Ajutor!

Gâtul mă arde. Tuşesc. Nu apuc să-mi dau seama pe unde să urc la suprafaţă. Bolovani desprinşi din tavanul peşterii se prăvălesc spre mine.

Unul îmi aterizează pe picior. Strâng din dinţi. Piatra îmi sapă în carne şi pătrunde în muşchi când încep să trag. Deschid ochii în întuneric şi înţeleg.

Nimeni nu vine să mă salveze.

Pân-aici mi-a fost!

Simt că mă sufoc în momentul în care îmi dau seama ce se întâmplă. Încep să împing din picioare, să dau din mâini, încerc să

mă agăţ de ceva, dar degetele mele apucă numai pietriş.

Întotdeauna am crezut că viaţa mea se va sfârşi într-o clipă. Acum simt fiecare secundă ce se scurge, ducându-mă din ce în ce mai aproape de sfârşit. Îmi sprijin piciorul nevătămat pe bolovan, ca să

mă echilibrez, dar piatra colţuroasă taie ca un cuţit. În momentul în care îmi zgârie osul, tibia mă ustură de parcă a luat foc.

Renunţă…

Şoapta se ridică din adâncul sufletului meu. Ochii mi se umplu de lacrimi şi mă las să cad pe piatra rece.

Gata cu războiul. Gata cu rănile care nu se vor vindeca niciodată.

Cunosc liniştea adusă de îmbrăţişarea morţii.

Am gustat deja libertatea ce se găseşte dincolo de durere.

Renunţă – rostesc cuvântul, agăţându-mă de el. Plămânii mei cerşesc aer. Când silueta mamei luceşte în întuneric, aproape că aud cântecul Mamei Cer.

E învăluită de o lumină albă. E tot mai strălucitoare. Baba se materializează lângă ea. Îmi ridic capul de pe suprafaţa rece a pietrei.

Apoi aud vocea lui Mâzeli.

— Jagunjagun!

Aproape că râd când cea de-a treia siluetă se conturează, strălucitoare. Stă lângă Baba. Chiar şi acum, urechile încă îi sunt prea mari pentru capul lui.

Întind mâna spre strălucirea lui Mâzeli, dorindu-mi din adâncul sufletului s-o ating. Nu mai suport durerea.

Nu mai am nimic de oferit acestei lumi.

Lumina lui se întinde spre mine – o mână care mă trage în lumea de dincolo. Dar când mă atinge, Secundul meu nu-mi dă ajutor şi nici nu mă duce spre tărâmul de apoi.

Îmi oferă o viziune.

Timpul se opreşte în loc. Momentele de dinaintea exploziei prind contur în ceaţa din mintea mea. Văd sclipirea roşie. Simt mirosul înţepător de gaz.

Bombele explodează în spatele lui Roën, aruncând în aer pereţii peşterii şi azvârlindu-ne în abis. În clipa aceea nu am înţeles ce se întâmplă. Au fost atât de multe explozii. Destule cât să nimicească o armată întreagă. Destule cât să distrugă armata noastră.

Nu…

Când îmi dau seama ce s-a întâmplat, pământul îmi fuge de sub picioare. Nu numai că am declanşat un atac.

Am nimerit într-o capcană.

Adevărul mă loveşte în piept ca un bolovan. Am crezut că avem un avantaj, dar, cumva, monarhia ştia că venim. Ştiau că vom alege acest drum.

Dacă au întins o capcană aici, dedesubt, oare ce alte pericole ne aşteaptă deasupra? Ce alte capcane au pregătit pentru poporul nostru, care se îndreaptă spre Lagos? Majii şi divinerii sunt aproape fără apărare.

Toţi Mai-marii noştri sunt aici!

— Nana…

Cântecul Mamei Cer îmi face pielea să vibreze. Corpul îmi amorţeşte de spaimă. Silueta lui Mâzeli se retrage. Îmbrăţişarea caldă

a morţii mă ajunge când plămânii mei intră în colaps. Focul arde şi apa îmi năvăleşte în gâtlej, sufocându-mă din interior. Senzaţia e mai puternică decât orice durere pe care am cunoscut-o vreodată. Corpul meu nu mai poate suporta.

Totul în mine ţipă să cedez. Să mă las pradă întunericului. Să pun capăt suferinţei.

Dar dincolo de durere, văd strungăreaţă lui Mári şi pata decolorată

din jurul buzelor cafenii ale lui Bimpe.

Văd chipul fiecărui Secerător pe care încă nu l-am întâlnit. Văd zâmbetul fratelui meu. Îi văd pe Amari şi pe ceilalţi Mai-mari.

Şi monarhia pe care trebuie s-o învingem.

Durerea este prea mare, şi totuşi mă îndeamnă să nu cedez.

Durerea pe care mi-a fost atât de teamă s-o simt e dovada că încă

trăiesc.

Tocmai fiindcă mă doare, ştiu că mai pot lupta.

Ẹ tọnná agbára yin.

Rostesc comanda în minte, iar tatuajele mele se luminează auriu.

Pe măsură ce mă încălzesc în apa îngheţată, le îngădui să amplifice rămăşiţa de forţă vitală care mi-a rămas.

Strig ca turbată. Din gura mea ţâşneşte un roi de bule de aer. Deşi nu mai am energie, mă împing prin apă, cu ultimele puteri.

Piciorul mă arde când piatra mă taie până la os, sfâşiind carnea de pe tibie. Piciorul meu se eliberează din capcană. Braţele încep să mi se mişte.

Apa mi se împotriveşte. Împing cu tălpile în stânca de pe fundul

lacului. Tzain. Amari. Roën.