— Şi-atunci ce-ar trebui să facem?

— Să căutaţi informaţii noi. Sau să puneţi cap la cap ceea ce ştiţi deja, dar într-un mod diferit. De multe ori soluţia este ascunsă în informaţia pe care o aveţi, răspunse Harry.

— Dar cazul vampiristului? întrebă Jesus.

— Câteva informaţii noi. Şi unele care erau deja acolo.

— Ai văzut ce-a scris astăzi VG? întrebă Oleg. Că Lenny Hell îl instruia pe Valentin Gjertsen să omoare femei pe care Hell era gelos. Exact ca în

 410 

Othello.

— Mhm! Parcă îmi amintesc că tu spuneai că motivul crimei în Othello nu era gelozia, ci ambiţia.

— Atunci, Sindromul Othello. Apropo, Mona Daa a scris articolul, dar de-o eternitate n-am mai văzut ceva scris de ea.

— Cine-i Mona Daa? întrebă Jesus.

— Singurul reporter specializat în crime care a ştiut toată povestea, răspunse Oleg. O fată ciudată din nord. Merge la sală în toiul nopţii şi se dă cu Old Spice. Aşa că spune-ne, Harry!

Harry se uită la cele două chipuri nerăbdătoare din faţa sa. Încercă să-şi amintească dacă şi el fusese la fel de curios la cursuri, pe când era la Academia de Poliţie. Greu de crezut. De obicei era mahmur şi-abia aştepta să se îmbete iar. Ăştia doi sunt mai buni. Îşi drese vocea.

— OK. În cazul ăsta, acesta e un curs şi trebuie să vă reamintesc că, în calitate de studenţi la Academia de Poliţie, vă aflaţi sub jurământ de confidenţialitate. S-a înţeles?

Cei doi băieţi încuviinţară şi se aplecară în faţă.

Harry se lăsă pe spate. Îşi dorea o ţigară şi ştia că cea pe care urma s-o fumeze afară pe trepte avea să fie perfectă.

— Am căutat în computerul lui Hell şi e totul acolo. Planuri de acţiune, note, informaţii despre victime, despre Valentin Gjertsen alias Alexander Dreyer, despre Hallstein Smith, despre mine…

— Despre tine? se miră Jesus.

— Lasă-l să continue! îl sfătui Oleg.

— Hell a scris un manual despre cum să facă mulaje după cheile de la casele acestor femei. Descoperise că, la o întâlnire stabilită pe Tinder, opt din zece femei îşi lasă poşetele pe masă când merg la toaletă, iar majoritatea îşi ţin cheile în micul buzunar cu fermoar din interiorul poşetei. Şi-n medie durează cam 15 secunde să faci un mulaj din ceară

pentru trei chei pe ambele părţi şi că e mai uşor să le fotografiezi, însă

pentru anumite tipuri de chei o imagine nu e suficientă ca să faci un fişier 3D destul de fidel din care să realizezi cópii la imprimanta 3D.

— Asta înseamnă că ştia că urmează să fie gelos pe ele încă de la prima întâlnire? întrebă Jesus.

— În unele cazuri, poate, răspunse Harry. Tot ce-a scris el a fost că, din moment ce era atât de simplu, nu exista niciun motiv să nu se asigure că

 411 

are acces în casele lor.

— Înfiorător! şopti Jesus.

— Ce l-a făcut să-l aleagă pe Valentin şi cum l-a găsit? întrebă Oleg.

— Tot ce-i trebuia era în dosarele pacienţilor, pe care le-a furat de la Smith. În ele scria că Alexander Dreyer este un individ cu fantezii vampirice de-a ucide atât de intense şi de detaliate, încât Smith se gândea să-l interneze. Argumentul contra era că Dreyer demonstra un grad înalt de autocontrol şi ducea o viaţă extrem de ordonată. Presupun că această

combinaţie între dorinţa de-a ucide şi autocontrol l-a transformat în candidatul ideal pentru Hell.

— Dar ce avea Hell să-i ofere lui Valentin Gjertsen? Bani? întrebă Jesus.

— Sânge, răspunse Harry. Sânge tânăr şi cald de la victime de sex feminin care nu puteau duce la Alexander Dreyer.

— Crimele în care nu există niciun motiv evident şi în care criminalul nu a luat niciodată legătura cu victimele sunt cel mai greu de rezolvat, completă Oleg, în vreme ce Jesus încuviinţa.

Harry recunoscu citatul dintr-unul dintre cursurile sale.

— Mhm! Cel mai important pentru Valentin era să-şi ţină aliasul, Alexander Dreyer, departe de caz. În combinaţie cu faţa lui cea nouă, putea să se mişte în public fără să fie prins. Îl preocupa mai puţin că avea să reiasă că-n spatele crimelor se afla Valentin Gjertsen. Şi desigur că la final a fost incapabil să reziste tentaţiei de-a ne transmite că el se aflase în spatele crimelor.

— Nouă? întrebă Oleg. Sau ţie?

Harry ridică din umeri.

— Oricum, nu ne-a adus în niciun fel mai aproape de cel care pe care-l căutam de-atâţia ani. Putea să continue urmând instrucţiunile lui Hell, să

ucidă mai departe. Ar fi putut s-o facă în siguranţă, pentru că acele chei copiate de Hell însemnau că Valentin putea intra nestingherit în casele victimelor sale.

— O simbioză perfectă, concluzionă Oleg.

— Ca hiena şi vulturul, şopti Jesus. Vulturul îi arată hienei unde să

meargă plutind deasupra prăzii rănite, iar hiena o omoară. Mâncare pentru amândoi.

— Deci Valentin le ucide pe Elise Hermansen, Ewa Dolmen şi Penelope Rasch, continuă Oleg. Dar Marte Ruud? De unde o ştia Lenny Hell?

 412 

— Nu, aia e lucrătura lui Valentin. Şi mă ţintea pe mine. Citise în ziare că-l numisem pervers mizerabil, aşa că a luat pe cineva apropiat mie.

— Doar pentru că l-ai numit pervers?

Jesus îşi încreţi nasul.

— Narcisiştii adoră să fie iubiţi, răspunse Harry. Sau detestaţi. Frica altcuiva le umflă egoul. Li se pare insultător să fie ignoraţi sau minimizaţi.

— Acelaşi lucru s-a întâmplat când Smith l-a insultat pe Valentin în timpul podcastului, continuă Oleg. Valentin a văzut roşu în faţa ochilor şi a pornit valvârtej spre ferma lui, pentru a-l ucide. Crezi că devenise psihotic? Adică reuşise să se controleze atâta timp, iar primele crime fuseseră comise cu sânge rece, planificate, în timp ce Smith şi Marte Ruud au fost reacţii spontane.

— Poate, răspunse Harry. Sau poate că pur şi simplu căpătase acea încredere în sine pe care o au criminalii în serie când primele lor crime au succes şi-i fac să creadă că pot merge şi pe apă.

— Dar de ce s-a sinucis Lenny Hell? întrebă Jesus.