— Ce se va întâmpla cu mine? Cât timp ai lipsit, m-am pregătit să
fiu regină. Ce urmează după pace?
Inan îşi coboară braţul.
— Mama e un aliat extraordinar, dar trecutul ei a compromis-o.
Orïsha are nevoie de o regină dispusă să facă orice ca să îndrepte nedreptăţile.
Degetele îmi sunt inerte. Inan desface braţele, gata să mă strângă
la piept.
— Vorbeşti serios? îl întreb.
— Vom conduce regatul împreună, Amari. Aşa cum ar fi trebuit de la bun început.
O greutate uriaşă mi se ridică de pe suflet. Mă arunc în braţele lui.
Îmi creşte inima când îl văd aşa. Am ştiut dintotdeauna că e capabil de-a fi un rege magnific.
Dar, în timp ce mă îmbrăţişează, simt înţepături în cicatricile mele.
Mă rog ca Zélie să-i lase un răgaz suficient de lung cât să aducem în Orïsha pacea pe care o dorim amândoi.
CAPITOLUL PATRUZECI ŞI OPT
ZÉLIE
Soarele se ridică la orizont. Secerătorii mei nu scot o vorbă. Aşezaţi pe o stâncă, privim cum răsăritul aprinde cerul, iar razele calde se revarsă peste dealurile din jurul sanctuarului şi luminează păturile de ceaţă care se strecoară printre copacii sequoia. Babuinemii se leagănă
printre crengile înfrunzite ale junglei. Privesc cu atenţie cărarea pe care vreau să apuc. Razele soarelui luminează linia de finiş.
Arăt spre dealul unde eu şi Amari ne-am antrenat prima dată.
— Acolo! Primul care ajunge în vârful dealului câştigă.
Mári îşi freacă palmele.
— Eu voi fi câştigătoarea. Să nu-mi staţi în cale!
Zâmbesc fiindcă o văd aşa de hotărâtă. Dealul e la aproape trei kilometri de zidurile sanctuarului. Va fi cea mai mare distanţă pe care o vom fi parcurs până acum. După o jumătate de lună de antrenamente, e modul perfect de a stabili cât de bine stăpânesc majii noile incantaţii.
— După ce câştig, pot fi Secundul tău? mă întreabă Mári.
În spatele meu, Mâzeli îşi încrucişează braţele la piept. Deşi a început să-şi controleze mai bine incantaţiile, încă nu-şi poate mânui aripile cu îndemânare.
— Câştigătorul va avea dreptul să se împăuneze la nesfârşit cu izbânda lui, îi răspund. Acestea sunt primele întreceri ale Secerătorilor. Oya însăşi va înălţa laude învingătorului.
Feţele celor trei se luminează. Îmi tresare inima. Şi eu o priveam la fel pe Mama Agba, când ne spunea poveşti despre zei.
Cei trei se aşază pe poziţii, gata să recite incantaţia. Bimpe îşi pocneşte încheieturile degetelor. Mâzeli întinde un picior într-o parte.
Îmi ridic braţele.
— Atenţie! Trei… doi…
— Unu! strigă Mári.
O rupe la fugă, cu buclele săltând în urma ei. Ceilalţi se năpustesc
după ea. Mári sare de pe stâncă.
— Èmí òkú, gba ààyé nínú mi…
Umbrele lui Mári se materializează dintr-odată din mâinile ei şi se contopesc. Alcătuiesc o paraşută în spatele ei. Umbrele de culoarea vinului îşi schimbă direcţia odată cu cea a curenţilor de aer, permiţându-i să plutească în vânt.
Mári râde. Se strecoară înaintea celorlalţi, apropiindu-se de dealul acoperit de iarbă. Dar o rafală puternică de vânt o abate de la traseu.
Decolez şi eu.
— …Jáde nínú àwon òjìjí re. Yí padà láti owó mi!
Dedesubt, Bimpe alege o abordare diferită. În timp ce pluteşte spre pământ, umbrele i se unduiesc pe spate aidoma unei pânze. Captează
vântul precum vela unei corăbii. Când se apropie de râul care curge de-a lungul potecii, începe să recite incantaţia. Umbrele morţii se transformă într-o scândură sub tălpile ei.
— Ia de-aici, Mári!
