Mehmet se uită la poliţistul cu ochi albaştri, apoi dădu aprobator din cap.
— Ai dreptate, Harry…
— Bine.
— …nu-i treaba ta. Se pare că te aşteaptă deja colegul tău.
Închise în urma sa uşa salonului. Jaluzelele erau trase, lăsând să
pătrundă în cameră foarte puţină lumină. Lăsă buchetul de flori pe noptiera de la capătul patului. Îşi coborî privirea la femeia adormită. Părea atât de singură, întinsă aşa acolo! Trase draperiile, unindu-le. Se aşeză pe scaunul de lângă pat, luă o seringă din buzunarul sacoului şi scoase capacul acului. O prinse pe femeie de braţ şi se uită îndelung la pielea ei.
Piele adevărată. Iubea pielea adevărată. Se simţi tentat să o sărute, dar ştia că trebuie să se abţină. Planul. Ţine-te de plan! Apoi înfipse vârful acului în braţul femeii. Îl simţi alunecând prin piele fără să opună
rezistenţă.
— Gata, acum te voi lua de lângă el. Eşti a mea, numai a mea, şopti el.
Împinse pistonul şi urmări cum conţinutul închis la culoare era împins, injectat în corpul femeii. Umplând-o de întuneric. Şi de somn.
231
— Sediul poliţiei? întrebă Wyller.
Harry îşi coborî privirea la ceasul de la mână. Era ora 14:00. Aranjase să
se întâlnească la spital cu Oleg peste o oră.
— Spitalul Ullevål, răspunse el.
— Te simţi rău?
— Nu.
Wyller aşteptă, apoi, când nu urmă nimic, băgă maşina în viteza întâi şi porni.
Harry se uita pe geam în timp ce se întreba de ce nu mai spusese nimănui. Trebuia să-i spună lui Katrine, din raţiuni practice. Şi-n afară de ea? Nu. De ce s-o facă?
— Am descărcat ieri Father John Misty, anunţă Wyller.
— Pentru ce?
— L-ai recomandat.
— Chiar aşa? Înseamnă că e bun.
Au tăcut până au rămas blocaţi în trafic, târându-se lent în sus pe Ullevålsveien, pe lângă Catedrala Sankt Olav şi Nordal Bruns gate.
— Opreşte lângă staţia aia de autobuz, văd pe cineva cunoscut! ceru Harry.
Wyller frână şi trase pe dreapta, lângă un refugiu unde câţiva adolescenţi aşteptau autobuzul după şcoală. Şcoala Catedrala Oslo, da, la asta mergea ea. Stătea un pic ferită de mulţimea zgomotoasă, cu părul atârnându-i peste faţă. Fără să aibă vreo idee anume ce urma să-i spună, Harry coborî geamul.
— Aurora!
O zbatere uşoară străbătu trupul longilin al fetei, apoi ea o zbughi precum o antilopă speriată.
— Mereu ai efectul ăsta asupra fetelor? întrebă Wyller în vreme ce Harry îi spuse să demareze.
Fuge în direcţia opusă maşinii, remarcă Harry, urmărind-o în oglinda laterală. Nici nu se gândise. Pentru că luase deja această idee în considerare: când vrei să fugi de cineva aflat într-o maşină, ia-o în direcţia opusă maşinii. Însă ce însemna asta, nu ştia. Un soi de angoasă
adolescentină, probabil. Sau o fază, cum o numise Ståle.
Traficul se decongestiona în faţă pe Ullevålsveien.
— Aştept în maşină, zise Anders după ce opri în faţa intrării în Secţia 3
232
a spitalului.
— S-ar putea să dureze ceva. N-ar fi mai bine să stai în sala de aşteptare?
Tânărul zâmbi şi clătină din cap.
— Amintiri neplăcute cu spitalele.
— Hmm! Mama ta?
— De unde ştii?
