— Deci cazul trebuie redeschis, concluzionă Oleg.
— Nu se poate, zise Gunnar Hagen, uitându-se la ceas.
— De ce nu? întrebă Harry, făcându-i semn Ritei să-i aducă nota.
Şeful Serviciului de Investigaţii Criminale oftă.
— Cazul a fost rezolvat, Harry, şi tu vii cu idei ce-aduc prea mult a teoria conspiraţiei. Coincidenţe întâmplătoare, cum e faptul că Lenny Hell a ţinut legătura cu două dintre victime, şi bănuieli de psiholog bazate pe faptul că pare că Valentin ştia că trebuie s-o ia la dreapta? Exact genul de lucruri pe care presa şi scriitorii le folosesc pentru a ajunge la concluzia că
adevăratul Paul McCartney e mort şi că preşedintele Kennedy a fost împuşcat de CIA. Cazul vampiristului e încă fierbinte şi n-am face decât să
ne transformăm în adevăraţi clovni dacă l-am redeschide bazându-ne pe astfel de probe.
— Şefu’, asta te îngrijorează? Că vei arăta ca un clovn?
Gunnar Hagen zâmbi.
— Mereu mi-ai zis „şefu’” într-un mod care mă făcea să mă simt ca un clovn. Dar era în regulă, puteam să accept, aveai mână liberă să râzi de noi pentru că obţineai rezultate. Dar a fost pus capacul peste caz. Şi
393
şuruburile sunt foarte bine strânse.
— Mikael Bellman, insistă Harry. Nu vrea să-i păteze nimeni imaginea înainte de-a deveni ministrul Justiţiei.
Hagen ridică din umeri.
— Mersi că m-ai invitat la cafea într-o seară de sâmbătă, Harry! Cum merg treburile pe-acasă?
— Bine, Rakel se simte foarte bine. Oleg ia cina cu iubita. Dar la tine?
— Ah, bine şi la noi. Katrine şi Bjørn tocmai şi-au cumpărat o casă, dar probabil ştiai.
— Nu, nu ştiam.
— Au avut parte de pauza aia, fireşte, însă acum au hotărât să-şi mai acorde o şansă. Katrine este însărcinată.
— Pe bune?
— Da, trebuie să nască în iunie. Lumea îşi vede de treabă.
— Unii, nu toţi, replică Harry, întinzându-i Ritei o bancnotă de 200 de coroane, care începu să numere restul. Nu toţi. Aici, la Schrøder’s, lucrurile au rămas încremenite.
— Văd şi eu, spuse Gunnar Hagen. Credeam că nu se mai plăteşte cash.
— Nu la asta mă refeream. Mersi, Rita!
Hagen aşteptă până plecă ea.
— Deci de asta ai vrut să ne întâlnim aici? Ca să-mi aduc aminte.
Credeai c-am uitat?
— Nu, nu credeam. Dar până vom afla ce s-a întâmplat cu Marte Ruud, cazul încă nu e rezolvat. Pentru familia ei, pentru cei cu care lucra, pentru mine. Şi nici pentru tine, îmi dau seama. Şi ştii că dacă Mikael Bellman a strâns atât de bine capacul încât nu mai poate fi desfăcut, eu voi sparge geamul.
— Harry…
— Ascultă-mă: n-am nevoie decât de un mandat şi de permisiunea ta de-a investiga această ultimă pistă. Îţi promit că după aia mă opresc!
Această singură favoare, Gunnar. Apoi mă opresc.
Hagen ridică o sprânceană stufoasă.
— Gunnar?
Harry ridică din umeri.
— Tu ai spus-o: acum nu mai eşti şeful meu. Haide, Gunnar, mereu ai fost de partea binelui, adeptul muncii de poliţist sârguincioase.
394
— Harry, ştii că asta sună a flatare?
— Şi?
Hagen scoase un oftat adânc.
— Nu-ţi promit nimic, dar mă voi gândi. Bine?
