— Bun-venit în umilul meu bordel.

— Mulţumesc, zise Katrine.

— Luaţi ăsta.

Rico Herrem se ridică, duse scaunul până la ea, apoi se întoarse şi se aşeză pe pat. Distanţa era bună. Katrine se aşeză şi simţi căldura lui în lemnul scaunului. Deţinutul se îndepărtă pe pat, în vreme ce Katrine trase scaunul mai aproape de el, întrebându-se dacă nu cumva el era unul dintre bărbaţii care se temeau de femei. Şi tocmai de aceea nu le viola, ci îi plăcea să le urmărească. Se expunea în faţa lor. Le suna şi le spunea ce i-ar fi plăcut să le facă, dar fără să îndrăznească, evident, să traducă vorbele în fapte. Cazierul lui Rico Herrem era mai degrabă plictisitor decât înfricoşător.

— Mi-ai strigat că Valentin nu era mort, zise ea, aplecându-se în faţă.

Ce ai vrut să spui cu asta?

El se dădu şi mai mult înapoi. Limbajul trupului era defensiv, însă

zâmbetul de pe faţă era la fel: insolent şi plin de ură. Obscen.

— Tu ce crezi, Katrine? Că e viu.

 99 

Voce nazală.

— Valentin Gjertsen a fost găsit mort chiar aici, în închisoare.

— Asta crede toată lumea. Tipul de afară ţi-a spus ce i-a făcut dentistei?

— Ceva legat de o fustă şi ciorapi de nailon. Se pare că asta stimulează

imaginaţia.

— Stimulează imaginaţia lui Valentin. La propriu. Ea venea aici două

zile pe săptămână. Pe atunci mulţi se plângeau de dinţii lor. Valentin a folosit unul dintre sfredelurile ei ca s-o oblige să-şi scoată ciorapii de nailon şi să şi-i bage peste cap. După aia a regulat-o chiar pe scaunul de dentist. Însă, aşa cum a spus chiar el mai târziu: „Stătea acolo nemişcată

ca un animal măcelărit”. Probabil că primise sfaturi proaste legate de ceea ce trebuia să facă dacă se întâmpla ceva. Apoi Valentin a scos bricheta şi, da, a dat foc ciorapilor. Ai văzut cum se topeşte nailonul când arde? Asta a pus-o rău în mişcare, îţi spun eu. Urlete şi dat din tot corpul, corect? Izul de carne arsă în nailon a rămas în pereţi săptămâni întregi după aia. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea, dar aş zice că nu trebuie să se teamă că va mai fi violată vreodată.

Katrine îl privi lung. Îşi zise că tipul avea faţă de câine bătut. De animal care încasase atâtea bătăi, încât rânjetul devenise un soi de metodă

automată de apărare.

— Dacă Valentin nu a murit, atunci unde e?

Rânjetul se lăţi. Individul îşi trase pătura peste genunchi.

— Spune-mi, te rog, dacă îmi irosesc timpul aici, Rico, spuse Katrine oftând. Am stat atât de multă vreme în spitale de psihiatrie, încât am ajuns să fiu plictisită de nebuni. În regulă?

— Doar nu crezi că îţi voi da informaţia asta pe gratis, nu, doamnă

ofiţer?

— Gradul meu este de detectiv special. Care-i preţul? Reducerea sentinţei?

— Ies săptămâna viitoare. Vreau 50.000 de coroane.

Katrine izbucni într-un hohot intens de râs. Cât era ea în stare de tare.

Văzu furia strecurându-se în privirea lui.

— Aşadar nu pot face nimic pentru tine, rosti ea, ridicându-se de pe scaun.

— 30.000, zise el. Sunt lefter şi când ies vreau să-mi iau bilet de avion

 100 

ca să plec departe de aici.

Katrine clătină din cap.

— Plătim informatorii doar când au informaţii care aruncă o lumină

nouă asupra cazului. Asupra unui caz mare.

— Şi dacă ăsta e unul mare?

— Atunci va trebui să discut cu şeful meu în privinţa asta. Dar eu credeam că vrei să-mi spui mie ceva. Nu mă aflu aici ca să negociez un lucru de care nu dispun.

Katrine se duse la uşă şi ridică mâna ca să ciocăne în ea.

— Aşteaptă, rosti Ţeastă Roşie.

Vocea i se subţiase. Îşi trăsese pătura până la bărbie.

— Îţi pot spune ceva…

— N-am nimic pentru tine, după cum am mai spus.

Katrine ciocăni în uşă.

— Ştii ce e ăsta?

Individul ridică un instrument de culoarea cuprului care o făcu pe Katrine să se înfioare. Pentru o fracţiune de secundă crezu că era o armă, însă imediat văzu că era un instrument improvizat de tatuare, cu un cui la capăt.

— Aici, în pârnaia asta, eu sunt meşterul care face tatuaje. Şi încă unul al naibii de bun. Ai idee cum au identificat cadavrul găsit aici ca fiind al lui Valentin?

Katrine se uită iar lung la el. La ochii mici, plini de ură. La buzele subţiri şi umede. La pielea roşie care lucea pe sub părul rar. La tatuaj. Faţa de diavol.

— Tot n-am nimic pentru tine, Rico.

— Ai putea…