La 806 nu mai putu să rămână nemişcat, se ridică şi dădu un ocol prin cameră. Ieşi pe culoar şi găsi un doctor care nu se arătă dispus să-i ofere detalii, dar care îl informă că starea lui Rakel era stabilă şi că luaseră în calcul să o trezească din comă.

— Par veşti bune, zise Harry.

Doctorul ezită înainte să răspundă:

— Doar am luat în calcul. Există şi argumente contra. Steffens e de serviciu diseară, aşa că poţi vorbi cu el când ajunge.

Harry găsi cantina, îşi luă ceva de mâncare şi se întoarse în salonul 301.

Agentul de afară doar îl salută din cap.

Se făcuse întuneric în cameră şi Harry aprinse veioza de pe noptieră. Îşi scoase o ţigară din pachet în timp ce privea cu atenţie pleoapele lui Rakel.

Şi buzele, care deveniseră atât de uscate. Încercă să recreeze în minte momentul în care se cunoscuseră. El stătea pe aleea din faţa casei ei, iar Rakel se apropiase ca o balerină. După atâţia ani, oare îşi mai amintea cu exactitate? Acea primă privire. Primele cuvinte. Primul sărut. Poate că e inevitabil să-ţi retrăieşti amintirile, puţin câte puţin, astfel încât să devină

o poveste, cu logica unei poveşti, cu greutate şi înţelesuri. O poveste care spunea că se îndreptaseră tot timpul în această direcţie, pe care şi-o repetaseră unul altuia ritualic, până ce ajunseseră să o creadă. Când ea dispărea, când povestea lui Rakel şi a lui Harry dispărea, în ce va mai crede el atunci?

Îşi aprinse ţigara.

Trase fumul în piept, îl dădu afară şi apoi îl văzu ridicându-se în fuioare către alarma de incendiu, disipându-se.

Dispărând. Alarma, cugetă el.

Mâna îi alunecă în buzunar şi prinse telefonul rece, adormit.

La naiba, la naiba!

O chemare, cum o numise Steffens: ce însemna? Când accepţi o slujbă

pe care o deteşti pentru că ştii că la ea te pricepi cel mai bine? Într-un loc în care poţi fi util. Ca un animal oarecare dintr-o turmă. Sau, cum se exprimase Oleg, glorie personală? Oare tânjea să fie acolo, afară, strălucind, în timp ea stătea întinsă aici şi se stingea puţin câte puţin? Bun, el nu simţise niciodată o mare responsabilitate faţă de societate, iar

 276 

recunoaşterea colegilor sau a publicului nu însemnase niciodată cine ştie ce. Deci ce-i mai rămânea?

Mai rămânea Valentin. Mai rămânea vânătoarea.

Se auzi o bătaie dublă în uşă, iar apoi aceasta se deschise silenţios.

Bjørn Holm se furişă înăuntru şi se aşeză pe celălalt scaun.

— Fumezi într-un spital, începu el. Şase ani de închisoare, dacă ţin bine minte.

— Doi ani, replică Harry, întinzându-i ţigara lui Bjørn. Îmi faci o favoare să-mi fii complice?

Bjørn dădu din cap spre Rakel.

— Nu-ţi faci griji că ea ar putea face cancer la plămâni?

— Rakel adoră fumatul pasiv. Spune că îi place că-i gratis şi că trupul meu a absorbit deja majoritatea toxinelor înainte să dau fumul afară. Eu acţionez ca o combinaţie de portofel şi filtru de ţigară pentru ea.

Bjørn trase un fum.

— Ai mesageria vocală oprită, mi-am închipuit că eşti aici.

— Hmm! Pentru un expert criminalist, mereu ai fost destul de bun la deducţii.

— Mersi! Cum merge?

— Au discutat să o trezească din comă. Eu aleg să o consider o veste bună. Ceva urgent?

— Niciunul dintre cei de la băi cu care am stat de vorbă nu l-a recunoscut pe Valentin din portretul robot. Tipul de la recepţie a spus că

pe acolo vin tot timpul o grămadă de oameni, dar crede că omul nostru ar putea fi tipul care apare acolo într-un palton care-i acoperă halatul, cu o glugă trasă pe cap şi care plăteşte mereu cash.

— Deci nici plata nu lasă vreo urmă electronică. Halat pe dedesubt, astfel încât să nu existe riscul să-i vadă cineva tatuajul când se schimbă.

Cum ajunge de acasă până la băi?

— Dacă are maşină, pesemne că ţine cheile în buzunarul halatului. Sau bani de autobuz. Pentru că n-am descoperit absolut nimic pe hainele din vestiar, nici măcar scame în buzunare. Probabil că vom găsi nişte ADN, însă miros a detergent. Bănuiesc că până şi paltonul şi l-a spălat de curând.

— Ceea ce se potriveşte cu curăţenia obsesivă de la locurile faptelor.

Faptul că-şi ia cu el într-o saună cheile de la maşină şi banii sugerează că e

 277 

deja pregătit pentru o evadare rapidă.

— Da. De asemenea, niciun martor nu a văzut vreun bărbat în halat pe străzile din Sagene, de data asta nu cred să fi luat autobuzul.

— Şi-a parcat maşina aproape de uşa din spate. Deloc întâmplător că a reuşit să rămână ascuns timp de patru ani; e inteligent.

Harry îşi frecă uşor ceafa.

— Bun. Deci l-am alungat. Ce urmează?

— Verificăm camerele de supraveghere din magazinele şi benzinăriile din jurul băilor, în căutare de glugi şi poate de vreun halat care să iasă de sub un palton. Apropo, mâine-dimineaţă la prima oră voi tăia paltonul.

Există o găurică în unul dintre buzunare şi e posibil să fi alunecat ceva prin ea şi să fi rămas pe sub căptuşeală.

— Evită camerele de supraveghere.

— Crezi?

— Da. Dacă îl vedem e pentru că vrea el să fie văzut.

— Probabil ai dreptate.