— Nu, îl opri Harry.

— Nu?

Harry închise ochii.

— Dar la final toţi suntem păcăliţi, şopti el.

— Poftim?

— Nimic. Hai să mergem să-l trezim pe Wyller. Poţi suna la sediu ca să

 423 

afli unde locuieşte?

Peste 30 de secunde, Bjørn puse telefonul la loc pe birou şi repetă cu voce clară numele străzii.

— Glumeşti! replică Harry.

Bjørn Holm viră Volvo-ul Amazon pe strada liniştită şi conduse printre două troiene, unde se părea că maşinile intraseră în hibernare.

— Aici e, rosti Harry, aplecându-se în faţă şi uitându-se la clădirea cu trei etaje.

Pe zidul albastru-deschis dintre etajul unu şi doi se aflau nişte graffiti.

— Sofies gate 5, zise Bjørn. Nu-i chiar Holmenkollen…

— Altă viaţă, spuse Harry. Aşteaptă aici!

Coborî, apoi sui cele două trepte până la uşă şi se uită la numele de lângă sonerii. Câteva nume vechi nu se schimbaseră. Numele lui Wyller se afla ceva mai jos faţă de locul în care fusese al său. Apăsă butonul.

Aşteptă. Mai apăsă o dată. Nimic. Se pregătea să apese a treia oară când se deschise uşa şi o femeie tânără ieşi. Harry prinse uşa înainte să se închidă şi se strecură înăuntru.

Casa scărilor mirosea ca înainte. Un amestec de mâncare norvegiană şi pakistaneză, plus un miros greţos dinspre apartamentul lui fru Sennheim de la parter. Harry ascultă. Linişte. Apoi se furişă în sus pe scări, evitând din instinct a şasea treaptă, care ştia că scârţâie.

Se opri în faţa uşii de la primul palier.

Nicio lumină în spatele geamului jivrat.

Harry ciocăni. Se uită la încuietoare. Ştia că n-ar fi fost nevoie de cine ştie efort ca s-o spargă. Un card de plastic şi o împingere puternică. Se gândi s-o facă. Să fie el cel care dădea spargerea. Şi-şi simţi inima bătând mai repede şi răsuflarea aburind sticla din faţa sa. Această nerăbdare înnebunitoare, oare aşa se simţea şi Valentin când deschidea uşile de la apartamentele victimelor sale?

Bătu din nou. Aşteptă, apoi renunţă şi se întoarse să plece. În clipa aceea auzi paşi în spatele uşii. Se întoarse iar. Văzu o umbră prin geamul jivrat, apoi se deschise uşa.

Anders Wyller purta blugi, însă avea pieptul gol şi nu se bărbierise. Dar nu părea să se fi trezit acum din somn. Ba din contră, pupilele îi erau mari şi întunecate, iar fruntea îi era umedă de transpiraţie. Harry observă ceva

 424 

roşu pe umărul lui – o tăietură? În fine, era nişte sânge acolo.

— Harry, începu Wyller. Ce cauţi aici? Şi cum ai intrat?

Vocea îi suna diferit faţă de tonul acela ascuţit, băieţesc.

Harry îşi drese glasul.

— Avem nevoie de seria revolverului lui Valentin. Am sunat la uşa de jos.

— Şi?

— Şi n-ai răspuns. Am crezut că poate dormi, aşa că am urcat totuşi. De fapt, am locuit şi eu în această clădire, la etajul trei, deci ştiu că soneriile nu se aud foarte tare.

— Da, răspunse Wyller, întinzându-se în timp ce căsca.

— Aşadar, continuă Harry. L-ai luat?

— Ce să iau?

— Redhawkul. Revolverul.

— Ah, ăla. Da. Seria? Stai un pic, să-l aduc.

Wyller trase uşa după el, iar Harry îl văzu prin geam cum dispare pe hol. Apartamentele aveau toate acelaşi plan, prin urmare ştia că acolo se afla dormitorul. Silueta se întoarse spre uşa din spate, apoi se îndreptă în stânga, unde era livingul.

Harry împinse de uşă. Simţea un miros – parfum? Văzu că uşa de la dormitor era închisă. Asta făcuse Wyller: închisese uşa. Harry se uită

automat după haine sau încălţări pe hol care să-i ofere nişte informaţii, însă nu era nimic acolo. Se uită la uşa dormitorului şi ascultă. După care făcu trei paşi lungi, neauzit, şi ajunse în living. Anders Wyller nu-l auzise, stătea în faţa măsuţei de cafea cu spatele la Harry şi scria ceva într-un carnet. Lângă carnet era o farfurie cu o felie de pizza. Cu pepperoni. Şi revolverul enorm cu patul lui roşu. Însă Harry nu vedea cătuşele sau dinţii de fier.

Într-un colţ al livingului era o cuşcă goală. De genul celor în care oamenii ţin iepuri. Stai un pic totuşi! Harry îşi aminti de şedinţa la care Skarre îl încolţise pe Wyller cu privire la scurgerea de informaţii către VG, când Wyller declarase că le spusese celor de la VG că are o pisică. Atunci unde era pisica? Şi ţii pisica în cuşcă? Privirea lui Harry se mută la peretele îndepărtat, unde un corp de bibliotecă îngust conţinea câteva manuale de la Academia de Poliţie, inclusiv Metode de anchetă scris de Bjerknes şi Hoff Johansen. Dar mai erau şi câteva neincluse în programă, precum

 425 

Omuciderea sexuală – Tipare şi motive, de Ressler, Burgess şi Douglas, o carte despre crime în serie la care el făcuse recent referire pentru că

includea informaţii despre proaspăt înfiinţata divizie ViCAP a FBI. Harry se uită şi la celelalte rafturi. Văzu ceea ce păreau fotografii de familie, cu doi adulţi şi cu Anders Wyller pe când era băieţel. Alte câteva cărţi se aflau pe raftul de dedesubt: Hematologia pe scurt de Atul B. Mehta şi A. Victor Hoffbrand. Şi Hematologie de bază de John D. Steffens. Un tânăr interesat de afecţiunile sângelui? De ce nu? Harry se dădu mai aproape şi se uită cu mai multă atenţie la fotografia de familie. Băiatul părea fericit. Părinţii, mai puţin.

— De ce ai luat lucrurile lui Valentin? întrebă Harry, văzând cum spatele lui Wyller înţepeneşte. Nu ţi-a cerut Katrine Bratt să o faci.

Dovezile fizice nu sunt lucruri de luat acasă, chiar dacă a fost rezolvat cazul.

Wyller se răsuci cu totul şi Harry văzu că ochii acestuia se repeziră în mod automat spre dreapta. În direcţia dormitorului.

— Eu sunt detectiv în Serviciul de Investigaţii Criminale, iar tu eşti lector la Academia de Poliţie, Harry, practic vorbind, eu ar trebui să te întreb pe tine la ce-ţi trebuie seria revolverului.

Harry se uită la Wyller şi-şi dădu seama că nu avea să obţină vreun răspuns.

— Seria n-a fost verificată niciodată ca să dăm de urma proprietarului iniţial. Şi e greu de crezut că ar fi putut fi Valentin Gjertsen, căci el nici măcar n-avea permis de portarmă, ca să folosesc un eufemism.