— Adevărat, răspunse Harry, iar privirea îi căzu pe numărul din Dagbladet deschis în faţa sa, cu imaginea lui Bellman, care se pregătea să

preia fotoliul de ministru al Justiţiei. Citi iar ce scria sub poză: Sunt deosebit de mulţumit că insistenţa şi munca sârguincioasă a poliţiei ne-au permis să o găsim pe Marte Ruud. Atât familia, cât şi poliţia meritau acest

 415 

lucru. Iar asta îmi face mai uşoară misiunea de-a părăsi postul de şef alpoliţiei.

— Băieţi, eu trebuie să plec.

Au ieşit împreună din Academia de Poliţie şi tocmai când se pregăteau să se despartă în faţa Chateau Neuf, Harry îşi aminti de invitaţie.

— Hallstein şi-a terminat disertaţia despre vampirist, iar dezbaterea va fi vineri. Suntem invitaţi.

— Dezbaterea?

— Examen oral cu familia şi prietenii îmbrăcaţi la patru ace, prezenţi în sală, răspunse Jesus. Greu să n-o dai în bară.

— Eu şi mama ta mergem, continuă Harry. Nu ştiu dacă ai chef sau timp să vii? Ståle e unul dintre oponenţii săi.

— Uau! făcu Oleg. Să sperăm că nu e prea devreme. Vineri mă duc la Ullevål.

Harry se încruntă.

— Pentru ce?

— Doctorul Steffens mai vrea încă o probă de sânge. Spune că face cercetări privind o afecţiune foarte rară a sângelui numită mastocitoză

sistemică şi că dacă asta a avut mama, atunci sângele ei s-a vindecat singur.

— Mastocitoză?

— E cauzată de un defect genetic numit mutaţie c-kit. Nu este ereditară, însă Steffens speră că substanţa din sânge care ar putea să o vindece ar putea fi. Aşa că vrea un pic de sânge de la mine ca să-l compare cu al mamei.

— Deci asta e legătura genetică despre care vorbea mama ta?

— Steffens încă mai crede că a fost un caz de otrăvire şi că asta e doar o încercare complet orbească. Însă aşa au fost cele mai multe descoperiri importante. Încercări orbeşti.

— Şi are dreptate. Dezbaterea are loc la ora 14. După aceea va fi şi o petrecere, dacă vrei să participi, deşi eu probabil voi sări peste.

— Sunt sigur că aşa vei face, zâmbi Oleg, apoi se întoarse spre Jesus.

Vezi tu, lui Harry nu-i plac oamenii.

— Ba îmi plac oamenii, îl contrazise Harry. Doar că nu-mi place să stau cu ei. Mai ales când sunt foarte mulţi laolaltă, în acelaşi timp.

Se uită la ceas şi adăugă:

 416 

— Apropo de timp.

— Scuze de întârziere, curs personalizat, anunţă Harry, strecurându-se în spatele tejghelei.

Øystein scoase un geamăt şi puse două pahare cu bere pe tejghea, vărsând puţin din ele.

— Harry, trebuie să aducem mai mulţi oameni aici.

Harry se uită la mulţimea care umplea barul.

— Eu cred că sunt deja prea mulţi.

— Tâmpitule, de partea asta a tejghelei.

— Tâmpitul glumea. Cunoşti pe cineva cu bun-gust muzical?

— Tresko.

— Care să nu fie autist.

— Nu.

Øystein turnă următoarea bere şi-i făcu semn lui Harry să încaseze.

— OK, să ne gândim. A trecut şi Hallstein pe-aici?

Harry arătă spre fesul cu St. Pauli tras peste un pahar alături de steagul echipei Galatasaray.

— Da, ţi-a mulţumit că i l-ai împrumut. Avea vreo câţiva jurnalişti străini după el, ca să le-arate locul în care a început totul. Are una dintre chestiile alea cu doctorate poimâine.

— Dezbatere.

Harry îi înapoie clientului cardul şi-i mulţumi.

— Mda. A mai venit un tip la ei – Smith l-a prezentat celorlalţi ca fiind un coleg de la Investigaţii Criminale.

— Poftim? Cum arăta? se interesă Harry, luând următoarea comandă

de la un tip cu barbă de hipster şi un tricou cu Cage the Elephant.

— Cu dinţi aşa, răspunse Øystein, arătând spre propriii dinţi maronii.

— Sigur nu era Truls Berntsen?

— Nu-i ştiu numele, dar l-am mai văzut de câteva ori. De obicei stă în separeul de-acolo. Şi vine singur.

— Ar trebui să fie Truls Berntsen.