— Iar dacă asta nu atrage o condamnare directă la moarte din partea deţinuţilor, nici nu e departe.

— Iar acel poliţist a fost…

— Gardianul cu care am vorbit nu ţinea minte, iar numele lui nu i-a fost înregistrat nicăieri. Dar puteţi ghici.

— Erlend Vennesla sau Bertil Nilsen, zise Bjørn Holm.

— Începe să se contureze un tablou, nu credeţi? interveni Gunnar Hagen. Acest Judas a fost supus aceloraşi violenţe fizice extreme ca ofiţerii de poliţie. Doctore?

— Da, într-adevăr, rosti Aune. Criminalii sunt creaturi ale obişnuinţelor care se ataşează de metode încercate şi testate.

— Dar în cazul lui Judas a existat un scop anume, replică Bjørn Holm.

Deţinutul ăsta cu care a vorbit Katrine nu este chiar cel mai fiabil martor din lume.

— Ei bine, eu îl cred, replică Katrine.

— De ce?

Katrine zâmbi.

— Cum spunea Harry? Intuiţia nu reprezintă altceva decât suma unor lucruri mici, dar specifice, cărora creierul nu a reuşit să le dea încă un nume.

— Ce-ar fi să exhumăm cadavrul şi să verificăm? propuse Aune.

— Ia ghiceşte, replică Katrine.

— A fost incinerat?

— Valentin scrisese un testament cu o săptămână înainte, în care cerea ca, dacă moare, trupul să-i fie incinerat imediat ce era posibil.

— Iar de atunci nimeni n-a mai auzit de el, zise Holm. Până ce i-a omorât pe Vennesla şi pe Nilsen.

— Da, asta e ipoteza pe care mi-a prezentat-o Katrine, rosti Gunnar Hagen. Deocamdată e destul de subţire şi, ca să mă exprim cu blândeţe, îndrăzneaţă, dar în timp ce echipa noastră de anchetatori se luptă să

înregistreze progrese cu alte ipoteze, aş vrea să acord o şansă şi acesteia.

De-asta v-am adunat astăzi aici. Vreau să formaţi o unitate specială mică

pentru a urmări această pistă şi doar pe aceasta. Lăsaţi restul pistelor în seama unităţii mai mari. Dacă acceptaţi misiunea, îmi veţi raporta mie… Şi doar mie.

 110 

Tuşi, scurt şi tare, ca un foc de armă.

— Aha, exclamă Beate. Asta înseamnă…

— Da, înseamnă că veţi lucra în totală clandestinitate.

— Faţă de cine? întrebă Bjørn Holm.

— Faţă de oricine, răspunse Hagen. Faţă de absolut oricine cu excepţia mea.

Ståle Aune tuşi.

— Şi ne vom feri mai ales de cine anume?

Hagen îşi rulă o bucată de piele de pe gât între degetul mare şi arătător. Pleoapele lui coborâseră, ceea ce îl făcea să semene cu o şopârlă

la soare.

— De Bellman, zise Beate. De şeful poliţiei.

Hagen îşi întinse palmele în lateral.

— Mă interesează doar rezultate. Am avut succes cu o echipă mică şi independentă atunci când Harry era cu noi. Însă şeful poliţiei a dat cu ciocanul în masă. Vrea o singură unitate mare. Numai că unitatea mare a rămas fără idei, iar noi trebuie să-l prindem pe acest ucigaş de poliţişti.

Dacă n-o facem se va dezlănţui iadul. Dacă se va ajunge la o confruntare cu şeful poliţiei, evident că îmi voi asuma întreaga responsabilitate. O să-i spun că nu v-am înştiinţat că el n-a avut habar de această unitate. Ştiu ce riscuri vă veţi asuma, aşa că depinde doar de voi dacă vreţi să intraţi în joc sau nu.

Katrine observă imediat cum ochii ei – ca privirile tuturor – se întorc către Beate Lønn. Ştiau toţi că adevărata decizie era la ea. Dacă ea renunţa, atunci renunţau toţi. Dacă nu…

Beate luase fotografia de pe masă şi o studia.

— Chipul de diavol de pe pieptul lui seamănă cu o fiinţă care vrea să

evadeze. Să iasă din propriul corp. Sau din propriul creier. Ca Omul de zăpadă. Poate că e unul dintre ei, zise, şi îşi ridică privirea, schiţând un zâmbet. Puteţi conta pe mine.

Hagen se uită la ceilalţi. Şi primi încuviinţări scurte din cap.

— Bun, zise Hagen. Eu voi conduce unitatea de anchetă ca şi până

acum, iar Katrine va fi liderul oficial al acestei echipe. Cum ea provine din districtul Bergen Hordaland, tehnic voi nu trebuie să daţi raportul şefului poliţiei din Oslo.

— Lucrăm pentru Bergen, zise Beate. Ei bine, de ce nu? Skål pentru

 111 

Bergen!

Îşi ridicară cu toţii paharele.

Când ajunseră pe trotuarul din faţa localului, din cer cădea o ploaie măruntă, accentuând mirosul de rocă salină, petrol şi asfalt.

— Daţi-mi voie să folosesc această ocazie ca să vă mulţumesc că m-aţi primit înapoi, zise Ståle Aune, încheindu-şi nasturii la haină.

— Incoruptibilii trec din nou la treabă, rosti Katrine, zâmbind.