conducă încă o dată. Contraargumentul era posibilitatea ca Valentin să

aibă nevoie de el mai târziu.

— Unde şi când? strigă Valentin. Nu mai putem folosi vestiarul de la băi.

— Mâine. Vei fi anunţat. Acum, că mi-ai auzit vocea, te voi suna.

Valentin scoase revolverul din toc şi-l lăsă jos în faţa fetei. Mai aruncă o ultimă privire spre ea. Apoi plecă.

Când ajunse înapoi la maşină, se izbi cu capul de volan de două ori.

După care porni motorul, semnaliză, deşi nu se vedea nicio maşină, şi porni liniştit la drum.

— Opreşte acolo! îi spuse Harry taximetristului, arătându-i cu mâna.

— E 3 dimineaţa, iar barul pare închis.

— E al meu.

Harry plăti şi coborî. Acolo unde până nu cu mult timp în urmă fusese o

 311 

activitate febrilă, acum nu se mai vedea nici ţipenie. Criminaliştii de teren terminaseră, însă uşa era în continuare acoperită cu banda albă a poliţiei, inscripţionată cu leul norvegian şi cuvintele POLIŢIA. SIGILAT. NU RUPEŢI SIGILIUL. ÎNCĂLCAREA PEDEPSITĂ DE ART. 343 COD PENAL. Harry vârî cheia în broască şi o răsuci. Banda foşni când deschise uşa şi intră în bar.

Lăsaseră aprinse luminile de sub rafturile din faţa oglinzii. Harry închise un ochi şi luă la ţintă cu arătătorul sticlele din locul în care se afla acum, lângă uşă. Nouă metri. Dacă ar fi tras? Cum ar fi stat lucrurile acum?

Imposibil de ştiut. Şi cu asta, basta. Nu mai putea schimba nimic. Doar să

uite, fireşte. Degetul său găsi sticla de Jim Beam. Fusese promovată, acum ocupa un loc de cinste. Luminile de bordel îi făceau conţinutul să

licărească precum aurul. Harry străbătu încăperea şi se strecură în spatele tejghelei, după care înşfăcă un pahar şi-l ţinu sub sticlă. Îl umplu până-n buză. De ce să se păcălească singur?

Îşi simţi muşchii încordându-se, tot corpul, de fapt, şi o secundă se întrebă dacă urma să vomite înainte de prima gură. Însă reuşi să reţină în stomac atât băutura, cât şi ce avea dinainte, până la al treilea pahar. Apoi se repezi la chiuvetă şi, înainte ca voma galben-verzuie să atingă metalul, văzu că fundul era încă roşu, cu sânge coagulat.

 312 

27.

Miercuri dimineaţă

Era 7:55, iar în Boiler Room, cafetiera terminase deja a doua oară cu huruitul în această dimineaţă.

— Ce s-a întâmplat cu Harry? se întrebă Wyller, uitându-se iar la ceas.

— Habar n-am, răspunse Bjørn Holm. Va trebui să începem fără el.

Smith şi Wyller încuviinţară.

— Bun, reluă Bjørn. În clipa de faţă, Aurora se află cu tatăl ei la sediul principal al Nokas şi se uită la înregistrări cu cineva de la Nokas şi un specialist în camere de supraveghere de la Unitatea de Criminalitate Urbană. Dacă va merge conform planului, ar trebui să treacă prin înregistrările din cele patru zile în cel mult opt ore. Dacă acea chitanţă

găsită de noi chiar provine de la o extragere făcută de Valentin însuşi, atunci am putea, cu un pic de noroc, să-i obţinem identitatea în vreo patru ore. Dar cu siguranţă înainte de ora 20:00.

— Genial, nu-i aşa?! exclamă Smith.

— Da, dar hai să nu ne entuziasmăm prea devreme! zise Bjørn. Anders, ai discutat cu Katrine?

— Da, şi suntem autorizaţi să folosim Delta. Deja sunt pregătiţi de acţiune.

— Delta, cei cu arme semiautomate şi măşti de gaze şi… ăăă, genul ăla de chestii?

— Deja începi să te prinzi, Smith, chicoti Bjørn, şi văzu că Wyller se uită

din nou la ceas. Îţi faci griji, Anders?

— Poate c-ar trebui să-l sun pe Harry?

— Sigur!

Ora 9:00. Katrine abia încheiase şedinţa cu echipa de anchetă. Acum îşi aduna hârtiile, când observă o persoană în uşă.

— Da, Smith? Entuziasmantă zi, ai? Voi ce puneţi la cale acolo? întrebă

ea.

— Încercăm să dăm de Harry.

— Încă n-a apărut?

— Nu răspunde la telefon.

 313 

— Probabil că e la spital, unde nu au voie să folosească telefonul. Spun că poate interfera cu echipamentele de acolo, dar cred că e o minciună la fel de mare ca atunci când ni se spune că pot interfera cu sistemele de navigaţie din avioane.

Îşi dădu seama că Smith nu mai asculta şi că se uita pe lângă ea.

Se întoarse şi văzu că imaginea de pe laptopul ei era încă proiectată pe ecran. O imagine de la barul Jealousy.

— Ştiu, spuse ea. Deloc plăcut.

Smith clătină din cap ca un somnambul, fără să-şi desprindă privirea de la ecran.

— Eşti bine, Smith?

— Nu, răspunse el lent. Nu sunt bine. Nu suport să văd sânge, nu suport violenţa şi nu ştiu dacă mai suport să văd şi mai multă violenţă.