săptămână într-un pat alb, cu vise ameţitor de albe, ca nişte poze supraexpuse, aşa cum este înfăţişată în filme viaţa de după moarte. Alb ca al îngerilor. Nimic din ce e în spitale nu te pregăteşte pentru întunericul care te aşteaptă.
Întunericul care o aştepta pe femeia din salonul al cărui număr îl aflase.
Întunericul care îl aştepta pe poliţistul cu expresia aceea în privire, când aflase ce se întâmplase.
Întunericul care ne aşteaptă pe toţi.
Harry se uita la sticlele de pe rafturile din faţa oglinzii şi la modul în care lichidul auriu din ele pâlpâia ademenitor în lumina reflectată. Rakel dormea. Acum dormea. 45%. Şansele ei de supravieţuire şi conţinutul de alcool din acele sticle erau aproximativ la fel. Somn. El nu putea fi acolo cu ea. Îşi feri privirea. Şi-o mută în schimb la gura lui Mehmet, ale cărui buze formau cuvinte de neînţeles. Harry citise undeva că gramatica turcă era
229
considerată a treia cea mai dificilă din lume. Telefonul pe care-l ţinea bărbatul era al lui Harry.
— Sağ olun, rosti Mehmet, apoi îi înapoie telefonul lui Harry. Spune că
a văzut chipul de cin pe pieptul unui bărbat într-o baie turcească din Sagene, numită Cagaloglu Hamam. Spune că l-a văzut de câteva ori acolo, iar ultima dată s-a întâmplat cu mai puţin de un an în urmă, chiar înainte ca el să se întoarcă în Turcia. Şi că bărbatul purta de obicei halat, chiar şi-n saună. Singura dată când l-a văzut fără a fost în hararet.
— Hara-cum?
— Camera cu aburi. S-a deschis uşa, lăsând să se împrăştie aburul pentru o secundă sau două, şi atunci a apucat să-l zărească. A spus că un asemenea tatuaj nu se uită, era ca şi cum şeitan însuşi încerca să se elibereze.
— L-ai întrebat de vreo trăsătură particulară?
— Da. N-a părut să observe cicatricile de sub bărbie pe care le-ai pomenit tu sau ceva asemănător.
Harry dădu gânditor din cap, în timp ce Mehmet le mai turna cafea.
— Mergem la saună? se interesă Wyller de pe taburetul de bar, dar acesta clătină din cap.
— N-avem idee când sau dacă se va arăta acolo, iar dacă o face, nu ştim cum mai arată Valentin zilele astea. Şi e mult prea deştept ca să nu-şi ţină tatuajul acoperit.
Mehmet se întoarse şi puse ceştile pe tejghea în faţa fiecăruia.
— Mersi pentru ajutor, Mehmet! zise Harry. Probabil că ne-ar fi luat cel puţin o zi să dăm de un interpret de turcă autorizat.
Mehmet ridică din umeri.
— Am simţit că trebuie să ajut. La urma urmei, aici s-a aflat Elise înainte de-a fi ucisă.
— Hmm!
Harry ridică privirea din ceaşcă.
— Anders?
— Da?
Anders Wyller părea încântat, era prima oară când îl auzea pe Harry folosindu-i prenumele.
— Poţi să te duci la maşină şi să o conduci până aici, în faţa uşii?
— Da, dar sunt doar…
230
— Şi ne întâlnim afară.
După ce plecă Wyller, Harry luă o gură de cafea.
— Nu e deloc treaba mea, dar ai cumva probleme, Mehmet?
— Probleme?
— Nu ai cazier, am verificat. Însă tipul care era aici şi s-a evaporat în secunda în care ne-a văzut pe noi are. Şi chiar dacă nu s-a oprit să ne salute, eu şi Danial Banks suntem cunoştinţe vechi. Şi-a înfipt ghearele în tine?
— Ce vrei să spui?
— Vreau să spun că abia ai deschis un bar, iar istoricul tău fiscal arată
că nu stai călare pe o avere. Iar Banks e specializat în împrumuturi acordate celor ca tine.
— Celor ca mine?
— Oameni cu care băncile nu vor să aibă de-a face. Ce face el e ilegal, ştiai? Cămătărie, articolul 295 din Codul Penal. L-ai putea denunţa, apoi ai scăpa de el. Lasă-mă să te ajut!
