— Am zis în apropiere. 31, am nevoie de întăriri, aşa că aşteaptă dacă
ajungi primul acolo! Suspectez că atacatorul este înarmat. Repet, înarmat!
Sâmbătă seară, trafic aproape inexistent. Dacă ar conduce cu viteză
prin Tunelul Operei, care scurta drumul prin centru pe sub fiord, ar ajunge cu şapte-opt minute în urma maşinii 31. Aceste minute ar putea fi, desigur, critice, atât pentru victimă, cât şi agresor, care ar putea scăpa, însă agentul-şef Truls Berntsen ar putea fi poliţistul care l-ar aresta pe vampirist. Şi care ştia că VG e dispus să plătească pentru un raport transmis de primul om ajuns la faţa locului. Apăsă de mai multe ori claxonul maşinii, iar un Volvo i se feri din cale. Şosea cu două sensuri acum, trei benzi pe sens. Pedala la podea. Inima îi bubuia, lovindu-se de coaste. O cameră radar fulgeră scurt. Poliţist la datorie, un număr de înmatriculare care le spunea tuturor din acest blestemat de oraş să se ducă dracului. La datorie. Sângele îi zvâcnea prin vene, înălţător, ca şi cum tocmai era gata să aibă o erecţie.
— Ace of space! răcni Truls. Ace of space!
— Da, suntem maşina 31. Încă aşteptăm!
Bărbatul şi femeia stăteau în spatele maşinii de patrulă parcate în faţa
139
intrării B.
— Un camion lent care nu m-a lăsat să trec, anunţă Truls, verificând să
vadă dacă are glonţ pe ţeava pistolului şi încărcătorul plin. Aţi auzit ceva?
— E complet linişte acolo. N-a intrat şi n-a ieşit nimeni.
— Să mergem! zise Truls, făcându-i semn bărbatului. Tu vii cu mine, ia şi o lanternă! Tu rămâi aici! îi zise femeii.
Cei doi bărbaţi porniră spre intrare. Truls aruncă o privire pe geam spre holul întunecos. Apăsă butonul de lângă numele Amundsen.
— Da? şopti o voce.
— Poliţia. Ai mai auzit ceva de când ai sunat?
— Nu, dar ar putea fi în continuare acolo.
— Bine! Deschide uşa!
Încuietoarea scoase un clic, iar Truls trase de uşă şi o deschise.
— Mergi tu primul cu lanterna!
Truls îl auzi pe agent înghiţind în sec.
— Credeam că ai zis întărire, nu s-o iau eu înainte.
— Zi mersi că nu eşti singur aici! Haide! şopti Truls.
Rakel se uita la Harry.
Două crime. Un alt criminal în serie. Genul lui de vânătoare.
Harry mânca, mimând că urmăreşte conversaţia celor de la masă, politicos cu Helga şi ascultându-l cu un interes aparent pe Oleg. Poate că
se înşela, poate că el chiar arăta interes. Poate că nu era totuşi complet înlănţuit de situaţie, poate că se schimbase.
— Permisul de portarmă e inutil când lumea îşi va putea cumpăra în curând o imprimantă 3D şi-şi va face propriile pistoale, zise Oleg.
— Credeam că imprimantele 3D pot face doar lucruri din plastic?
replică Harry.
— Cele de uz casnic, da. Dar plasticul e destul de dur dacă vrei să îţi faci o armă şi o vei folosi o singură dată pentru a omorî pe cineva.
Oleg se aplecă peste masă.
— Nici măcar n-ai nevoie de un pistol original ca model, trebuie doar să
împrumuţi unul pentru cinci minute, să-l dezasamblezi, să faci copii din ceară ale componentelor, apoi să le foloseşti pentru a construi un model 3D pe care să-l introduci în computerul la care este conectată imprimanta.
Odată ce-ai comis crima, pur şi simplu topeşti pistolul de plastic şi gata. Iar
140
dacă cineva şi-a dat seama că aia a fost arma crimei, oricum n-ar fi înregistrată pe numele nimănui.
— Hmm! Dar pistolul tot ar putea fi să fie găsit şi să ducă la imprimanta care l-a produs. Criminaliştii pot să facă deja asta cu imprimantele cu tuş.
Rakel se uită la Helga, care părea mai degrabă pierdută.
