Cicatricea de pe abdomenul meu începe să pulseze.

— Pe Ceruri! Ojore a fost acolo în ziua aia. A fost silit să vadă cum părinţii lui sunt mistuiţi de flăcări!

Mama îşi scutură pumnul.

— Părinţii lui şi-au dat viaţa pentru ca adevărata Orïsha să

trăiască. Când acest regat va scăpa de maji, nu va mai exista niciun pic de durere. Nu va mai fi război. Tu eşti conducătorul care se va asigura că niciun sacrificiu n-a fost în zadar!

Îmi cuprinde obrajii în palme şi zâmbeşte. Simt că-i tremură

degetele.

— Aminteşte-ţi ce ţi-am spus! Niciun sacrificiu nu e prea mare, dacă prin el îi înfrângem pe maji.

CAPITOLUL ŞAIZECI ŞI CINCI

ZÉLIE

Când eu şi Roën ajungem înapoi la sanctuar, abia dacă-mi pot ţine ochii deschişi. Petrecerea s-a încheiat de mult. Majii care nu au reuşit să ajungă în patul lor dorm în iarbă. Mergem în vârful picioarelor pe lângă trupurile pitite prin colţuri sau ghemuite pe sub scări. Departe, jos, Nâo şi Khani încă dansează lângă cascadă, unul în braţele celuilalt.

— Hökenärīnusaī.

Roën face semn spre uşa dormitorului meu. Vine încet în urma mea, abia ţinându-şi deschişi ochii mereu vigilenţi. Deşi aventura din noaptea asta a fost obositoare, nu vreau să plece.

— Ce înseamnă cuvântul ăsta? îl întreb.

— „Bine-ai revenit!”

— Höke-närī-nusaī, repet eu, iar el îşi deschide larg ochii somnoroşi. Ce? Nu am zis bine?

Roën dă din cap.

— Ba da, doar că de ani întregi n-am auzit pe nimeni să vorbească

pe limba mea de-acasă.

Cuvintele lui mă învăluie ca o briză răcoroasă. Îmi sprijin un umăr de uşă. Intră! îmi spun în sinea mea. Încheie seara aici! Dar când Roën se reazemă de perete, mă trezesc că stau pe loc. Se apropie. Degetele lui îmi ating urechea. Începe să se joace cu o şuviţă umedă.

— Vii cu noi mâine? mă întreabă.

Dau din cap, deşi mi-aş dori să nu fie adevărat. Nu pot să-l trimit pe Tzain acolo singur. Amari îl va mânca de viu. Chiar dacă Mári şi Bimpe nu vor să mă urmeze, am făcut un jurământ. Nu am reuşit să-l protejez pe Mâzeli. Trebuie să fac tot ce pot ca să-i protejez pe ceilalţi.

Roën îşi trece uşor degetul mare pe gâtul meu, iar atingerea lui îmi şterge orice gând din minte. Mângâierea lui mă tulbură. Îmi înfig unghiile în palme şi mă lupt cu pornirea care mă îmboldeşte să mă

lipesc de el. Încă nu-mi vine să cred ce am văzut în seara asta. A pus

totul la cale doar ca să mă facă să zâmbesc.

După ce a murit Baba, n-am crezut că vreun om va mai ţine atât de mult la mine.

— Ştii, nu eşti nici pe departe atât de lipsit de inimă precum pretinzi.

— Mi-aş dori să fie adevărat.

Roën îşi plimbă degetul mare pe clavicula mea, apropiindu-l de buza mea de jos. Mă încrunt.

— Sperai să auzi altceva?

Oftez şi îmi întorc privirea.

— M-am mai îndrăgostit o dată de un monstru. Nu pot repeta greşeala asta.

Stomacul mi se face ghem când îmi cuprinde ceafa în palmă, trăgându-mă mai aproape de el. Privirea lui se opreşte pe buzele mele şi mă pomenesc că-mi ţin respiraţia.

— Greşeala ta n-a fost că te-ai îndrăgostit de un monstru, Zïtsōl, ci că te-ai îndrăgostit de monstrul nepotrivit.

— Adică tu ai fi cel potrivit?

Roën zâmbeşte, dar surâsul lui nu are nici urmă de bucurie.

— N-am fost niciodată cel potrivit, la nimic.

Mă cuprinde dezamăgirea când Roën mă sărută blând pe frunte. Se desprinde de mine şi îmi întoarce spatele. Se îndepărtează pe hol.

Lasă-l să plece, îmi spun. Ştiu cât de dureros e să-ţi oferi inima cuiva în care nu poţi avea încredere niciodată. Dar, cu fiecare pas pe care îl face, îmi doresc tot mai mult ca Roën să se oprească.

— Roën, aşteaptă!

Îmi tremură mâinile. Mă îndrept spre el. Încerc din răsputeri să nu ascult de vocea care mă-ndeamnă să fug în direcţia opusă.

Îi ating uşor degetele cu ale mele.

— Rămâi cu mine! Fii cu mine! Chiar dacă e greşit.

Mi se taie răsuflarea când mâinile reci ale lui Roën îmi cuprind faţa. Corpul lui se lipeşte de al meu şi buzele ni se ating. Mă lovesc cu spatele de lemnul uşii. Nu mă sărută ca şi cum mi-aş fi pierdut frânturi din inimă. Nu mă sărută ca şi cum am pleca la luptă. Mă

sărută ca şi cum nu mă va lăsa niciodată să plec de lângă el.

Ca şi cum am avea tot timpul din lume.

— Zïtsōl.

Îşi lipeşte fruntea de a mea. Parfumul lui ca de miere îmi inundă

nările. Îmi apare în gând imaginea lui Inan, dar nu destul încât să

ezit.