— Wyller? Harry Hole. Sper că stai acasă şi eşti plictisit într-o seară de sâmbătă. Oh? Atunci va trebui să îi explici acelei doamne adorabile, oricine o fi ea, că trebuie să ajuţi un detectiv prăfuit, dar legendar, să
verifice nişte chestii.
— Gelozia morbidă, începu Hallstein Smith, uitându-se entuziast la musafirii care abia sosiseră. Un subiect interesant. Dar chiar a trebuit să
389
bateţi atâta drum ca să discutăm despre asta? Nu e mai degrabă
specialitatea lui Ståle Aune?
Oleg aprobă, părând că e de acord cu el.
— Voiam să stau de vorbă cu tine, având în vedere că ai îndoieli, răspunse Harry.
— Îndoieli?
— Ai spus ceva în noaptea în care Valentin a fost aici. Ai spus că el ştia.
— Ce ştia?
— N-ai mai spus.
— Eram în stare de şoc, probabil că am spus o mulţime de lucruri.
— Nu, pentru prima oară ai spus foarte puţine, Smith.
— May, ai auzit ce-a zis?
Hallstein Smith râse către silueta subţirică ce le turna ceai.
Femeia zâmbi şi încuviinţă, apoi dispăru în living cu ibricul şi o ceaşcă.
— Am spus „el ştia”, iar tu ai interpretat-o ca şi cum mă îndoiam de ceva? întrebă Smith.
— Părea ceva inexplicabil, răspunse Harry. Ceva ce nu puteai înţelege cum de ştia Valentin. Mă înşel?
— Nu ştiu, Harry. Când vine vorba de subconştientul meu, poţi răspunde la fel de bine ca mine, poate şi mai bine. De ce întrebi?
— Pentru că a apărut un individ. De fapt, a plecat în Thailanda, destul de grăbit, chiar. Dar l-am pus pe Wyller să verifice. Iar persoana în cauză
nu e pe lista pasagerilor care ar fi trebuit să plece în acea perioadă. Şi în timpul celor trei luni scurse de-atunci n-a existat nicio tranzacţie bancară
sau cu cardul a acestui individ, nici în Thailanda, nici altundeva. Şi, aproape la fel de interesant, Wyller i-a găsit numele pe o listă cu persoane care au cumpărat imprimante 3D în ultimul an.
Smith se uită la Harry, apoi se întoarse şi privi pe geamul bucătăriei. În întunericul de afară, zăpada semăna cu o pătură moale şi strălucitoare.
— Valentin ştia unde se află biroul meu. Asta am vrut să zic prin el ştia.
— Adresa ta, la asta te referi?
— Nu, mă refer la faptul că de la poartă a mers direct la hambar. Nu doar că ştia că acolo îmi e biroul, ci şi că de obicei sunt acolo la miezul nopţii.
— Poate că a văzut lumină pe geam?
— Nu poţi vedea nicio lumină pe geamul ăla de la poartă. Hai cu mine,
390
vreau să-ţi arăt ceva!
Porniră amândoi spre hambar, descuie uşa şi merseră în birou, unde porni computerul.
— Am toate înregistrările camerelor aici, trebuie doar să-l găsesc, adăugă Smith, apoi începu să tasteze.
— Frumos desen! îl lăudă Oleg, dând din cap spre omul-liliac de pe perete. Sumbru.
— Alfred Kubin, răspunse Smith. Der Vampyr. Tatăl meu avea o carte cu desenele lui Kubin. Obişnuiam să stau acasă şi să mă uit la ele, în timp ce restul copiilor mergeau la cinema să vadă filme horror proaste. Dar, din păcate, May nu mă lasă să ţin niciun desen de-ale lui Kubin în casă, zice că-i dau coşmaruri. Şi, apropo de coşmaruri, iată şi înregistrarea cu Valentin!
Smith le arătă, iar Harry şi Oleg se aplecară peste umerii lui.
— Aici vine spre hambar. Vedeţi, nu ezită deloc, ştie exact unde se duce. Cum? Şedinţele de terapie cu Valentin nu au avut loc aici, am închiriat un birou în oraş.
— Spui că i-o fi dat cineva instrucţiuni dinainte?
— Spun că cineva i-ar fi putut da instrucţiuni lui Valentin. Asta a fost de la început problema cu acest caz. Vampiriştii nu au capacitatea de planificare pe care o demonstrează aceste crime.
— Hmm! N-am găsit nicio imprimantă 3D în apartamentul lui Valentin.
