— Afară, acum!

Ståle Aune se ridicase.

— Avem nevoie de ea.

— Sun la poliţie. La poliţia adevărată.

Harry ridică privirea spre el. Văzu că nu avea niciun rost. Trebuiau să

aştepte ca lucrurile să-şi urmeze cursul firesc. Nu puteau decât să spere că

Ståle Aune urma să vadă imaginea de ansamblu înainte de venirea zorilor.

Încuviinţă şi se ridică din fotoliu.

— Nu-i nevoie să ne conduci, spuse el.

Harry văzu chipul palid şi tăcut al lui Ingrid în uşă, când trecură pe lângă

bucătărie.

Îşi încălţă pantofii în hol şi tocmai se pregătea să iasă când auzi un glas slab:

— Harry?

 304 

Se răsuci. La început nu văzu de unde venise vocea. Apoi, din întunericul din capătul scărilor, ea păşi în lumină. Purta o pijama în dungi mult prea mare pentru ea, posibil a tatălui său, se gândi Harry.

— Îmi pare rău! A trebuit s-o fac, spuse el.

— Ştiu. Pe internet scrie că cel care a murit se numea Mehmet. Şi te-am auzit.

În clipa aceea Ståle veni în fugă din living, agitându-şi braţele şi cu ochii plini de lacrimi.

— Aurora! Nu trebuie…

Glasul i se frânse.

— Tată, vreau să ajut, zise Aurora, aşezându-se liniştită pe trepte.

 305 

26.

Marţi noaptea

Mona Daa stătea lângă Monolit, urmărindu-l pe Truls Berntsen cum se apropie în grabă prin întuneric. Când aranjaseră să se întâlnească în parcul Frogner, ea îi sugerase câteva sculpturi mai discrete, mai puţin populare, dat fiind că Monolitul era vizitat de turişti chiar şi noaptea. Dar după ce Truls Berntsen spusese „Ce?” de trei ori, ea îşi dăduse seama că Monolitul era singurul pe care el îl ştia.

Îl trase pe partea de vest a sculpturii, departe de două cupluri care admirau priveliştea cu turlele bisericii, aflate la est. Îi oferi plicul cu bani, pe care bărbatul îl strecură în buzunarul paltonului Armani care, din nu se ştie ce motiv, pe el nu arăta deloc a Armani.

— Ceva nou? îl întrebă.

— Nu vor mai fi ponturi, o anunţă Truls, privind în jur.

— Nu?

El se uită la ea, ca şi cum voia să vadă dacă glumeşte.

— Tipul ăla a fost ucis, pentru numele lui Dumnezeu!

— Atunci mai bine ai oferi ceva mai puţin… fatal data viitoare.

Truls Berntsen pufni.

— Iisuse, voi sunteţi mai răi ca mine, toată clica voastră.

— Chiar aşa? Tu ne-ai dat numele lui Mehmet, însă noi am ales totuşi să nu i-l dezvăluim sau să-i publicăm poza.

Truls clătină din cap.

— Daa, tu te auzi ce spui? Tocmai l-am condus pe Valentin direct la tipul care n-a făcut decât două lucruri greşite: avea un bar în care s-a întâmplat să vină victima lui Valentin şi a fost de acord să ajute poliţia.

— Măcar spui „noi”. Înseamnă că te simţi vinovat?

— Crezi că sunt vreun soi de psihopat sau ce? Normal că mi se pare greşit.

— N-o să-ţi răspund la întrebare. Dar da, sunt de acord că e destul de rău. Înseamnă că nu vei mai fi sursa mea?

— Dacă spun nu, înseamnă că nu-mi vei mai proteja identitatea pe viitor?

— Nu, răspunse Mona.

 306 

— Bun! Deci ai şi tu conştiinţă.

— Nu înseamnă neapărat că ne pasă de sursă, cât de ce vor spune colegii noştri de breaslă dacă am dezvălui o sursă. Apropo, colegii tăi ce spun?

— Nimic. Şi-au dat deja seama că eu sunt sursa scurgerilor de informaţii, aşa că m-au izolat. Nu mai am voie să iau parte la şedinţe sau să aflu ceva despre anchetă.

— Nu? Deja simt cum îmi pierd interesul faţă de tine, Truls.

Bărbatul pufni.

— Eşti cinică, dar măcar eşti sinceră, Mona Daa.

— Mersi! Cred.