John Doyle a fost condamnat la moarte. Însă tatăl meu tot considera că a dat un exemplu demn de urmat, renunţând la iubirea ieftină a aproapelui în favoarea urmării unei chemări pe care o ura.
— Poate că n-o ura atât de tare pe cât pretindea.
— Ce vrei să spui?
Harry ridică din umeri.
— Un alcoolic urăşte şi blestemă băutura pentru că-i distruge viaţa. Dar totodată este viaţa lui.
— Interesantă analogie!
Steffens se ridică şi merse la geam, unde trase draperiile într-o parte.
— Dar tu, Hole? Chemarea ta continuă să-ţi distrugă viaţa, chiar dacă
este viaţa ta?
Harry îşi feri ochii şi încercă să se uite la Steffens, însă era orbit de lumina bruscă.
— Ai rămas mormon?
257
— Tu ai rămas să te ocupi de caz?
— Aşa se pare.
— Deci nu avem de ales, nu? Trebuie să mă întorc la treabă, Harry.
După ce plecă Steffens, Harry apelă numărul lui Gunnar Hagen.
— Salut, şefu’, am nevoie de un poliţist înarmat care să stea de pază la spitalul Ullevål. Imediat!
Wyller stătea acolo unde i se spusese să stea, lângă capota maşinii parcate neregulamentar, în faţa intrării principale.
— Am văzut venind un poliţist, începu el. E totul în regulă?
— Am postat un paznic în faţa uşii ei, răspunse Harry în timp ce se aşeza pe locul pasagerului.
Wyller îşi puse pistolul înapoi în toc şi se urcă la volan.
— Şi Valentin?
— Dumnezeu ştie.
Harry scoase şuviţa de păr din buzunar.
— Probabil e doar paranoia, dar aranjează cu criminaliştii să facă o analiză urgentă a părului ăstuia, doar ca să eliminăm posibilitatea că se potriveşte cu ceva de la locul crimelor, bine?
Rulau pe străzi ca şi cum ar fi parcurs în sens invers drumul cuprins de panică pe care îl făcuseră în urmă cu 20 de minute.
— Mormonii folosesc cruci? întrebă Harry.
— Nu, răspunse Wyller. Pentru ei crucea simbolizează moartea şi e barbară. Ei cred în înviere.
— Hmm! Deci un mormon cu o cruce pe perete ar fi ca un…
— …musulman cu un desen al lui Mahomed.
— Exact.
Harry dădu drumul la radio. White Stripes, Blue Orchid. Chitare şi tobe.
Simplitate. Limpezime.
Dădu volumul mai tare, fără să ştie ce voia să acopere cu acel zgomot.
Hallstein Smith se juca cu degetele mari de la mâini. Era singur în Boiler Room, iar fără ceilalţi nu prea avea mare lucru de făcut. Finalizase profilul concis al vampiristului şi apoi navigase pe internet, citind cele mai recente articole despre crimele acestuia. Apoi revenise şi citise ce scrisese presa în cele cinci zile care se scurseseră de la prima crimă. Hallstein Smith se
258
întreba dacă ar trebui să profite la maximum de timpul rămas pentru a se ocupa de lucrarea sa de doctorat, când îi sună telefonul.
