Katrine încercă să nu se gândească la marea aceea de ochi. La cât de tare îi bătea inima. Sau la faptul că, exact în clipa asta, Valentin umbla pe-afară, iar ei nu puteau face nimic, chiar dacă ştiau foarte bine că e el. În schimb, îşi tot repeta ce-i zisese Bellman: să fie credibilă şi să-i liniştească

pe oameni atunci când urma să le spună că rezolvaseră cazul, însă făptaşul era încă liber şi exista posibilitatea să fi părăsit ţara.

Katrine se uită la regizoare, care stătea între camerele de filmat şi insulă, purtând căşti şi strângând un clipboard în timp ce striga că mai sunt zece secunde şi începe emisiunea, după care începu numărătoarea inversă. Şi brusc, o chestie stupidă care avusese loc mai devreme în timpul zilei îi răsări în minte. Posibil pentru că era epuizată şi tulburată, posibil pentru că mintea ei îşi găsea refugiu în lucruri stupide când trebuia de fapt să se concentreze la cele copleşitoare şi oribile.

Trecuse pe la Krimteknisk pentru a-l întreba pe Bjørn dacă poate grăbi analiza probei pe care o descoperiseră pe casa scării, încât să o poată

folosi la televiziune, pentru a părea mai convingătoare. Evident, la serviciu nu erau foarte multe persoane într-o zi de duminică: cei care se aflau acolo se ocupau cu toţii de crimele vampiristului. Poate că acea pustietate era motivul pentru care situaţia crease o impresie aşa puternică asupra lui Katrine. Când intrase în biroul lui Bjørn, ca de fiecare dată, o femeie stătea

 170 

lângă scaunul său, aproape aplecată peste el. Iar unul dintre ei spusese ceva amuzant, pentru că amândoi râdeau. Când se întorseseră spre Katrine, aceasta îşi dăduse seama că femeia e recent numita şefă a Krimteknisk, Lien cumva. Katrine reţinea că Bjørn pomenise ceva de numirea ei şi-şi amintea că se gândise că femeia e mult prea tânără şi lipsită de experienţă şi că el ar fi trebuit de fapt să primească postul. Sau, mai degrabă, că Bjørn ar fi trebuit să fi acceptat jobul, pentru că totuşi îi fusese propus. Însă răspunsul lui fusese unul tipic: de ce să pierzi un expert criminalist destul de bun ca să câştigi un şef destul de nasol? Dacă

privea aşa lucrurile, fru sau frøken Lien fusese o alegere potrivită, deoarece Katrine nu mai auzise de cineva pe nume Lien care să exceleze în vreun domeniu. Când Katrine îşi exprimase dorinţa de-a obţine un rezultat rapid, Bjørn îi replicase calm că asta depindea de şefa sa, care hotăra ce anume era prioritar. Iar Lien îi oferise lui Katrine un surâs ambiguu şi-i spusese că-i va întreba pe ceilalţi criminalişti dacă

terminaseră treaba. Prin urmare, Katrine ridicase glasul şi spusese că nu era suficient, că în clipa aceea crimele vampiristului erau prioritare şi că

oricine avea vreun pic de experienţă ar fi înţeles acest lucru. Şi că urma să

dea prost la televizor dacă avea să fie forţată să spună că nu poate oferi un răspuns pentru că noua şefă a Krimteknisk nu-l considerase destul de important.

Iar Berna Lien – da, aşa se numea şi nu arăta absolut deloc precum Bernadette din Teoria Big Bang, scundă şi cu sâni mult prea mari pentru ea – replicase:

— Iar dacă prioritizez asta, promiţi să nu spui nimănui că eu nu cred că

acel caz de abuz împotriva unui copil din Aker sau crimele în numele onoarei din Stovner sunt destul de importante?

