— Aşadar, Valentin a fost băgat aici în siguranţă, cu alţii de teapa lui?
Paznicul clătină din cap.
— Cineva a lansat un zvon că el a violat fetele alea în Maridalen şi Tryvann. Iar pentru deţinuţii care au molestat copii situaţia e diferită.
Până şi violatorii celebri urăsc pedofilii.
Katrine se înfioră, de această dată fără să se mai prefacă. Mai ales din pricina modului lejer în care ofiţerul pronunţase cuvântul.
— Valentin a fost pedepsit?
— Se poate spune şi aşa.
— Şi cu zvonul ăsta. Aveţi idee cine l-a pornit?
— Da, răspunse ofiţerul, deschizând uşa următoare. Voi.
— Noi? Adică poliţia?
— A venit aici un poliţist hotărât să interogheze deţinuţii în legătură cu cele două cazuri. Dar mi s-a spus că a dezvăluit mai multe informaţii decât a primit.
Katrine dădu din cap. Auzise de cazuri în care poliţiştii erau siguri că un deţinut era vinovat de pedofilie, dar nu puteau demonstra şi atunci se asigurau că individul era pedepsit altfel. Nu era nevoie decât să oferi informaţii deţinutului potrivit. Cel care avea cea mai mare putere
82
înăuntru. Sau cel puţin cel mai mare control asupra celorlalţi.
— Şi aţi acceptat aşa ceva?
Ofiţerul ridică din umeri.
— Ce pot face paznicii de închisoare? Şi poate că în cazul ăsta anume nu respingeam atât de tare ideea… adăugă el cu un ton mai coborât.
Trecură de o încăpere de relaxare.
— Ce vreţi să spuneţi?
— Valentin Gjertsen era un ticălos bolnav psihic. Rău până în măduva oaselor. Genul de persoană despre care te întrebi cu ce scop l-a adus Domnul pe pământ. Am avut o femeie ofiţer aici pe care el…
— O, salut, aici erai.
Vocea era moale şi Katrine se răsuci automat spre stânga. Doi bărbaţi stăteau lângă o placă de darts. Katrine văzu privirea zâmbitoare a celui care vorbise, un bărbat subţirel, care se apropia probabil de 40 de ani.
Ultimele şuviţe de păr blond erau pieptănate pe spate peste scalpul înroşit. Boală de piele, îşi zise Katrine. Sau poate că exista un solar acolo, de vreme ce deţinuţii aveau nevoie de ajutor special.
— Credeam că nu mai ajungi niciodată aici.
Individul trase încet de săgeţile din tabla de darts în vreme ce o fixa pe Katrine. Luă o săgeată şi o aruncă direct în centrul ţintei. Zâmbi în vreme ce manevra săgeata în sus şi în jos, împingând-o mai adânc în tablă. După
care o trase afară. Scoase nişte sunete de supt cu buzele. Celălalt individ nu râse, cum se aştepta Katrine. În schimb se uită la partenerul lui cu o expresie de concentrare pe faţă.
Ofiţerul o prinse cu blândeţe de braţ ca s-o tragă de acolo, însă ea îşi ridică braţul ca să se elibereze, în vreme ce creierul îi lucra cu febrilitate să
găsească o replică. Katrine respinse ideea replicii evidente legate de darts şi dimensiunea penisului.
— Poate mai puţin Cillit Bang pe păr?
Porni mai departe, însă conştientiza faptul că, deşi replica ei nu lovise în centrul ţintei, fusese pe aproape. Pe faţa omului se răspândi o nuanţă
roşiatică; după care individul zâmbi şi mai larg şi făcu un gest ca un soi de salut.
— Valentin a avut pe cineva cu care să poată vorbi? întrebă Katrine, în vreme ce ofiţerul descuia uşa celulei.
— Jonas Johansen.
83
— Tipul căruia i se spunea Judas?
— Da. A făcut închisoare pentru că a violat un bărbat. Nu mai sunt mulţi ca el pe aici.
— Unde e acum?
— A evadat.
— Cum?
— Nu ştim.
