Individul se strâmbă.

— Da?

— Dacă ţi-ai deschide nasturii de la bluză ca să văd…

Katrine privi nevenindu-i să-şi creadă urechilor.

— Te referi la… ăştia?

În vreme ce îşi punea mâinile pe sub sâni, aproape că simţea căldură

radiind dinspre individul de pe pat.

Auzi cheia răsucindu-se în broască pe dinafară.

— Domnule ofiţer, rosti ea cu voce tare, fără a-şi dezlipi privirea de

 101 

privirea lui Rico Herrem, mai lasă-ne câteva minute, te rog.

Auzi cheia cum se opreşte, îl auzi pe paznic rostind ceva, apoi paşii îndepărtându-se.

Epiglota individului din faţa ei părea un mic extraterestru care urca şi cobora pe sub pielea gâtului, încercând să evadeze.

— Mergi mai departe, rosti ea.

— Nu până ce…

— Uite cum facem. Bluza rămâne închisă. Dar o să strâng de un sfârc ca să-i vezi conturul. Dacă ce îmi vei spune e valoros…

— Este!

— Dacă te mişti, înţelegerea pică. Bine?

— Bine.

— Bun. Să aud.

— I-am tatuat faţa de diavol pe piept.

— Aici? În închisoare?

Individul scoase o foaie de hârtie de sub pătură.

Katrine veni spre el.

— Stop!

Ea se opri. Se uită la el. Îşi ridică mâna dreaptă. Prinse sfârcul sânului prin materialul subţire al sutienului, între degetul arătător şi degetul mare. Strânse. Nu încercă să ignore durerea, ci o binecuvântă. Rămase pe loc cu spatele arcuit. Ştiind că sângele năvălea în sfârc, care se întărea. Îl lăsă pe individ să vadă. Auzi cum i se accelerează respiraţia.

Individul îi dădu foaia de hârtie, iar ea înaintă şi o înşfăcă. Apoi se aşeză

pe scaun.

Era un desen. Îl recunoscu din descrierea paznicului. Faţă de diavol.

Trasă în laterale, ca şi cum ar fi avut cârlige ataşate de obraji şi frunte.

Ţipând de durere, ţipând să fie eliberată.

— Credeam că era un tatuaj pe care îl avea cu mulţi ani înainte de a muri, zise ea.

— Eu n-aş spune asta.

— Cum adică?

Katrine studie liniile desenului.

— Adică cum l-a obţinut după ce a murit.

Ea îşi ridică privirea. Observă că privirea lui continua să fie lipită de bluza ei.

 102 

— L-ai tatuat pe Valentin după ce a murit? Asta vrei să spui?

— Eşti surdă, Katrine? Valentin nu a murit.

— Dar… cine…?

— Doi nasturi.

— Ce?

— Desfă doi nasturi.

Ea desfăcu trei. Îşi scoase complet bluza. Îl lăsă să-i vadă sutienul cu conturul sfârcului încă întărit.

— Judas. L-am tatuat pe Judas. Valentin l-a ţinut în valiză timp de trei zile. Închis în valiză, îţi poţi imagina?

Vocea lui ajunsese acum o şoaptă groasă.

— Judas Johansen?

— Toată lumea a crezut că el a evadat, însă Valentin îl ucisese şi îl ascunsese în valiză. Nimeni nu caută un fugar într-o valiză, nu? Valentin îl bătuse atât de rău, încât până şi eu m-am întrebat dacă putea fi Judas. Îl făcuse carne tocată. Putea fi oricine. Singura chestie întreagă rămasă a fost pieptul unde eu trebuia să execut tatuajul.

— Judas Johansen. Ăsta era cadavrul descoperit.