Katrine nu-şi dăduse seama că nota de implorare din glasul era falsă

până când Lien nu revenise la glasul ei normal, serios:

— În mod normal, sunt de acord că este extrem de urgent dacă poate preveni alte crime, Bratt. Şi asta – nu faptul că vei apărea la televizor –

cântăreşte cel mai mult. Revin în 20 de minute, bine?

Katrine abia încuviinţase şi plecase. Se îndreptase direct spre sediul poliţiei, unde se încuiase în toaletă şi-şi ştersese tot machiajul pe care şi-l aplicase înainte de-a merge la Krimteknisk.

Coloana sonoră a emisiunii începu să ruleze, iar prezentatorul – care

 171 

stătea deja drept – se aşeză şi mai ţeapăn în vreme ce-şi exersa muşchii faciali cu un şir de zâmbete exagerat de ample, de care aproape sigur urma să nu aibă nevoie, dat fiind subiectul ediţiei.

Katrine îşi simţi mobilul vibrând în buzunar. Ca inspector-şef, trebuia să

fie disponibilă oricând şi ignorase cererea de a-şi închide de tot telefonul în timpul emisiunii. Era un mesaj de la Bjørn: Am găsit o potrivire pentru amprentele de pe uşa de jos a clădirii lui Penelope. Valentin Gjertsen. Mă uit la televizor. Mult noroc.

Katrine dădu din cap a aprobare către fata de lângă ea, care îi spuse iar că ar trebui să se apropie de prezentator imediat ce îşi aude numele şi-i indică pe care scaun să se aşeze. Mult noroc. De parcă urma să urce pe scenă. Însă Katrine îşi dădu seama că în sinea sa zâmbea.

Harry se opri imediat ce intră în barul Jealousy. Şi observă că zgomotul de mulţime numeroasă nu era real. Pentru că, dacă nu cumva erau persoane care se ascundeau în separeurile de-a lungul peretelui, el era singurul client. Apoi zări meciul de fotbal de la televizorul din spatele tejghelei. Se aşeză pe unul dintre taburetele de la bar, începând să se uite la televizor.

— Beşiktaş–Galatasaray, zâmbi barmanul.

— Echipe din Turcia.

— Da, zise barmanul. Interesat?

— Nu prea.

— În regulă. Oricum e o nebunie. În Turcia, dacă ţii cu oaspeţii şi ei câştigă, trebuie să te grăbeşti să ajungi imediat acasă ca să nu fii împuşcat.

— Hmm! Diferenţe religioase sau de clasă?

Barmanul se opri din lustruitul paharelor şi se uită la Harry.

— E vorba de cine câştigă.

Harry ridică din umeri.

— Desigur. Mă numesc Harry Hole şi… obişnuiam să lucrez ca detectiv pentru Serviciul de Investigaţii Criminale. Am fost chemat înapoi în…

— Elise Hermansen.

— Exact. Am citit în declaraţia ta de martor că ai avut un client cu cizme de cowboy fix în intervalul în care Elise şi partenerul ei s-au aflat aici.

— Corect.

 172 

— Îmi mai poţi spune şi altceva despre el?

— Nu prea. Din ce-mi amintesc, a sosit imediat după Elise Hermansen şi s-a aşezat în separeul de acolo.

— Ai apucat să-l vezi bine?

— Da, dar nu suficient de bine sau de atent ca să-ţi ofer o descriere.

Uite, de aici nu poţi să vezi în separeuri, iar bărbatul n-a comandat nimic înainte să dispară brusc. Lucru care se întâmplă destul de des – pesemne consideră că localul ăsta e prea liniştit. Aşa se prezintă situaţia cu barurile

– ai nevoie de o mulţime ca să atragi o mulţime. Dar nu l-am văzut când a plecat, aşa că nici nu m-am gândit cine ştie ce la el. În fine, femeia a fost omorâtă în apartamentul ei, nu-i aşa?

— Aşa e.

— Ar fi putut s-o urmărească până acasă?

— Mda, ar fi o posibilitate.