fi avut-o, cred că eşti curios ce vreau. Dacă am venit pentru un pahar sau ca să te ucid. Am dreptate?

Mehmet încuviinţă încet.

— Da, e o îngrijorare firească având în vedere că eşti singura persoană

în viaţă care mă poate identifica. E un fapt, apropo. Până şi chirurgul plastician care… în fine, gata cu asta! Oricum, îţi fac o favoare, pentru că

n-ai răspuns la telefon, iar chestiunea aia cu anunţarea poliţiei e de aşteptat de la o persoană responsabilă social. Nu crezi?

Mehmet încuviinţă iar. Şi încercă să alunge un gând inevitabil. Că urma să moară. Creierul său încerca disperat să găsească alte posibilităţi, însă

revenea la aceeaşi idee: o să mori. Dar, ca un răspuns la gândurile sale, în geamul de lângă uşă se auzi un ciocănit. Mehmet se uită pe lângă

Valentin. O pereche de mâini şi un chip familiar erau presate de geam, în încercarea de-a se uita înăuntru. Intră, pentru numele lui Dumnezeu, intră!

— Nu mişca! rosti calm Valentin, fără să se întoarcă.

Trupul său ascundea revolverul, aşa că persoana de la geam nu-l vedea.

De ce dracu’ nu intra şi gata?

Răspunsul veni o clipă mai târziu: o bătaie puternică în uşă.

Valentin o încuiase după ce intrase în bar.

Chipul se întorsese la geam, iar bărbatul dădea acum din mâini ca să-i atragă atenţia, era clar că-i văzuse înăuntru.

— Nu mişca, fă-i doar semn că ai închis, îi ceru Valentin, în glasul căruia nu se simţea nicio urmă de stres.

Mehmet rămase nemişcat, cu mâinile întinse pe lângă corp.

— Acum, altfel te omor.

— Oricum o să mă omori.

— Nu poţi să fii 100% sigur. Dar dacă nu faci ce-ţi spun, îţi promit că o să te omor! Apoi şi pe cel de afară. Uită-te la mine! Îţi promit!

Mehmet se uită la Valentin şi înghiţi în sec. Se aplecă uşor într-o parte, în lumină, încât cel de afară să-l poată vedea mai clar, şi clătină din cap.

Chipul mai rămase acolo câteva secunde. O fluturare din mână, deloc

 292 

uşor de remarcat. Apoi Geir Sølle dispăru.

Valentin se uită în oglindă.

— Gata! rosti el. Unde rămăseserăm? Ah, da, la vestea bună şi la cea proastă. Vestea proastă este că ideea că mă aflu aici ca să te omor este atât de evidentă, încât este… păi, corectă. Cu alte cuvinte, acum ne apropiem de o siguranţă de aproape 100%. Chiar o să te omor.

Valentin se uită la Mehmet cu o expresie tristă. După care izbucni în râs.

— Ai cea mai lungă faţă pe care am văzut-o azi! E de înţeles, dar să nu uiţi şi de vestea bună. Aceea că poţi alege cum să mori. Iată şi opţiunile, fii foarte atent! Mă asculţi? Bine. Vrei să fii împuşcat în cap sau preferi să-ţi înfig drena asta în gât?

Valentin ridică în lumină ceea ce părea a fi un pai de băut foarte mare, care părea a fi din metal, cu unul dintre capete tăiate oblic, deci cu un vârf ascuţit.

Mehmet rămase holbându-se la Valentin. Toată situaţia era atât de absurdă, încât începea să se întrebe dacă nu cumva era doar un vis din care avea să se trezească. Sau cel din faţa sa visa toate astea? Apoi Valentin împunse cu tubul în direcţia lui Mehmet şi acesta făcu în mod automat un pas în spate şi se lovi de chiuvetă.

Valentin se răsti:

— Deci nu drena?

Mehmet încuviinţă precaut când văzu vârful de metal ascuţit scânteind în lumina proiectată de oglinda din spatele rafturilor. Ace. Asta fusese mereu cea mai mare fobie a sa. Să-i fie înfipte obiecte în piele. În copilărie, când venea momentul să fie vaccinat fugea de-acasă şi se ascundea în pădure.

— O înţelegere e o înţelegere, deci fără ace!

Valentin lăsă paiul metalic pe tejghea şi scoase din buzunar o pereche de cătuşe negre cu aspect medieval, fără ca ţeava revolverului să se clintească măcar un centimetru din dreptul lui Mehmet.

— Trece una dintre ele pe după bara de metal din spatele dulapului cu oglindă, puneţi-le şi bagă capul în chiuvetă.

— Eu…

Mehmet nici nu văzu lovitura venind. Percepu doar o pârâitură în cap şi un întuneric subit, urmate de faptul că era cu faţa îndreptată în altă parte

 293 

când se dezmetici. Îşi dădu seama că fusese lovit cu revolverul şi că acum ţeava îi era apăsată de tâmplă.

— Drena, şopti un glas aproape de urechea sa. Tu alegi.

Mehmet luă cătuşele grele şi ciudate şi le trecu pe după bara de metal, apoi şi le strânse în jurul încheieturilor. Simţi ceva cald curgându-i pe nas şi pe buza de sus. Şi gustul dulceag şi metalic al sângelui.

— Gustos? întrebă Valentin cu un glas ascuţit.

Mehmet se uită în sus şi-i întâlni privirea în oglindă.

— Eu, unul, nu-l suport, surâse Valentin. Are gust de fier şi de bătăi. Da, fier şi bătăi. Sângele tău, mai treacă-meargă, dar al altora? Şi poţi simţi gustul a ceea ce au mâncat. Apropo de mâncat, oare un condamnat are o ultimă dorinţă? Nu că m-aş gândi să te servesc cu ceva, sunt doar curios.

Mehmet clipi. O ultimă dorinţă? Cuvintele îşi făcură loc spre el, nimic mai mult, însă doar ca într-un vis la care mintea nu se putea abţine să

răspundă. Spera ca barul Jealousy să devină într-o bună zi cel mai şic local din Oslo. Ca Galatasaray să câştige campionatul. Ca la înmormântarea lui să fie pus Ready for Love al lui Paul Rodgers. Altceva? Încercă, dar nu-i mai veni nimic în minte. Şi-i veni să râdă. Cu amărăciune.

Harry zări o siluetă care se îndepărta în grabă de barul Jealousy când el se apropia. Lumina de la fereastra cea mare cădea pe trotuar, însă

dinăuntru nu se auzea nicio muzică. Merse până la marginea ferestrei şi se uită înăuntru. Văzu o siluetă în spatele tejghelei, însă era imposibil de spus dacă era Mehmet. În afară de ea, părea pustiu. Harry se apropie de uşă şi apăsă precaut clanţa. Încuiată. Barul era deschis până la miezul nopţii.

Harry scoase inelul de chei cu inima de plastic frântă. Inseră încet cheia în broască. Îşi scoase Glockul 17 cu mâna dreaptă în timp ce răsucea cheia şi deschide uşa cu stânga. Păşi înăuntru, ţinând pistolul în faţă cu ambele mâini şi-şi folosi piciorul ca să se asigure că închide încet uşa în spatele său. Însă zgomotele din Grünerløkka plutiră odată cu el înăuntru, iar silueta din spatele tejghelei se îndreptă şi se uită în oglindă.