Inan face ochii mari când îmi răsfir degetele. Bătăile inimii lui pulsează în urechile mele. Îmi vibrează prin oase.
Şuviţe albastre de magie se preling de pe pielea lui, în timp ce îi sorb ashêul din vene. Pulsul său încetinit reverberează în pieptul meu. Mi-ar fi atât de uşor să-l opresc definitiv, să-i scurg ultimul strop de energie vitală şi să nu mă uit niciodată înapoi.
Loveşte, Amari!
Mi se taie răsuflarea când vocea tatălui meu îmi răsună în minte.
Mă gândesc că am stat în faţa lui Inan, în pivniţa palatului, cu atâţia ani în urmă. N-am vrut să atac cu toată puterea şi am fost rănită.
Mereu sunt rănită.
Soldaţii titáni se ivesc în vârful dealului de deasupra noastră.
Aleargă printre copacii junglei. I-am numărat: aproape treizeci în primul val. Care acoperite, trase de pantenare, îi urmează.
Dar cu cât se apropie mai mult, cu atât mai multe bătăi de inimă
mi se strecoară în urechi. Simt ashêul celorlalţi titáni Conectori precum căldura unei flăcări. Puterea mea creşte pe măsură ce sorb forţa vitală din venele lor.
— Noi doi am terminat-o.
Mă apropii şi îmi lipesc palma de pieptul fratelui meu. Din ce în ce mai multă magie îmi alimentează palmele, încărcându-mă cu putere.
Primul val de titáni coboară dealul.
— Nu mai eşti fratele meu, spun printre dinţi. Eşti mort pentru mine.
Lacrimile mi se scurg pe obraji când îi arunc trupul la pământ.
Inan e cuprins de spasme. Ashêul celorlalţi titáni vuieşte în mine, îmi
ridic mâinile.
Când primii soldaţi atacă, durerea din inima mea îi loveşte cu un val albastru, nesfârşit.
CAPITOLUL CINCIZECI ŞI UNU
ZÉLIE
Cum a putut să facă asta?
Mă urăsc pentru că-mi pun o asemenea întrebare. Crengi şi liane îmi zgârie pielea în timp ce alerg înapoi spre sanctuar. Gâtlejul îmi arde.
Mă gândesc la expresia din ochii lui Inan. La tandreţea din cuvintele lui. A devenit atât de priceput…
E ca şi cum ar crede în propriile minciuni.
Şi Amari…
Acum n-am timp să mă gândesc la trădarea ei. Carele sunt tot mai aproape. Vreo treizeci de soldaţi vin călare pe pantenare. Acum se află la un kilometru distanţă de muntele care baricadează sanctuarul.
Nu pot permite ca armata monarhiei să se apropie. Dacă Nehanda e cu ei, va spulbera muntele cu totul. Sanctuarul şi Iyika vor fi îngropaţi sub dărâmături.
— Jagunjagun!
Mâzeli mă strigă. Se desprinde din micul grup de Secerători aflat la jumătate de kilometru de sanctuar. Pe măsură ce mă apropii, văd teroarea strălucind în ochii lor căprui. De dragul lor, încerc să par calmă.
— Ce facem? întreabă Bimpe. Deocamdată, n-a ieşit nimeni din sanctuar.
Vreau să le spun să fugă, dar nu ne putem proteja doar pe noi înşine. Toţi Mai-marii sunt încă în spatele muntelui. În acest moment, Iyika ne au doar pe noi.
— Mári, adună-i pe Mai-mari! Avem nevoie de toţi majii capabili să lupte, ca să ne pregătim apărarea. Bimpe şi Mâzeli, rămâneţi pe-aproape!
Mári dispare printre copaci. Arăt spre Secerătorii mei şi le spun:
— De noi depinde să dăm piept cu primul val.
Nu ştiu de unde vine calmul meu, dar nu-i pun sursa la îndoială.
Mári şi Bimpe li se alătură celorlalţi Secerători. Ne răsucim în loc,
gata să înfruntăm urgia. Soldaţii atacă. Zeci dintre ei poartă armuri aurii, iar ashêul diferitelor puteri pe care le au străluceşte în jurul mănuşilor. Văd scânteierile roşii ale Arzătorilor, pe cele portocalii ale Cancerilor. Ba chiar unii titáni au strălucirile purpurii ale Secerătorilor.
— Concentraţi-vă! strig când ieşim în calea caravanei. Toată lumea în cerc! Pregătiţi-vă să dezlănţuiţi umbrele morţii! Oya, bò wọ̀n, murmur. Protejează-i!
Strâng din dinţi. Ne răsfirăm de-a lungul potecii de pământ; suntem trei Secerători gata de atac. Închid ochii şi trag adânc aer în piept. Simt că Secerătorii mei fac acelaşi lucru.
— Èmí òkú, gba ààyé nínú mi. Jáde nínú àwon òjìjí re…
